Cannes 2018. Ioan Lazăr, corespondent Evenimentul Zilei, se află la Cannes, de unde ne trimite detalii calde din culisele celui mai important festival de film din Europa.

Majoritare în juriu, femeile rămân minoritare în selecție

 

De la an la an, Cannes-ul aduce unele schimbări. Niciodată ca în 2018, ele nu au părut la fel de șocante. Nu știm pe seama cui să le punem, însă unele explicații se pot găsi. După doar un an de președinție, se pare că Emmanuel Macron „marșează” în forță, în intenția de a scoate din inerție toate sectoarele vieții, politice, sociale, cultural-artistice. Nu știm cât reușește, dar se simte acest șvung și la Cannes.

Mai este de luat în seamă și faptul că festivalul intră într-un nou deceniu, aflându-se la a 71-a ediție, și, conform unui mai vechi obicei, vântul prefacerilor trebuie să se facă simțit. Sunt și alte situații, între care, concurența unor coloși americani, care acționează energic pentru a acapara piața europeană și internațională prin rețele proprii, ignorând, de fapt, refuzând , să-și prezinte filmele (și) în săli.

Este încă proaspăt scandalul de anul trecut, când gigantul american Netflix a fost acceptat în festival și a intrat apoi și în palmares, spre îngrijorarea presei franceze, care s-a grăbit să aducă critici aspre organizatorilor. Sunt argumente pro și contra. Susținut de un producător și distribuitor puternic, un regizor notabil precum Bon Joon-ho a obținut cu „Okja” aprecieri unanime, iar un alt titlu de aceeeași factură, „Eu, Daniel Blake” a reușit un milion de intrări numai în Franța, pe când, de pildă, filmul încununat cu Palme d`Or al tailandezului Apichatpong Weerasethakul( greu de transcris, dar aproape imposibil de pronunțat) cu un titlu interminabil, „Unchiul Boonmee, cel care își amintește viețile sale anterioare”, construcție alambicată pe o temă budistă, abia a vândut 125 000 de bilete.

Ioan Lazăr, corespondent Evenimentul Zilei

 

Un alt aspect de luat în considerațieține de decizia colectivului de selecție, care și-a lărgit și diversificat componența, de a aduce nume noi, renunțând totodată la așa-numiții „obișnuiți” ai festivalului. În acest an nu-i vom mai întâlni, în afara și a altora, pe Olivier Assayas, Jacques Audiard, Mike Leigh. Sunt totuși câteva reveniri, puține, și motivate. Ne bucură, desigur, așteptata întoarceare a Vanessei Paradis, fie și într-un film inclus În afara competiție, „Un cuțit mare înfipt în inimă”(regia François Yann Gonzalez). Ce să spunem, oricând un nou titlu, savant și nostalgic, „Cartea cu imagini”, al lui Jean-Luc Godard este un eveniment, deși cineastul nu s-a hotărât dacă să facă drumul din Rolle, localitatea elvețiană unde s-a claustrat, până pe însorita Croazetă. Venind ar putea vedea cum, pe marile esplanade, patronează chipurile tandemului Belmondo-Karina, capetele de afiș ale filmului său „Pierrot le fou”(1965). Poate că ar merita și dacă ne gândim că, iată, au trecut 50 de ani din 1968, când incorigibilul contestatar se agăța de cortina inaugurală a ediției, care, dealtminteri, nici nu s-a mai ținut. Era încurajat de întreaga pleiadă franceză a Noului Val, dar se afla în festival și Milos Forman, cu „Balul pompierilor”, refuzând apoi să revină la Praga, invadată trei luni mai târziu de tancurile rusești. După afirmații ce au deranjat acum câțiva ani, Lars von Trier este din nou invitat, filmul său având pe generic două nume grele: Uma Thurman și Matt Dillon.

 

O formă specială, a omagierilor, poate fi menționată ca o regulă, privitoare, de pildă, la dispariția unuia dintre producătorii decenii la rând prezenți la Cannes, Pierre Rissient, dar și a unui cineast de descendență neorealistă, Ermanono Olmi, dispărut pe 7 mai, la 87 de ani, onorat cu un Palme d`Or în 1978, pentru „Arborele cu saboți”.

Festivalul revigorează cumva și aria lui de scandal. De pildă, aduce acum la Cannes un film(„Leto”) al rusului Kirill Serebrennikov, căruia i se refuză ieșirea din țară, unde riscă zece ani de detenție pentru „fraude la scară mare”(68 de milioane de ruble), în cadrul uni proiect teatral subvenționat. Și iranianul Jahar Panahi are interdicția de a părăsi țara, pentru a fi prezent la proiecția ultimului titlu al acestuia, „3 Faces”. Acuzat de „activitate contra securității naționale”, îl așteptă 6 ani de închisoare, la care se adaugă interzicerea părăsirii țării pe o perioadă de două decenii. Paradoxul e că niciunul din filmele celor doi nu este de natură politică.

Harvey Weinstein, absent de la festival

O filă de mondenitate cu efecte complexe este absența la această ediție a producătorului și plurivalentului om de faceri american Harvey Weinstein, acuzat de hărțuire sexuală. Ca un răspuns, evident i stârnind ironii, sau doar ca o dovadă de precauție, festivalul a inițiat la această ediție o rețea „hotline” prin care cei hărțuiți ori agresați sexual pot solicita ajutor.

Avem parte și de un scandal comercial, legat de filmul lui Terry Gilliam „Omul care l-a ucis pe Don Quijote”, căruia producătorul portughez Paolo Branco îi contestă aducerea la festival , având altă susținere financiară.

Ceremonia de deschidere a fost parafată de vocile unite a doi „monștri sacri”, a președintelui juriului, australianca Cate Blanchett, și a regizorului și producătorului american Martin Scorsese. Filmul inaugural, „Todos lo Saben”(„Everybody Knows”) a adus, sub semnătura iranianului Asghar Farhadi, imaginea unei Castilii viticole, în sărboare de nuntă, sub a cărei veselie se ascund lucruri neștiute. Capete de afiș: Penelope Cruz(Laura), Javier Bardem(Paco), alături de argentinianul Ricardo Darin(Alejandro).

Mai rămâne ceva de comentat, semnalat încă din titlul acestei corespondențe. Condus de o feministă notorie, juriul are în componență 5 femei și 4 bărbați. Deși majoritar în conclavul care va acorda premiile principale, femeile sunt vizibil minoritare în alte secțiuni. Din cele 21 de filme din competiția oficială, doar 3 poartă semnătura unor rgizoare. La Un Certain Regard, sunt 7 cineaste-femei și 19 regizori, iar la Quinzaine des Réalisateurs, doar 5 din cele 20 de titluri aparțin realizatoarelor.

Ca de obicei în număr mare, peste 4000, jurnaliștii au și ei nemulțumirea lor. Nu vor mai putea vedea filmele ca de obicei, la Debussy, în seara de dinaintea proiecției de gală, ci odată cu aceasta(pentru spectacolele de la orele 19,00) sau a doua zi, dimineața, la 8,30, pentru cele proiectate în ziua precedentă la orele 22,00.

Altminteri, se vede clar că neobositul Thierry Frémaux, Delegatul General , și Pierre Lescaut, Președintele festivalului, conlucrează din nou cu succes, adaptându-se din mers noilor cerințe, și noilor condiții.