Consumul de ciuperci ar putea reduce simptomele depresiei. Substanța care funcționează ca antidepresiv STUDIU

Consumul de ciuperci ar putea contribui la reducerea riscului de a dezvolta depresie, arată un studiu. Experții de la Penn State College of Medicine au analizat datele privind dieta și sănătatea mintală a peste 24.000 de adulți. Cercetările lor, care s-au desfășurat pe durata a zece ani, au arătat că voluntarii care evitau consumul de ciuperci erau mai predispuși să dezvolte depresie.

Consumul de ciuperci ar putea să combată simptomele depresiei

Autorul principal al studiului, Dr. Joshua Muscat, a spus: „Studiul arată o listă de posibile beneficii pentru sănătate ale consumului de ciuperci”. Academicienii sunt de părere că un aminoacid antiinflamator produs de ciuperci ar putea fi motivul pentru care depresia poate fi combătută și prin intermediul alimentației.

Dr. Djibril Ba, cercetătorul principal al studiului, a declarat: „Ciupercile sunt cea mai bogată sursă dietetică de aminoacid ergotioneină - un antiinflamator care nu poate fi sintetizat de către oameni. A consuma un nivel ridicat al acesteia poate reduce riscul de confruntare cu stres oxidativ, ceea ce ar putea reduce, de asemenea, simptomele depresiei”.

Studii anterioare au arătat că ergotioneina poate ajuta la scăderea probabilității ca oamenii să dezvolte schizofrenie, tulburare bipolară și depresie. Potasiul din ciupercile de buton alb este, de asemenea, cunoscut pentru reducerea apariției anxietății.

Dar cercetătorii nu au distins ce tip de ciuperci au fost consumate, astfel încât nu au putut determina care sunt cele mai bune pentru reducerea simptomelor bolilor mentale.

Femeile albe cu studii universitare consumă cea mai mare porție de ciuperci

Participanții au fost împărțiți în trei grupuri, în funcție de cantitatea de ciuperci consumată. Tertipul cel mai mic nu a consumat niciuna, în timp ce grupa de mijloc a consumat 4,9 g pe zi de ciuperci. Voluntarii din cea de-a treia grupă au mâncat, în medie, 19,6 g pe zi de ciuperci, adică aproximativ un sfert dintr-o porție standard.

Datele privind dieta au fost preluate din codurile alimentare ale Departamentului de Agricultură al SUA, care ar fi putut fi clasificate greșit sau înregistrate inexact. Nivelul depresiei a fost măsurat cu ajutorul chestionarului Patient Health Questionnaire.

Femeile albe cu studii universitare au fost cele mai predispuse la consumul de cantități mari de ciuperci, arată studiul. Vârsta medie a celor chestionați este de 45 de ani.

Cercetătorii au ajustat informațiile în funcție de vârstă, sex și date demografice, de bolile auto-raportate, de medicamente și de alți factori alimentari.

De asemenea, ei au efectuat un test separat pentru a observa dacă depresia a fost redusă prin înlocuirea unei porțiuni de carne roșie cu ciuperci, însă nu au găsit o asociere.

Tratarea depresiei cu ajutorul ciupercilor „magice”

Un tratament psihedelic găsit în ciuperci ar putea funcționa ca antidepresiv, susține un studiu. Psilocibina, un compus care se găsește în mod natural în unele ciuperci, ar putea fi capabil să mărească cu 10% conexiunile de lungă durată dintre neuronii din creier.

O echipă de cercetători de la Universitatea Yale consideră că aceste conexiuni pot reduce efectele depresiei. Studiul, care a fost publicat în revista Neuron în luna iulie, a constatat, de asemenea, că și puterea conexiunilor neuronale crește.

„Nu numai că am observat o creștere cu 10% a numărului de conexiuni neuronale, dar, de asemenea, acestea au fost în medie cu aproximativ 10% mai mar, astfel încât conexiunile au fost mai puternice”, a declarat Alex Kwan, autorul principal al studiului și profesor asociat de psihiatrie și de neuroștiințe la Yale, potrivit Daily Mail.

Cercetătorii au testat medicamentul pe șoareci. Aceștia au constatat că, la 24 de ore de la administrarea medicamentului, șoarecii prezentau un număr crescut de spini dendritici, parte a neuronilor pe care se formează sinapsele.