Demisie în partidul lui Ponta. Europarlamentarul Corina Crețu dezaprobă colaborarea cu AUR
- Ionel Sclavone
- 5 martie 2024, 18:53
Corina Crețu a decis să demisioneze din partidul Pro Româniam considerănd că asocierea cu partidul AUR, condus de George Simion reprezintă o greșeală. În acest context, europarlamentarul și-a exprimat regretul că partidul fondat de Victor Ponta nu a reușit o apropiere de PSD, din care s-a desprins.
Corina Crețu își anunță demisia din Pro România, partidul fondat și condus de Victor Ponta. Singurul europarlamentar al formațiunii, Crețu dezaprobă apropierea de partidul AUR, condus de George Simion.
Corina Crețu și-a anunțat demisia
Europarlamentarul îşi anunţă demisia din partidul Pro România, considerând că o colaborare cu AUR reprezintă „o decizie greşită”. Corina Crețu susține că nu poate gira un astfel de demers politic precum cel iniția de Victor Ponta. Totodată, și-a exprimat regretul că, în ciuda apelurilor repetate, nu s-a reușit o colaborare cu PSD. Cu toate acestea, a spus, rămâne „o social-democrată convinsă”.
„Cu regret, am hotărât astăzi să demisionez din PRO România”, a anunțat Corina Creţu.
Potrivit spuselor europarlamentarului, susținerea populismului și a ultra-naţionalismului şi a anti-europenismului reprezintă un mare pericol pentru România. Iar acest pericol se va extinde și pentru generațiile care urmează. În aceste condiții, apreciază că o colaborare între Pro România și AUR este greșită. Aceasta atât pentru partid, cât și pentru oamenii care au crezut în proiectul lui Ponta.
„De aceea, colaborarea dintre PRO România şi AUR este o decizie greşită - pentru partid, pentru oamenii care au crezut în acest proiect politic şi, în definitiv, pentru ţară. Este o decizie pe care nu o pot gira, motiv pentru care am hotărât astăzi să demisionez din PRO România”, a anunțat Corina Crețu.
Europarlamentarul regretă lipsa colaborării cu PSD
Promovată de Victor Ponta în funcția de comisar european, în mandatul trecut, Corina Crețu l-a urmat în Pro România. Victor Ponta a demisionat din PSD în contextul conflictului cu Liviu Dragnea, fostul președinte. El a înființat Pro România, partid din care a făcut parte și Mihai Tudose. Acesta din urmă s-a întors în PSD, după ce partidul a fost preluat de Marcel Ciolacu.
„Îmi pare rău ca, în ciuda apelurilor repetate ale Preşedintelui Pro-Romania şi ale mele, nu am reuşit o formă de colaborare cu PSD. În aceste condiţii, am militat pentru participarea pe cont propriu a Pro România în alegeri, decizie care a fost şi adoptată în cadrul ultimului Congres PRO România. În ceea ce mă priveşte, am fost şi rămân o social-democrată convinsă”, a mai spus Corina Crețu.
Europarlamentarul a subliniat că a făcut parte din PSD vreme de 29 de ani. Ea a ocupat și funcția de vicepreşedintă a Grupului S&D din Parlamentul European, dar și poziția de vicepreşedinte al Parlamentului European și comisar european. Totodată, a fost vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES).
Corina Crețu îi mulțumește lui Victor Ponta
Europarlamentarul demisionar i-a mulțumit lui Victor Ponta, președintele Pro România, pentru colaborare. Ea a rememorat momentele din perioada în care a deținut portofoliul de comisar european, dar și pe cea de membru al PSD, respectiv Pro România
„Mulţumesc mult fostului Prim-Ministru Victor Ponta pentru buna colaborare în calitate de Comisar European, cât şi în cadrul partidelor PSD şi apoi Pro România”, mai afirmă europarlamentarul în mesaj.
Corina Crețu se declară o susținătoare a valorilor stângii moderne pro-europene. Ea a precizat că-și dorește să-și finalizeze mandatul de parlamentar european și le-a urat succes politicienilor care doresc să construiască România europeană.
„Am apărat întotdeauna, cu toată convingerea, valorile stângii moderne, pro-europene, nevoia de dezvoltare şi modernizare, de folosire a fondurilor europene, a programelor Erasmus, a liberei circulaţii, a extinderii Uniunii Europene şi a tuturor beneficiilor pe care le aduce proiectul european. Îmi doresc să duc acest mandat de Membră a Parlamentului European la capăt cu bună-credinţă, împăcată cu acţiunile mele, promovând aceleaşi valori în care am crezut şi cred. Le doresc mult succes tuturor celor care, în aceste vremuri atât de dificile, continuă să lupte pentru o Românie cu adevărat europeană. Numai bine tuturor!”, a mai spus Corina Crețu.