Constantin Bălăceanu-Stolnici, bănuit că l-a turnat la Securitate pe prietenul său, medicul Emil Papahagi
Adrian Papahagi a relatat cum, după căderea Cadrilaterului, familia sa s-a refugiat la Pitești.
Acesta a menționat că acolo, fratele mai mic al bunicului său, Emil Papahagi, și-a susținut examenul de bacalaureat. În acea perioadă, boieroaica Bălăceanu-Stolnici căuta un elev strălucit care să se pregătească pentru cariera medicală alături de fiul său, Constantin, cunoscut sub numele de Muți.
Constantin Bălăceanu-Stolnici, prieten cu medicul Emil Papahagi
Astfel, s-a aflat că Emil Papahagi era unul dintre cei mai buni elevi din liceul piteștean, așa că a fost invitat să învețe medicina alături de Muți.
„Tinerii au învățat împreună, au intrat la medicină la București. Au devenit doctori cunoscuți, cu o carieră universitară remarcabilă, și au rămas prieteni.
Emil Papahagi, elev al lui Theodor Burghele, a ajuns la rândul său profesor. Și era unul dintre chirurgii cei mai căutați de la Urgențe și Elias în anii 1950-70.
Medicii mai vârstnici de azi își aduc încă aminte de el. Prin 1975 sau 1976 a reușit, nu fără peripeții, să fugă în Germania cu toată familia, și a continuat să practice chirurgia, întâi la Stuttgart, apoi la Kehl.
Din timp în timp, unchiul Emil primea vizita prietenului său, Muți Bălăceanu.
Cu timpul, însă, i-a devenit suspectă ușurința cu care călătorea Muți, și mi-a mărturisit că începuse să-l evite, bănuind că e turnător”, scrie eseistul Adrian Papahagi.
Emil Papahagi nu a mai putut ieși din România
Din cauza turnătoriilor lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, tatăl lui nu a mai putut ieși din România socialistă. Nu a mai putut merge nici până în Ungaria sau Iugoslavia.
Adrian Papahagi spune că în 1988, unchiul său Emil nu a putut să participe la înmormântarea fratelui său, Constantin.
„Nu spun că toate acestea i se datorează lui Constantin Bălăceanu-Stolnici, dar vor fi contribuit și turnătoriile lui. Câte destine va fi marcat în chip asemănător un turnător la Securitate? Sigur, aceasta e doar o anecdotă.
Făcând schița apartamentului lui Vlad Georgescu, directorul Europei Libere, care a fost iradiat de Securitate, Constantin Bălăceanu-Stolnici a contribuit (în intenție, dacă nu și în execuție) la uciderea curajosului disident, ceea ce, evident, e infinit mai grav decât ce am povestit mai sus”, a mai punctat Adrian Papahagi.