Trei copii cu autism le-a fost refuzată înscrierea la școală
- Cristian Tănase
- 6 aprilie 2019, 09:41
Colegiul Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Capitală, a refuzat înscrierea a trei copii cu autism în clasa pregătiroare. Mama unuia dintre copii a reclamat acest fapt la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, care a demarat verificări.
În urma controalelor, Inspectoratul Școlar a observat că au fost depuse 10 solicitări cu cerințe speciale. Șapte cereri au fost admise, însă trei au fost refuzate. Reprezentanții inspectoratului spun că nu a fost respectată metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar.
„Indiferent de rațiunea umană, profesională, pentru care doamna director a gândit să acționeze în acest fel este greșit și ilegal”, a declarat pentru Știrile TVR, Maria Manea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Conducerea Colegiului Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Capitală nu a oferit un răspuns public cu privire la acest caz.
Pe de altă parte, dascălii sunt de părere că profesorii de sprijin ar fi soluția, însă ei puțini. „Noi ca învățătoare, majoritatea am trecut prin toate modulele psiho-pedagogice. Am participat la cursurile care se fac prin Casa Corpului Didactic, dar nu este de ajuns doar această participare. Avem nevoie în clasă de profesori de sprijin”, a declarat învățătoarea Cristina Senoș. În Capitală există doar 125 de profesori de sprijin pentru 2.600 de copii.
Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste sau de tulburări pervazive de dezvoltare.
Aceste tulburări prezintă o largă varietate de manifestări, presupuse a fi rezultatul unor disfuncționalități de dezvoltare ale sistemului nervos central sau genetice. Simptome obișnuite ale autismului includ acțiuni repetitive/monomane, contact și comunicare limitată cu alte persoane și interese foarte restrânse. Cauzele specifice sunt încă necunoscute. Răspândirea bolii este cam de 6 la 1000 de persoane, și este de trei sau patru ori mai des întâlnită la băieți decât la fete. Autismul este prezent încă de la naștere și se păstrează pe durata întregii vieți.