Confesiunea unui celebru sportiv care a învins cancerul: „Nu voi muri înaintea ta”

Confesiunea unui celebru sportiv care a învins cancerul: „Nu voi muri înaintea ta”

Gianluca Vialli a făcut mărturisiri emoționante după lupta dusă împotriva cancerului.

Gianluca Vialli (55 de ani), fost mare atacant la Sampdoria sau Juventus Torino, a vorbit într-un interviu acordat pentru Daily Mail despre perioada înfiorătoare pe care a traversat-o după ce a fost diagnosticat cu cancer la pancreas. Vialli, fost coechipier și antrenor al lui Dan Petrescu la Chelsea, i-a promis tatălui său că nu va muri înaintea lui.

„Tatăl meu are 90 de ani, mama a ajuns la 85 de ani. Mă consider foarte norocos, pentru că-i am încă pe amândoi. Acum, când sunt și eu părinte, realizez că cea mai grea durere pentru tată e să-și piardă copilul. Și n-am vrut să fiu egoist, n-am vrut să pierd bătălia și să-i fac să sufere.

Ei mi-au transmis forță. Nu voi muri înaintea ta, asta i-am promis tatălui meu, Desigur, vreau să trăiesc cât de mult pot, dar am vrut mai ales să le evit o suferință, să-și piardă copilul. M-am pus în locul părinților mei, pentru că și eu sunt tată, soț, dar și fiu. Și mi-am imaginat cât de grea ar fi suferința. Atunci mi-am propus să fac tot ce-mi stă în putință pentru a-i face fericiți", a afirmat Vialli pentru sursa citată. Italianul se simte mai bine după tratamentul urmat, locuiește la Londra și vrea să învețe să cânte la tobe. Nu l-a uitat pe Roberto Mancini, colegul său de la Sampdoria, alături de care a câștigat Serie A în 1991, și care este selecționerul Italiei în prezent.

Ne puteți urmări și pe Google News