V-am spus de multe ori că în ţara asta sportul naţional este vrăjeala, da? Nu ştiu cum naiba, dar, pe zi ce trece, mi se confirmă aspectul şi depresia ce îmi dă târcoale pervers accentuează percepţia negativa a stării de fapt de pe frumoasele plaiuri mioritice, din păcate locuite.
Am făcut ieri greşeala de a mă uita la televizor, la anumite posturi care apără democraţia, care luptă pentru drepturile cetăţenilor, mai puţin pentru obligaţiile lor, care se indignează ori de câte ori justiţia, în opinia lor, face aşa numite abuzuri, care doresc transparenţă atunci când se iau anumite decizii în spatele unor uşi menite să rămână închise.
Eu nu sunt jurnalist, nu sunt plătit de nimeni pentru a „forma opinii”, nu am absolut nicio opţiune politică. Lucrând în fiecare zi cu oamenii, luând în cap mereu problemele altora, izbindu-mă de adevărata realitate, nu cea care se vede dintr-un birou luxos din capitală, pot afirma că m-am transformat într-un barometru social.
Aş vrea ca aceşti jurnalişti, aceşti apărători ai libertăţii de exprimare, să se indigneze şi când un medic, un preot, un profesor, un poliţist chiar, sunt acuzaţi pe nedrept şi să facă iureş zile întregi în presă, nu numai atunci când unul din breasla lor e chemat un pic pe la DNA.
Ne-au fost aduşi pe sticlă nişte copii care au luat bacul cu 10. Mare chestie. În seria mea, pe vremea când se dădeau cu adevărat examene serioase, nu surogatele de azi, era normală aşa o notă. Au fost întrebaţi ce au de gând să facă în viitor. Normal, răspunsul a fost că îşi vor continua studiile afară şi au speranţa unui loc de munca tot în străinătate. Generaţie condamnată la emigrare.
Aş vrea să văd ce soluţii se vor găsi atunci când milioanele de oameni plecaţi la muncă peste graniţă, neavând ce să mai facă pe acolo, se vor întoarce în ţară şi statul va trebui să-i ţină în spate.
Adevăratele probleme ale ţării sunt grave şi multiple. Lipsa locurilor de muncă, sărăcia, sistemul de sănătate la pământ, corupţia la nivel mare, căpuşele conectate la ţeava de bani publici, mâncarea proastă şi scumpă, educaţia precară, manelizarea, clanurile de interlopi ce fac legea împreună cu oamenii legii, şi multe, prea multe, altele. Însă nici una nu e aşa de gravă, în opinia unora, ca încălcarea drepturilor anumitor jurnaliştilor de a mânca rahat zilnic. Sunt prea ocupaţi ăştia cu hârtia igienică pentru a mai vedea România aşa cum este în realitate.
Lasă că o să vină alţii, cu alte promisiuni, cu alte mari proiecte, cu alţi mici făcuţi din câinii vagabonzi, cu alte planuri de îmbogăţire rapidă fără muncă. Şi o să-i scuipăm exact pe locul pe care i-am pupat. Sau invers.
Recomandările noastre
