Conflict intern în PNL. Ben-Oni Ardelean se poziționează de partea lui Rareș Bogdan

Conflict intern în PNL. Ben-Oni Ardelean se poziționează de partea lui Rareș Bogdan Ben-Oni Ardelean. Sursa foto: Wikipedia

Deputatul Ben-Oni Ardelean îi ia apărarea colegului său Rareș Bogdan în conflictul pe care acesta îl are cu ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu. Politicianul susține că după replica pe care a dat-o la acuzațiile pe care i le-a adus europarlamentarul, ministrul și-ar fi atras antipatia membrilor PNL.

Deputatul Ben-Oni Ardelean se poziționează în conflictul dintre europarlamentarul Rareș Bogdan și ministrul de Externe Bogdan Aurescu. Într-un lung expozeu pe care îl consideră ironic la adresa ministrului, Ben-Oni Ardelean își spune părerea despre actualul ministru de Externe. În opinia sa, dându-i replica lui Rareș Bogdan, Aurescu și-a atras atipatia membrilor tuturor membrilor PNL.

„Am urmărit cu atenție ultimele luări de poziție ale Prim Vicepreședintelui PNL Rares Bogdan și ale ministrului de externe Aurescu și as dori sa fac câteva consideratii plecând de la un adevăr incontestabil: Dacă ministrul tăcea…«tehnocrat» rămanea!  Eșecul unei candidaturi politice ratate din partea PSD, pe când transporta cu hărnicie geanta lui Adrian Nastase, nu l-a calificat să facă politică, deși, iată, astăzi, «diplomatul» acesta ocupă o funcție politică de ministru obținută cu voturile PNL. Spun «diplomatul» pentru ca Bogdan Aurescu are o carieră marcată de «performanța» de a nu fi făcut niciodată un post în exteriorul României”, a scris pe contul său de facebook deputatul liberal.

Politicianul și-a continuat mesajul spunând că Bogdan Aurescu a fost votat pe lista de ministri de conducerea PNL, deși nu s-ar fi calificat la într-un guvern PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Iar dacă tot s-a insinuat pe o poziție politică pentru care pălăria se dovedește a fi mult prea mare, o funcție din care a făcut praf managerial cam tot, putea, cel putin din bun simt, sa tacă! Acesta este crudul adevăr, într-un lung șir de ratări, Bogdan Aurescu a ratat până să și tacă”, a scris Ben Oni Ardelean.

Sursa foto: arhiva EVZ

Politicianul trece în revistă activitatea lui Bogdan Aurescu

Deputatul Ben-Oni Ardelean a apreciat că performanța ministrului Aurescu ar trebui evaluată în funcție de obiectivele de țară pe care le îndeplinește sau le ratează.

„Cu părere de rău, nu putem accepta ca «performanță» doar ce spune Bogdan Aurescu despre sine. Nu, niciodată! Nu putem considera performanță șirul nesfârșit de «năzbâtii» de genul ratării Schengen, a ratării intrării de 15 ani în programul Visa Waver, asumarea unor obiective nerealiste pe termen scurt (cum încearcă el să dezinformeze) ca OECD, compromiterea candidaturii României ca Membru Nepermanent în Consiliul de Securitate (ratat și la ultimele alegeri), aspectele legate de minorități, diluarea prezenței României pe plan extern prin trimiterea unor ambasadori la post care nu vorbesc nici o limbă straină, punerea unor oameni în structurile de conducere ale minsterului prin încălcarea legii, diminuarea capacității diplomatice prin compromiterea concursurilor etc (lista fiind mult prea lungă, iar despre asta o sa vorbesc la momentul potrivit!)”, a mai spus Ardelean.

Opinia lui Ben-Oni Ardelean despre Aurescu

Deputatul PNL susține că declarațiile lui Rareș Bogdan nu aduc prejudicii nimănui, dat fiind că s-a referit la probleme de natură profesională, din sfera activității unui ministru care ocupă un portofoliu asumat de PNL. În acest context, deputatul a spus că Bogdan Aurescu nu mai are ce căuta în Guvernul României.

„Să îl acuzi de retorică rusească pe Rareș Bogdan, știind că Rareș Bogdan este un anticomunist si anti-putinist convins și declarat, cred că este nu numai un gest mizerabil dar și un atac conștient la retorica partidului care partid, astăzi se vede astăzi acuzat de sputkinism.  Rareș Bogdan are perfectă dreptate! Omul acesta nu mai are ce căuta în Guvernul României și în niciun caz nu are ce căuta pe un loc politic asumat de PNL. Practic atacul lui Aurescu este direct indreptat impotriva PNL, iar asta eu nu pot accepta. Rareș Bogdan are perfectă dreptate!  Este foarte adevărat, Rareș Bogdan, ca orice om normal, are realizări și nerealizări, un lucru firesc și da, mai are probabil și frustrări – dar așa cum s-a văzut public, frustrările lui Rareș Bogdan sunt frustrările oamenilor din această țară – Schengen, Waver, felul în care România contează, e reprezentată și e percepută în plan extern.  Nimic din toate acestea nu ii sunt imputabile lui Rareș”, a mai transmis Ben-Oni Ardelean.

Ben-Oni Ardelean susține că membrii PNL sunt la curent cu activitatea lui Bogdan Aurescu și sugerează că aceasta nu este chiar așa cum o prezintă. Mai mult, el vorbește despre faptul că ministru, susținut de președintele Klaus Iohannis pentru funcția pe care o ocupă, nu mai poate „să prostească în continuare” partidul pe care îl desconsideră

„Și încă ceva, să nu creadă Bogdan Aurescu că nimeni nu știe ce a făcut sau ce face, iar prin această atitudine îl asigur că a reușit să își atragă antipatia tuturor membrilor de partid…acel partid pe care el îl desconsideră dar prin votul căruia a ajuns unde încă mai este.  Dacă tăcea…poate mai reușea să mai prostească în continuare!”, a scris deputatul liberal într-o postare pe Facebook.