Condamnații fugari, pedepsiți și pentru evadare. Măsurile anunțate de Alina Gorghiu
- Mihai Soica
- 1 august 2023, 18:55
Ministerul Justiției a elaborat un proiect de lege prin care o persoană care se sustrage de la executarea unei pedepse să fie condamnată și pentru evadare. Alina Gorghiu a dat detalii despre proiectul transmis Consiliului Superior al Magistraturii.
Noul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că ministerul pe care îl conduce a elaborat un proiect de lege, care se referă la condamnarea mai fermă a persoanelor care se sustrag de la executarea unor pedepse definitice.
Practic, prin noul proiect, persoana care se sustrage de la executarea pedepsei cu închisoarea, va putea fi condamnată și pentru evadare, fapt imposibil în prezent.
Condamnații fugari, pedepsiți și pentru evadare.
Proiectul a fost trimis pentru analiză și avizare la Consiliul Superior al Magistraturii.
„Statul român nu a fost niciodată pasiv legat de acest subiect al extrădării fugarilor şi nu doar că nu a fost pasiv, ne-am preocupat permanent de soluţiile legislative. Acum de exemplu, am înaintat CSM din nou un proiect şi sper să obţinem un aviz favorbabil pe această iniţiativă. Este vorba despre un proiect de lege care descurajează sustragerea de la executarea unei pedepse definitive privative de libertate. În limba română ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că cel care a fost condamnat la închisoare cu executare, dacă nu se prezintă în termen de șapte zile pentru a îşi executa pedeapsa, se adaugă la pedeapsa pe care o are şi pedeapsa pentru evadare”, a afirmat Alina Gorghiu.
Alina Gorghiu a vorbit cu autoritățile din Italia
Ministrul Justiției a mai anunțat că doar în perioada 14-20 iulie 2023, poliţiştii români au pus în aplicare 13 mandate europene de arestare, iar 231 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în decursul acestei săptămâni.
De asemenea, Alina Gorghiu a mai declarat că a purtat discuții cu ministrul italian de Justiție pe tema extrădării fugarilor români, care se ascund în Italia, pentru a se sustrage de la executarea pedepselor.
La acest capitol, mai multe persoane cu notorietate au plecat din România, în Italia, înainte de a fi condamnate penal. Cazul lui Ionel Arsene de la Neamț, președintele Consiliului Județean Neamț sau cel al fostului ministru de Finanțe, Darius Vâlcov sunt printre ultimele exemple.
„În contextul acestor demersuri diplomatice pe care le-am făcut privind extrădarea fugarilor, la mai puţin de o lună de când am preluat mandatul de ministru al Justiţiei, mai exact în data de 11 iulie, am transmis o solicitare omologului italian, ministrul de Justiţie din Italia, o scrisoare în care i-am propus să avem un dialog tehnic şi politic pe această temă, astfel încât cooperarea judiciară să fie la nivelul la care ne dorim să fie. De altfel, la ultimul Consiliu JAI informal, domnul secretar de stat a discutat cu partea italiană despre acest lucru şi am primit asigurări că dialogul va avea loc curând şi în parametrii pe care ni-i dorim”, a declarat Gorghiu.