Conflictul a izbucnit după moartea principeui Mihai Apafi I, sultanul numindu-l ca noul principe al Transilvaniei pe Imre Thököly, lider al răscoalei anti-habsburgice a curuților.

Pe de altă parte, exista și un diferend apărut după moartea voievodului muntean Șerban Cantacuzino pe 29 octombrie/9 noiembrie 1688, care ar fi fost otrăvit de frații săi Mihai și Constantin, ajutați de nepotul lor de soră Constantin Brâncoveanu care a devenit noul domn al Țării Românești.

În mod normal, ar fi trebuit să acceadă la tron fiul defunctului, Gheorghe (Iordache) Cantacuzino, dar acesta, mama sa Elena și cumnatul său, marele agă Constantin Bălăceanu, s-au refugiat în Transilvania, sperând să recupereze tronul Țării Românești cu sprijinul austriecilor.

Constantin Bălăceanu era un diplomat abil, fiind trimis la Viena în 1688 de socrul său Șerban Cantacuzino, pentru a negocia cu Imperiul Austriac ieșirea Țării Românești de sub suzeranitatea otomană.

Lupta s-a încheiat cu o victorie zdrobitoare a taberei otomane deși comandantul Cerkes Ahmed Pașa a căzut în luptă fiind lovit în gură de un glonț. Au supraviețuit doar 200 din cei 2000 de călăreți austrieci, însuși comandantul Donat Heissler fiind luat prizonier. Mihail Teleki a fost ucis în timpul retragerii, lângă Tohanu Vechi.

Aga Constantin Bălăceanu a murit pe câmpul de luptă, fiind posibil trădat și decapitat de un fin al său, un anume Costin, care i-ar fi oferit capul domnitorului Constantin Brâncoveanu.

Acesta la rândul său l-ar fi decapitat pe trădător și, pentru a-și descuraja contestatarii, a trimis capul nefericitului Constantin Bălăceanu să fie înfipt într-un par în fața casei acestuia din București, episodul fiind plastic relatat de Ion Neculce:

„După ce au aflat Brîncovanul pe Bălăceanul mort în războiu, trimisu-i-au capul la Bucureştii, de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrădzîi lui, de-au şedzut vrun an cu capul în prepeleac. Şi au învăţat de i-au răsîpit şi curţile şi ograda, de au rămas numai jărişte”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric