Constantin Dudu Ionescu va fi numit consilier de stat pe securitate naţională – surse Mediafax

Constantin Dudu Ionescu va fi numit consilier de stat pe securitate naţională – surse Mediafax

Fostul ministru de Interne, Constantin Dudu Ionescu, va deveni consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale pe probleme de securitate naţională, numirea sa în funcţie urmând să fie aprobată de preşedintele Klaus Iohannis în perioada următoare, susțin surse citate de mediafax.ro.

Potrivit surselor citate, numirea sa în funcţia de consilier de stat urmează să fie aprobată de preşedintele Klaus Iohannis prin decizie.

Constantin Dudu Ionescu a fost ministru de Interne în perioada guvernării CDR.

În vârstă de 59 de ani, Dudu Ionescu a fost secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale, susţinut de PNŢCD, apoi ministru al apărării naţionale în perioada 11 februarie - 17 aprilie 1998, şi ministru de interne, între 21 ianuarie 1999 şi 28 decembrie 2000.

Ne puteți urmări și pe Google News

Constantin Dudu Ionescu a candidat la alegerile pentru Parlamentul României din 2008, din partea PDL, într-un colegiu din Bucureşti. Acesta nu a fost ales deputat, deşi s-a clasat pe primul loc ca număr de voturi.