Aglomeratia urbana, frica de straini si tentatia calculatorului fac din copii mici prizonieri.
Jocurile pe calculator, sistemul de invatamant solicitant, traficul infernal din orase si o frica irationala de straini ii determina pe copiii din ziua de azi sa nu se mai joace in aer liber, fapt ce le afecteaza serios dezvoltarea pe termen lung, avertizeaza un apel semnat de 270 de cercetatori si experti britanici.
Intr-o scrisoare adresata cotidianului „Daily Telegraph” si semnata inclusiv de baroneasa Susan Greenfield, directorul Institutului Regal din Marea Britanie, specialistii sustin ca stilul de viata contemporan ii face pe cei mai multi copii prizonieri in propriile case, afectandu-le abilitatea de a se descurca atunci cand trebuie sa iasa din casa nesupravegheati. Potrivit semnatarilor scrisorii, natura si valoarea jocului ar trebui regandite, pentru ca viitorilor adulti sa nu le lipseasca independenta, creativitatea si aptitudinile sociale de baza.
Studiile recente au constatat o deteriorare pronuntata a sanatatii mentale a copiilor, cauza principala fiind tocmai absenta jocurilor specifice copilariei. Aceasta problema este legata, printre altele, de schimbarea peisajului urban. Locul stradutelor linistite, unde oamenii se cunosteau intre ei, a fost luat de aglomerari urbane cu blocuri lipte unul de celalalt, trafic intens si poluare, astfel ca, nici daca ar fi lasati singuri afara, nu ar avea unde sa se joace.
La aceasta se adauga programul tot mai incarcat al parintilor, care au din ce in ce mai putin timp pentru a discuta cu propriile odrasle si, implicit, pentru a le cunoaste temerile si problemele de zi cu zi.
„Copilaria toxica”
Scrisoarea expertilor britanici a aparut in „Daily Telegraph” la doar cateva zile dupa ce autoritatile de la Londra au lansat o dezbatere nationala pe tema ameliorarii vietii copiilor. O initiativa asemanatoare a existat si in 2006. „Lucrurile au inceput sa se miste dupa scrisoarea de anul trecut, dar prea multi oameni continua sa nu aiba habar de cele 3-4 aspecte-cheie care ii influenteaza pe copii, unul dintre cele mai importante fiind jocul”, a declarat Sue Palmer, autoarea cartii „Copilaria toxica”.
Fals model
„Sindromul superfemeii” face mici victime
Fetele de 13 ani devin frecvent victime ale „sindromului superfemeii”, ele depunand eforturi considerabile pentru a avea rezultate foarte bune la invatatura si, in acelasi timp, pentru a arata bine, potrivit unui sondaj publicat in revista „Sex Roles”. Insa goana dupa perfectiune le afecteaza sanatatea mentala si fizica, iar probleme de nutritie apar frecvent in anii adolescentei. Circa 1% dintre fetele cu varste cuprinse intre 16 si 18 ani sufera de anorexie. Dorinta de a fi „femeia suprema” le face adesea sa se infometeze, spune coordonatorul studiului, dr. Janell Lynn Mesinger. „Superfemeile vor o viata perfecta. Indiferent de ceea ce fac, nu se vor simti niciodata suficient de capabile”, explica Mesinger.