Coreea de Nord a tras două rachete de croazieră
- Dragoș Lefterescu
- 18 august 2022, 07:56
Coreea de Nord a tras două două rachete de croazieră miercuri, a declarat Ministerul sud-coreean al Apărării, punând capăt unei luni de acalmie în seria de recorduri de teste de armament organizate de Phenian în acest an.
"Coreea de Nord a tras două rachete de croazieră în direcţia Mării Galbene de la Onchon, în provincia Phenian de Sud", a declarat un oficial al ministerului pentru AFP, citată de publicația belgiană La Libre Belgique.
"Autorităţile militare americane şi sud-coreene analizează detaliile, precum şi distanţa de zbor", a adăugat el.
Coreea de Nord nu a testat nicio rachetă de croazieră din ianuarie, a precizat agenţia de presă Yonhap.
Acest tip de rachetă nu este interzis de sancţiunile actuale ale Naţiunilor Unite.
Ultima dată când Phenianul a făcut un test cu armament este 10 iulie, cu ceea ce părea a fi lansatoare de rachete multiple.
Coreea de Nord a făcut din ianuarie o serie de teste de armament, dintre care unele contravenind sancţiunilor în vigoare, în special tirul cu o rachetă balistică intercontinentală pentru prima dată din 2017.
Seulul şi Washingtonul estimează de asemenea că regimul lui Kim Jong Un ar putea face în curând un al şaptelea test nuclear.
La începutul săptămânii, trupele militare sud-coreene şi americane au început exerciţii preliminare înaintea începutului exerciţiului anual combinat Ulchi Freedom Shield (UFS).
Aceste exerciţii exasperează Phenianul, care le consideră o repetiţie pentru invazie. (Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR)