„Condimentele” Arșinel și Stela Popescu fac furori în videoclipul lui Ruby

„Condimentele” Arșinel și Stela Popescu fac furori în videoclipul lui Ruby

Nosfe şi Ruby au motive de sărbătoare - peste 20 milioane de vizualizări pe Youtube ale clipului „Condimente” la o lună de la lansare, iar cei doi au pregătit o variantă specială a clipului. După ce s-au amuzat la ascultarea versului: „O ardem clasic, ca Arşinel şi Stela”, cei doi mari actori au acceptat invitaţia artistei de a interpreta în stilul lor versurile „Condimente”.

 „Lansăm o variantă specială a melodiei care a înregistrat astăzi 20 milioane vizualizări O colaborare cu doamna Stela şi domnul Arşinel era cel mai natural lucru din lume, ţinând cont că ei fac parte din melodie, fie şi cu numele. Dacă pe doamna Stela am avut ocazia să o cunosc la lansare, pe domnul Arşinel l-am cunoscut la aceste filmări, unde m-au uimit cât de tineri sunt. Eu am fost sufleurul lor (nu m-am descurcat foarte bine ca să fiu sinceră), dar ne-am distrat rău de tot! Ai ce învăța de la dânșii doar fiind în aceeași încăpere cu ei. Sunt minunați!”, a spus Ruby.

„Este o onoare imensă pentru mine, după ce doamna Stela Popescu a fost prezentă la lansarea videoclipului piesei Condimente, să recite, alături de domnul Arşinel, versurile scrise de mine! Am crescut alături de acești coloși ai teatrului și filmului românesc și este un vis împlinit simplă interacţiune cu dânşii, darămite această colaborare! Arşinel şi Stela sunt cu adevărat două condimente, pentru o reţetă de succes! Le mulţumesc din inimă pentru onoarea pe care miau făcut-o!”, a spus şi Nosfe.

Ne puteți urmări și pe Google News