Insula grecească ale cărei ţărmuri sunt scăldate de Marea Ionică este una dintre acele destinaţii care nu dezamăgesc niciodată, lucru pe care turiştii britanici par să-l ştie perfect.

Atunci când plănuieşti un concediu în care să te relaxezi, să te bălăceşti, să contempli, să descoperi, să savurezi, să te răsfeţi, să te simţi bine, Insula Corfu e o opţiune bună. Găseşti aici mult din fiecare, plus ceva pe deasupra.

Cel mai adesea, românii ajung aici printr-o agenţie de turism, cu maşina personală. Există şi un aeroport, în capitala Kerkyra, pe care se aterizează cam în ritm de Otopeni- Henry Coandă (cel puţin în timpul sezonului).

Aer veneţian, cu nuanţe britanice şi franţuzeşti

De cum urci pe feribotul care te duce de la Igumenitsa la Kerkyra, capitala Insulei Corfu (care apare pe multe hărţi şi chiar pe indicatoare rutiere de pe insulă şi cu denumirea Corfu Town), se întâmplă ceva. Poate e culoarea mării, poate iminenţa vacanţei, bărcile cu pânze sau altceva. Ori poate sunt coastele albaneze golaşe pe care le vezi mai bine din larg (portul grecesc de pe continent e foarte aproape de graniţa cu Albania, iar cea mai scurtă distanţă dintre nordul insulei şi ţăr mul albanez e de doar trei kilometri - primeşti deseori mesaje SMS de bun venit în reţeaua albaneză AMC).

După 100 de minute, feribotul acostează în Portul Kerkyra. Dar oraşul te cucereşte cu mult înainte de acostare, prin culorile construcţiilor îndrăzneţe, forfota lui liniştită, prin aerul lui cosmopolit. Oraşul pare că a păstrat tot ce a fost bun din punct de vedere cultural, arhitectonic, din fiecare perioadă a sa: romană, bizantină, vene ţiană, franceză ori britanică.

Oricât de mult te-ai grăbi, oricât de puţin ai sta pe insulă, vizitarea oraşului e obligatorie şi trebuie să includă un tur al Spianadei, cu marele parc din centru, cu clădirile vechi şi terasele de pe partea vestică a sa, cu marele Muzeu al Artei Asiatice din nord şi, desigur, cu fortul vechi care trebuie bătut cu pasul. Kerkyra mai înseamnă străduţe înguste cu pavaj din piatră, cu rufe întinse la uscat între clădiri, biserici, statui, palmieri, cactuşi, ole andri, mâncare bună, oameni prietenoşi.

De la Kerkyra poţi ajunge oriunde cu maşina

Din Kerkyra se poate ajunge cu maşina în orice colţ al insulei, în cel mult două ore. Un sfert de oră durează drumul până în satul Gastouri, unde se află celebrul Palat Achillio, al Împărătesei Elisabeta („Sissy”) a Austriei.

Până la Paleokastritsa sunt 25 de kilometri. Drumul urcă, întortocheat, până spre înălţimi abrupte, pentru a se prăvăli apoi, spectaculos, în zona golfurilor Agios Pe tros, Alipa, Agia Triada, Platakia, Agios Spiridonas şi Ambelakia. La tot pasul, taverne care te îmbie la popas, hoteluri cocoţate pe stânci, palmieri şi măslini, arbori de yucca şi leandri.

Un drum excelent este acela care duce la Sidari, staţiune din nordul insulei. Un loc gălăgios, dacă nu-ţi plac prestaţiile live ale zecilor de artişti anonimi care umplu, seara, atmosfera şi aşa plină de viaţă a tavernelor, ori râsul sănătos al turiştilor fără griji. În Sidari se află plaja cea mai întinsă de pe insulă şi, mai ales, fabulosul Canal d’Amour.

Pentru şoferi e frustrant

Drumurile care străbat insula sunt înguste şi asta le dă un farmec aparte. Se caţără, coboară ameţitor, şerpuiesc, dezvăluie. Se spune că e mai bine să închiriezi o maşină decât să o pui pe a ta în pericol. Nu e deloc scump: 20 de euro/ zi, cu asigurarea inclusă (fără asigurare eşti mâncat, ai de plătit sumedenie de zgârieturi!). O variantă mai bună pentru cupluri sunt ATV-urile (pentru distanţe mai scurte) şi motocicletele.

Maşinile care circulă, nonşalant, pe insulă, par „căzături”, raportat la standardele bucureştene. Dar oamenii îşi fac treaba cu ele. În porţiunile cu adevărat înguste, una dintre maşinile care se întâlnesc trebuie să dea înapoi. Amănunt bizar: rareori cei pe care-i laşi să treacă mulţumesc pentru asta deşi, ca pietoni, toţi cei pe care-i întâlneşti pe insulă (localnici, turişti) par excesiv de amabili.

