Înfruntarea titanilor din muzica populară. Valuri de cuvinte grele

Înfruntarea titanilor din muzica populară. Valuri de cuvinte greleSursa foto: Arhiva EvZ

Unul dintre cele mai mai scandaluri din muzica populară este pe cale să reizbucnească. Gheorghe Turda lansează un nou atac la adresa lui Constantin Enceanu, după ce aceștia s-au duelat în urmă cu trei ani.

Gheorghe Turda, atac la adresa lui Constantin Enceanu

După o perioadă îndelungată în care nu și-au mai vorbit, conflictul ar putea ajunge la un alt nivel. Gheorghe Turda și Constantin Enceanu s-au certat în urmă cu trei ani, iar scandalul nu a fost ținut departe de ochii publicului.

Gheorghe Turda susține că nu își dorește să reia legătura cu artistul care îi este coleg de breaslă. În plus, acesta precizat că îi va ierta pe cei care i-au făcut rău, însă nu poate uita prin ce a trecut.

Nu vrea să reia legătura

Gheorghe Turda și Constantin Enceanu se ocolesc la evenimente, iar legătura lor de altădată pare imposibil de reluat. De altfel, cei doi nu au mai purtat un dialog din anul 2021 atunci când s-au certat la o recepție.

„Nu mai vorbesc de atunci cu el, nu mai avem nicio treabă unul cu celălalt. Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată. Asta este replica mea. Nu am să mă răzbun pe cei care mi-au făcut rău, am să îi iert de toate porcăriile care mi-au fost puse în cârcă, dar nu pot însă să și uit. Nu am timp să îi iert pe toți, la câți dușmani am. Am mulți pentru că am făcut școala când trebuie, am un repertoriu bun, am o cultură și un nume de invidiat”, a mai spus cântărețul de muzică populară.

Constantin Enceanu

Sursa foto: Arhiva EVZ

Culisele războiului purtat de Gheorghe Turda și Constantin Enceanu

Conflictul dintre cei doi a izbucnit la o recepție organizată în urmă cu trei ani de un post de televiziune. Alături de cei doi folcloriști, la eveniment erau invitați Ionuț Dolănescu și Maria Cârneci.  Gheorghe Turda a interpretat o doină, însă Constantin Enceanu ar fi avut o atitudine sfidătoare la adresa acestuia, înregistrându-l cu telefonul mobil.

gheorghe turda

Sursa: Arhiva EVZ

Gestul l-a enervat extrem de tare pe artistul de muzică populară, care a încercat să arunce un pahar cu apă pe colegul de breaslă.

„Domnului Enceanu nu i-a convenit interpretarea mea, vocea mea belcanto, și a reacționat 'mahalagește', din punctul meu de vedere. El și amicii lui, de fapt, înregistrau tot. M-au provocat. Aveam un pahar cu apă pe jumătate plin și, ca să-l spăl de toate bârfele care i-au ieșit pe gură, de-a lungul anilor, am aruncat cu apă spre el. Dar nu l-am udat, căci paharul mi-a căzut pe masă, apoi s-a rostogolit pe jos. Nu am mai vorbit cu el, de atunci. Este un răzvrătit, un needucat, după părerea mea îi cam lipsesc cei șapte ani de acasă”, a spus artistul de muzică populară.