Scandal cu spioni între Canada și Marea Britanie. Un agent furniza fete către teroriștii ISIS

ISIS. Sursa: Arhiva EVZ

Shamima Begum, care a fugit din Marea Britanie și s-a alăturat grupării Stat Islamic, a fost introdusă ilegal în Siria de un agent de informații pentru Canada. Bărbatul nu era la prima abatere, iar planul a funcționat aproape perfect.

Shamima Begum, care a fugit din Marea Britanie și s-a alăturat grupării Stat Islamic, a fost introdusă ilegal în Siria de un agent de informații pentru Canada. El a dat detaliile pașaportului fetei către Canada și a introdus ilegal alți britanici pentru a lupta pentru SI.

Avocații doamnei Begum au susținut că aceasta a fost o victimă a traficului de persoane. Canada și Marea Britanie nu au vrut să ofere detalii despre situație.

Dna Begum avea 15 ani când ea și alte două eleve din estul Londrei - Kadiza Sultana, în vârstă de 16 ani, și Amira Abase, în vârstă de 15 ani au ajuns în Siria pentru a se alătura grupării SI în 2015. În principala stație de autobuz din Istanbul, fetele s-au întâlnit cu Mohammed Al Rasheed, care urma să le faciliteze călătoria spre Siria controlată de SI.

Un ofițer superior de informații, de la o agenție care face parte din coaliția globală împotriva SI, a confirmat că Rasheed era cunoscut pentru trafic de persoane către SI. El a declarat autorităților că a adunat informații despre persoanele pe care le-a ajutat să ajungă în Siria, deoarece le transmitea ambasadei canadiene din Iordania.

Cum proceda Rasheed

Rasheed, care a fost arestat în Turcia la câteva zile după ce a adus-o pe doamna Begum în SI, a declarat autorităților că a distribuit o fotografie a pașaportului pe care îl folosea școlărița britanică. Poliția metropolitană o căuta, dar ea deja ajunsese la destinație.

 

Sursă captură

Dosarul arată că dna Begum a fost mutată în Siria printr-o rețea substanțială de trafic de persoane a SI, controlată din capitala de facto a grupării, Raqqa.

Rasheed a fost responsabil de partea turcă a acestei rețele și a facilitat călătoria bărbaților, femeilor și copiilor britanici către SI timp de cel puțin opt luni înainte de a o ajuta pe dna Begum și pe cei doi prieteni ai săi.

Femeia a precizat că „el a organizat întreaga călătorie din Turcia până în Siria... Nu cred că cineva ar fi reușit să ajungă în Siria fără ajutorul contrabandiștilor. Ajutase o mulțime de oameni să intre... Noi făceam tot ce ne spunea el să facem, pentru că el știa totul, noi nu știam nimic.” Rasheed a vrut să scape basma curată și a filmat-o pe doamna Begum și pe prietenele ei coborând dintr-un taxi și urcând într-o mașină care îi aștepta nu departe de granița cu Siria.

Sursă captură

Ce spune avocatul lui Shamima Begum

Tasnime Akunjee, avocatul familiei Begum, a declarat că va avea loc o audiere juridică în noiembrie pentru a contesta retragerea cetățeniei doamnei Begum, iar„unul dintre principalele argumente” va fi că ministrul de interne de atunci, Sajid Javid, nu a considerat că aceasta a fost o victimă a traficului de persoane. El a mai precizat că a fost „șocant” faptul că un agent de informații canadian a fost o parte esențială a operațiunii de trafic de persoane - „cineva care ar trebui să fie un aliat, care ne protejează poporul, în loc să trafice copii britanici într-o zonă de război”.

Shamima Begum se află într-o tabără de detenție din nord-estul Siriei, cetățenia i-a fost retrasă în 2019, după ce a ieșit din cenușa așa-numitului califat al SI, potrivit BBC.