Controale la zeci de service-uri auto din Timiș şi Vâlcea. Ce au descoperit inspectorii de la Garda de Mediu şi RAR

Service auto. Sursa foto: dreamstime.com

RAR și Garda de Mediu au efectuat controale la zeci de service-uri auto din Timiș şi Vâlcea. Inspectorii și comisarii au desfășurat verificări şi la atelierele de dezmembrări care își desfășoară activitatea în județele menționate.

Inspectorii de la Registrul Auto Român (RAR) împreună cu comisarii de la Garda de Mediu au verificat dacă la service-uri și schrot-uri este respectată legislația, dar și normele privind protecția mediului. Controale similare au fost organizate și în județul Vâlcea. Verificările s-au întins pe durata a patru zile.

În județul Timiș au fost efectuate 31 de acțiuni de control la operatori economici fără autorizație tehnică de funcționare sau persoane neînregistrate fiscal: 8 controale la centre de dezmembrări auto și 23 ateliere de reparații.

Atelierele auto din județele Timiș și Vâlcea fac reparații clandestine

Inspectorii au întocmit și 11 procese verbale de constatare pentru persoane care desfășurau activități de reparații sau dezmembrări, deși nu erau înregistrate fiscal.

„În județul Timiș au fost efectuate 31 de acțiuni de control la operatori economici fără autorizație tehnică de funcționare sau persoane neînregistrate fiscal: 8 controale la centre de dezmembrări auto și 23 ateliere de reparații. Inspectorii Departamentului Supraveghere de Piață din cadrul RAR au aplicat amenzi în valoare de 176.000 lei și au dispus măsuri complementare de oprire a activității pentru 19 operatori economici”, se arată în comunicatul RAR.

Au fost descoperite peste 50 de locuri în care se reparau mașini fără autorizație tehnică de funcționare

Pe parcursul controalelor au fost identificate peste 50 de locuri în care se făceau reparații auto fără autorizație tehnică de funcționare și care nu respectau legislația de mediu. Registrul Auto Român a dat amenzi de peste 200.000 de lei, iar Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi de peste 500.000 de lei.

În județul Vâlcea au avut loc 26 acțiuni de control la operatori economici autorizați și neautorizați: 9 controale la operatori economici care desfășurau activități de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz și 17 la atelierele de reparații. Inspectori RAR au aplicat amenzi în valoare de 31.000 lei și au dispus măsuri complementare de oprire a activității pentru 5 operatori economici.

De asemenea, comisarii Gărzii de Mediu au făcut 22 de controale în județul Timiș, au dat amenzi de 460.500 lei și au dispus oprirea activității în cazul a 5 operatori economici, iar în județul Vâlcea au dat amenzi de 15.000 lei, potrivit Agerpres.