Pentru şofer e niţel frustrant: trebuie, totuşi, să fie atent la serpentine, să claxoneze la curbele prea strânse, cu vizbilitate zero, să fie, deci, atent la condus.

Pentru pasageri, însă, e fabulos. Marea problemă, dacă ajungi pe Insula Corfu, nu e unde să te opreşti la un moment dat. Marea problemă e să-ţi răspunzi la întrebarea „de ce să plec mai departe dacă aici, unde am ajuns deja, e perfect?”. O dilemă din care te poate scoate doar dorinţa de a încerca mereu ceva nou. Ceea ce e, cu siguranţă, un răsfăţ.

Seri îmbrăcate corect

Şi mai e ceva ce trebuie ştiut. Majoritatea turiştilor sunt britanici. Şi asta nu de ieri. Prin urmare, peste tot se vorbeşte limba engleză, impecabil, cu accent de film britanic. Aproape toate tavernele au în meniu celebrul english breakfast, care costă între 4 şi 5 euro.

Seara, după ora cinci, englezii (foarte mulţi pensionari) se retrag. La cină, vin cu toţii îmbrăcaţi corect. Acesta e cuvântul. Aceasta e atmosfera. Una aparte.

CHELTUIELI

La bani mărunţi

• Cazare. O cameră cu un pat dublu costă, în principiu, între 25 şi 65 euro pe noapte.
• Mâncare. Mulţimea de taverne oferă orice îţi poţi dori, de la gyros, tzatziki, salată grecească la pizza, peşte spadă, calamar, fripturi de porc. O masă bună poate costa între 5 şi 20 de euro de persoană. Magazinele sunt o alternativă economică (dar e păcat).
• Băutură. O bere Mythos costă între 2,5 şi 4,5 euro, în funcţie de locul unde o bei. Un pahar de vin „al casei” sau o băutură răcoritoare, asemenea.
• Benzină. Un litru de benzină fără plumb de 95 costă în jur de 1,025 euro pe continent, respectiv 1,25 euro pe insulă. 
• Plajă. În general, accesul la piscine e gratuit şi nu e condiţionat de consumaţie. Pe plajele „organizate”, şezlongurile se închiriază cu 5-7,5 euro două bucăţi plus o umbrelă. Există însă sumedenie de plaje sălbatice, cu nisip fin.

VECHIUL FORT

Cum urează Kerkyra bun venit Atunci când vii cu feribotul dinspre continent, primul lucru care te impresionează când eşti aproape de Kerkyra, capitala insulei, este vechiul fort care domină intrarea în port. Este o destinaţie obligatorie pentru oricine vizitează oraşul. La intrare se percepe o taxă de 4 euro. Fortul merită toţi banii. Urcuşul până pe platoul din vârf, unde se află vechiul far, e răsplătit de o privelişte panoramică de excepţie asupra oraşului, a porturilor, a mării. Săli ale vechiului fort găzduiesc expoziţii de pictură, biblioteci, arhiva oraşului.

LIVADA DE MĂSLINI

Plase pescăreşti pentru agricultură

Corfu e ca o pădure de măslini răsărită în Marea Ionică. Trunchiurile sunt ciuruite de parcă ar fi încăput pe mâna vreunui sculptor. Cei de aici au o tehnică ce răspunde întrebărilor fireşti din gama “Dar ăştia cum culeg milioane de măsline?”. Pe solul livezii, care oricum nu prea permite ierburi sau buruieni, sunt întinse plase pescăreşti cu ochiuri mici. La început, ai crede că-s puse la uscat, între trunchiurile bătrânilor măslini. În realitate, sunt întinse astfel ca nicio măslină să nu se piardă. Multe se rostogolesc până la baza pantei, de unde sunt culese uşor.

CANAL D’AMOUR

Loc romantic, ca o invitaţie la bălăceală

Punctul de atracţie al localităţii Sidari, din nordul insulei, este Canal d’Amour, o suită de golfuri şi golfuleţe de care te îndrăgosteşti rapid. Poate de aici vine denumirea. Căci primul gând nu este unul ro mantic. Mai degrabă îţi vine o poftă teribilă să te arunci în apa curată şi lini ştită, să înoţi de-a lungul dantelei ţărmului. Fiecare golfuleţ în parte merită explorat. Atenţie: pantele pot deveni periculoase! Se poate sta la soare atât sus (pri ve lişti minunate), cât şi pe cele câteva plaje înguste. Apa e mică în dreptul lor, bună pentru bălăceala copiilor.