Unii cârcotași ar putea spune că această evoluție era de așteptat: Iranul și Rusia nu sunt tocmai cei mai buni prieteni istorici (același lucru se poate spune și despre Rusia și Turcia sau Turcia și Iran, ca să citez doar formatul trilateral de la Astana). Din contră, istoria e marcată de numeroase confruntări și acorduri cu cedări umilitoare și dureroase pentru Iran în Caucaz, de exemplu, sau în Asia Centrală, față de Imperiul Țarist sau puterea sovietelor, deopotrivă. Această situație nu încurajează cele mai bune relații între state, reconcilierea făcându-se mai mult cu dinții scrâșnind, pe baza unor interese comune imediate, dar emoțiile puternice ale confruntărilor trecute dăinuind în sufletele resortisanților fostelor state care s-au războit.

O altă abordare susține că Rusia e incapabilă să evite confruntările IsraelIran pe teritoriul sirian. Pe de o parte, Rusia afirmă explicit că e preocupată de securitatea israeliană, angajament la care o obligă înțelegerile Putin-Netanyahu, dar și discuțiile ruso-americane, în caz contrar menținerea și creșterea prezenței americane fiind inevitabilă în Siria. Pe de altă parte, Rusia nu e cea mai dispusă să aducă trupe noi și să înlocuiască carnea de tun pe care o reprezintă trupele iraniene ale Gardienilor Revoluției Islamice și milițiile șiite – Hazbollahul libanez și milițiile șiite irakiene plus cele siriene allawite, constituite în Siria. Ca să nu mai vorbim de milițiile luptătorilor sirieni constituite pe bază de mercenariat pe banii Teheranului, sau formulele prin care trupele iraniene au reconstituit coloana vertebrală a trupelor siriene, până acolo încât ieșirea lor și retragerea ar duce la destructurarea acestei armate loiale lui Al Assad.

Mai mult, odată ce retragerea americană ar deveni o realitate, Rusia rămâne în brațe cu multitudinea de conflicte inerente între diferiții actori din Siria, care deja a adunat o maximă complicație etnică, religioasă și sectară și rivalități majore interstatale, ale puterilor regionale și globale. În plus, rivalitatea cu Iranul și Turcia devin naturale, în absența altui dușman, iar retragerea Turciei din nordul Siriei și a trupelor iraniene de pe tot cuprinsul Siriei se vor dovedi pietre de încercare extrem de dificile, admițând calmarea relației Damasc-kurzi și a luptelor loialiștilor lui Assad cu opoziția sunnită siriană. Deci Rusia, în mod natural, se va întrepta împotriva Iranului, cel mai bine reprezentat stat, la nivel militar, din regiune, pentru a-și putea afirma dominația în Siria și Orientul Mijlociu.

Dar până la consumarea acestor episoade, rivalitatea ruso-iraniană se manifestă deja din plin în Siria, cu tot cu exploziile de violențe și confruntări directe ale trupelor. A afirmat-o Yoav Galant, ministrul Imigrării și Absorbției din Israel, atunci când s-a lăudat cu succesul diplomatic obținut de guvernul Netanyahu, care constă în eliminarea trupelor iraniene din Siria, cu sprijinul acceptat de către Rusia. El a afirmat, în premieră în spațiul public, că această cooperarea ruso-iraniană a ajuns la un sfârșit și că interesele părților nu mai coincid deloc, fiind vorba despre confruntări directe între părți.

Astfel, Rusia își dorește reafirmarea ca putere în Orientul Mijlociu prin dominația în Siria, iar lucrul acesta se poate realiza prin retragerea reală a trupelor americane și încheierea stabilizării inclusiv prin retragerea trupelor iraniene de pe teren, fapt care ar calma intervențiile Israelului împotriva țintelor legitime vizate – comandanți iranieni, trupe iraniene și miliții șiite, depozite de armament și transferuri de arme către milițiile șiite pro-iraniene, cu precădere Heazbollah.

Dacă inițial Rusia a permis de facto aceste intervenții israeliene, ca parte a unor înțelegeri mai largi cu SUA – pentru a evita o prezență americană mai puternică pe tărâm sirian – ulterior au existat tente de ambiguitate constructivă, cu evitarea menționării acestor operațiuni. Totul pentru ca ulterior să se ajungă și la comentarii publice și nemulțumiri, chiar de data recentă, în legătură cu atacurile din 20-21 ianuarie ale Israelului, la nivelul purtătoarei de cuvânt al MAE rus. Dar afirmațiile la nivelul democrației, invocându-se suveranitatea statului sirian, au fost strict destinate Teheranului și propriului public, fără urmări, Rusia evitând orice confruntare directă cu trupele israeliene și operațiunile acestora.

Răcirea abruptă a relațiilor între Moscova și Teheran a dus deja la confruntări și lupte violente între părți, după cum afirmă Der Spiegel. Astfel, în valea Al Ghab, o zonă de importanță strategică situată în nord-vestul provinciei Hama, ambele părți au utilizat vehicule militare, mitraliere și mortiere pentru a se confrunta direct, estimarea fiind că au murit între câteva zeci și 200 de oameni în aceste confrutnări, din ambele părți. Este prima confruntare directă militară de această amploare între trupele ruse și iraniene, nefiind vorba despre incidente izolate ci despre trupe cu tot armamentul din dotare care se confruntă direct, pe viață și pe moarte. În plus, soldați ruși – care funcționează ca poliție militară în Siria – au arestat deja mai mulți mercenari iranieni care terorizau civili în diferite locuri din Siria, potrivit lui Rami Absulrahman, șeful Observatorului Sirian al Drepturilor Omului, organizație neguvernamentală cu sediul la Londra și prezența masivă în toate zonele Siriei. Iar acumularea acestor evenimente arată deja exasperarea Rusiei în legătură c diferitele forme de prezența iraniană și șiită pro-iraniană în Siria, care devin viitoarea țintă legitimă a trupelor sale, dacă refuză retragerea din regiune.

 

Te-ar putea interesa și: