Sunt probleme cu certificatul verde, care a fost introdus printr-un context nelegal. Dar, actul nu creează discriminare, conform lui Csaba Asztalos.
Certificatul verde continuă să stârnească discuții aprinse și în România. Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a afirmat că acest act nu reprezintă o discriminare, dar modul în care a fost adoptat, printr-o hotărâre de guvern, este ilegal.
„Articolul 53, alineatul 1 din Constituție arată foarte clar că drepturile fundamentale și libertățile omului pot fi limitate și enumeră condițiile în care pot fi limitate. Prima condiție de formă este că aceste limitări trebuie să aibă loc, citez, numai prin lege.
Ce spune președintele CNCD despre certificatul verde
Ceea ce se întâmplă în România, astăzi, introducerea certificatului verde, de exemplu în zona de HoReCa sau pentru accesul în instituții publice printr-un act administrativ, adică hotărâre de guvern, este nelegală.
Acest aspect poate fi constatat doar de Curtea de Apel, pentru că hotărârile guvernului pot fi atacate doar în contencios administrativ, nu este de competența Curții Constituționale.
Marea problemă este că, în acest moment, România nu are o procedură rapidă de soluționare a acestor plângeri, așa cum anul trecut CCR a cerut Parlamentului să adopte o astfel de procedură”, a afirmat Csaba Asztalos pentru digi24.ro.
„Pe fond, însă, articolul 53, alineatul 1 din Constituție spune că statul poate limita drepturi fundamentale și libertăți cu scopul de a proteja sănătatea publică. Statul, când adoptă astfel de măsuri, își îndeplinește o obligație pozitivă constituțională, ia măsuri prin care protejează viața oamenilor. Iar dacă le ia cu acest scop și respectând anumite reguli de proporționalitate, aceste măsuri nu sunt discriminatorii, nu sunt neconstituționale”.
„Să nu fie consecințe asupra vieții mele”
Întrebat dacă, în aceste condiții, dreptul la viață primează, Asztalos a explicat: „Eu cred că da și dacă ar fi să traduc mai simplu, da am dreptul să merg la mall, că văd că e o mare problemă, de a merge la mall, dar ar fi bine să fiu în viață când merg sau când am ieșit să rămân în viață, să nu fie consecințe asupra vieții mele.
Aici este foarte clar că dreptul la viață privată, dreptul la muncă sau dreptul la întrunire pot fi limitate. Avem decizii nenumărate deja, Consiliul Constituțional din Franța, pe introducerea certificatului verde, s-a pronunțat și le-a declarat constituționale și nediscriminatorii; în Italia avem o decizie, săptămâna trecută, prin care vaccinarea anti-Covid în sistemul medical este obligatorie și Consiliul de Stat din Italia le-a declarat ca fiind constituționale, spunând că statul a realizat un just echilibru între nevoia de protecție a sănătății publice și a vieții oamenilor în raport cu viața privată, pentru că este o intruziune când obligi pe cineva să se vaccineze și a declarat aceste vaccinuri ca fiind corecte, valabile.”