Liderul cultului musulman din România, muftiul Iusuf Murat, acuză autorităţile române de atentat la identitatea etnică şi religioasă.
El încearcă, de şapte luni, să oprească lucrările la un imobil „de birouri şi comerţ”, PÂ2Âmansardă, care se ridică la 1,20 metri distanţă de geamia Hunchiar.
„Credem că nimeni nu va tolera această acţiune de distrugere făţişă sau indirectă a celui mai vechi monument religios, dar şi de cultură şi spiritualitate islamică, din Constanţa”, spune, indignat, muftiul. El le cere autorităţilor, „st ă ruitor”, anularea autorizaţiei de construire şi demolarea imobilul învecinat. Deja, susţine muftiul, geamia a început să se fisureze, aşa că, ajutat de Ambasada Republicii Turcia, a iniţiat un proiect de consolidare în valoare de aproape un milion de lei. Lăcaşul de cult este situat în zona istorică a Constanţei, în vechea cetate Tomis. Datează din 1869 şi face parte din patrimoniul cultural naţional. Tergiversări în instanţă
Muftiatul cultului musulman a înaintat anul trecut două acţiuni în instanţă pentru anularea autorizaţiilor de construire, emise de Primăria Constanţa, respectiv pentru supendarea lucrărilor. Avocatul Dumitru Bădrăgan spune că geamia Hunchiar este un caz identic cu cel al Catedralei „Sfântul Iosif” din Bucureşti, care a obţinut anularea au torizaţiei de construire pentru blocul-turn din apropiere.
El acuză faptul că dosarele au fost tergiversate, că ar fi dispărut documente şi că procesul nu a început încă. „Atunci când am înaintat acţiunile în instanţă, am avut şi deciziile Curţii Con stituţionale conform cărora emiterea autorizaţiilor de construire în ariile de protecţie a monumentelor istorice este de compentenţa exclusivă a consiliului judeţean, şi nu a primăriei”, spune Bădrăgan.
Ministerul Culturii consideră că imobilul de birouri a fost avizat cu condiţia să păstreze o distanţă de minimum 3 metri faţă de colţul de sud-est al geamiei. Şi Prefectura Constanţa a atacat în contencios autorizaţia de construire, în decembrie 2008, însă fără folos. REACŢIE „Pe muftiu îl consideram prieten”
Proprietarul construcţiei de lângă geamie, Sorin Mocianu, susţine că a acţionat „perfect legal” şi că a respectat toţi paşii pentru obţinerea autorizaţiilor necesare clădirii de birouri. „Am fost şi la Ministerul Culturii şi Cultelor. Într-adevăr, distanţa minimă trebuie să fie de 3 metri, dar doar dacă am ferestre pe partea dinspre geamie, ceea ce la mine nu este cazul, şi au priceput”, spune Mocianu. El afirmă că i s-a impus şi un anume plan de fundare, pe care l-ar fi executat întocmai. Cât priveşte autoritatea emitentă a avizelor, Mocianu spune că acestea sunt date de primărie. „Am discutat toate aceste aspecte cu muftiul, pe care îl consideram prieten până acum, mai ales că suntem vecini”, mai spune Mocianu. El aşteaptă decizia instanţei, „singura care va lămuri povestea o dată pentru totdeauna”.