Tabloul acelor ani negri, în care personajul Sima se răsfăța în lumini calde grație meditațiilor pe care le oferea la matematică, este următorul: „La restaurantul „Moldova”, unde mai găseai o bere poloneză, un cârnat, l-am întâlnit pe Paul Savu, căpitan de securitate și fost elev al mamei mele. Mă vizita, mă frecventa, pentru că eram cel mai mare cunoscător de filme de artă din acele vremuri și făceam rost de cele mai noi și mai tari pelicule. Eh, Savu ăsta, fuma și bea cafea moca, la mine în garsonieră. Ne strângeam și câte o sută de oameni să vedem filme. Era o nebunie!”.

Sima se ridică brusc de pe scaun și, agitat, gesticulând, își aprinde o țigară slim: „Savu mă tatona, mă mai întreba de unii, de alții, profesori, studenți, dar nu punea presiune. M-am prins repede că era securist… Apoi, prin ’87, am întâlnit un individ, Mark Stevenson, care m-a abordat la Casa Oamenilor de Știință, în Lahovari. Eu eram preocupat în acea perioadă de fuga din țară. Fusesem cu o bursă la Perugia și când am văzut ce înseamnă libertatea, n-am mai avut liniște. Am încercat de mai multe ori să ies pe ascuns din România, dar n-am reușit. În fine, îl întâlnesc p-ăsta la Casa Oamenilor de Știință…”.

Misteriosul domn Mark Stevenson

Sima trage cu nesaț din țigara subțire, pieptu-i slab se umflă cu fumul înecăcios și, când expiră aerul otrăvit, se rostogolesc, alert, și propozițiile: „Mi-a spus că mă scoate el din țară dacă-i povestesc ce se întâmplă în mediul universitar rom â n e s c . M-a aburit că vrea să dea povestea la BBC, la televiziunile din Occident… I-am povestit cum tipăream manifeste pe imprimanta cu cuie de la Politehnică, cum protestam noi împotriva regimului. Eh, multe din discuțiile pe care le-am avut cu acest Mark Stevenson au fost însă înregistrate de securiști, prin parcuri, prin crâșme, peste tot pe unde umblam cu el… Aici apar securiștii Paul Savu, Cristache și încă unul – cum dracu-l chema? – Slabu parcă. Le văd și acum figurile. Eh, ăștia au venit la mine acasă, m-au săltat și m-au acuzat de trădare. Eram la sfârșit de septembrie ’89”.

Trei securiști, „rotisorul” și „sacul cu apă”

Matematicianul-broker oftează. Pare obosit, un actor scos de sub reflectoare, care cu un efort disperat se agață de cortină, pentru o ultimă reprezentație: „Mi-au explicat că știu de întâlnirile cu Stevenson și, nici una, nici două au început să mă bată. M-au băgat la „rotisor”, la „sacul cu apă” (n.r. – metode de tortură)… M-am enervat, am făcut circ, am spart un geam, i-am amenințat că mă arunc pe fereastră. Mi-au spus să mă potolesc, altfel mă aruncă ei pe geam și nu va afla nici dracu’ de moartea mea. Și-așa îmi luaseră mașina, un prăpădit de Oltcit, să nu știe nimeni c-am dispărut fără urmă. Am stat zece zile închis la Cazzavillan, timp în care la Politehnică altcineva îmi ținea orele. Când m-am întors, părea că nu s-a întâmplat nimic deosebit. Miam reluat locul ca și când mă întorsesem dintr-un concediu. Nu m-a întrebat nimeni unde am fost, nimic”.

„N-am rezistat, am plâns, am vrut să mă sinucid”

Mai aprinde o țigară, inspiră, expiră, totul pe repede înainte: „M-au bătut securiștii trei ore. Le-am promis că spun ce vor ei, numai să nu mă mai bată. Îmi povestea mie Dinescu (n.r. – poetul Mircea Dinescu) că alții au rezistat nu știu cât… Mă, eu n-am rezistat, am plâns, am vrut să mă sinucid. Aveam 28 de ani, eram un slăbănog… M-au pus să semnez un angajament cu Securitatea potrivit căruia trebuia să torn tot ce aflam compromițător pe la Politehnică. Am semnat”.

Pe cine a pârât asistentul universitar Cristian Sima, careși luase numele de cod „Toma Caragiu”? Bărbatul costeliv de 56 de ani răspunde iute: „Pe Mișa Albu, pantofarul! Eram prieteni. I-am spus că m-au racolat securiștii și că l-am turnat. Mi-a răspuns că și el mă turnase pe mine, pentru că și pe el îl luaseră cu japca nenorociții ăia. Circu’ dracu’! Am stabilit cu Mișa ca, pe viitor, eu să-l pârăsc pe el și el pe mine. Eu dădeam note că ăsta făcea portofele pe la „23 August” și le vindea la negru, iar el dezvăluia că fac meditații la mate, pe bani grei, în fiecare săptămână. Ne-am dat în gât reciproc, dar s-au prins securiștii. „Bă, voi ne credeți proști? Băgațivă mințile în cap!”. Iar eu mi leam băgat. Al doilea pe care l-am dat în gât a fost Tache Voicu, rectorul Politehnicii și general de Securitate. Știa toată lumea cine-i Tache Voicu. Spunea bancuri politice, făcea mișto… Iar m-au certat securiștii că le dau doar informații fără valoare. Apoi, n-am mai pârât pe nimeni. A venit Revoluția”.

A vrut să asasineze un căpitan de Securitate!

Cristian Sima a fost urmărit ani la rând de umilințele și durerea suferite în sediul Securității, când a fost racolat cu forța de cerberii puterii comuniste. „Am părăsit România în 1990. Am început o viață nouă în Italia, dar n-am uitat nici o clipă de bătăile administrate de securiști. La un moment dat, hotărâsem să pun preț pe capul căpitanului Savu. Am vrut să-l omor. Intenționam să angajez un asasin din Napoli, să-l termine. Am renunțat până la urmă. N-am vrut să am o crimă pe conștiință”.