Un CONDAMNAT pentru evaziune fiscală, DECORAT în continuare cu "Ordinul național pentru Merit"
- Adrian Dumitru
- 7 aprilie 2017, 15:35
Irina Socol rămîne, în continuare, cu decorația “Ordinul național Pentru Merit” în grad de cavaler. Paradoxul survine în contextul în care aceasta este condamnată definitiv, de aproape un an, pentru evaziune fiscală.
Decorată în 2003 de către președintele de atunci, Ion Iliescu, Socol este un personaj controversat în România.
Fondatoare, în anii ’90, a companiei Siveco România, în prezent unul dintre cei mai mari producători locali de aplicații software, Irina Socol a fost condamnată definitiv pe 3 mai 2016, la doi ani și șase luni închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Procurorii au susținut că Irina Socol și alți reprezentanți ai companiei Siveco România au creat un circuit infracțional format din peste 50 de societăți comerciale, prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, derulate în perioada 2009-2013, precizează Cetățeanul.ro.
Din cercetări a reieșit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziții fictive de servicii reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, de la firme care aveau ca administratori cetățeni de etnie romă din satul Sintești, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi. Bugetul de stat a fost astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.
Administrația prezidențială a anunțat, ca răspuns la o cerere formulată, că președintele Iohannis decide cui îi atribuie și cui îi retrage medalii, informează cetățeanul.ro.
„Referitor la memoriul dvs., de a retrage decorația acordată doamnei Irina Socol, vă fac cunoscut că potrivit Constituției României, atât acordarea cât și retragerea unei decorații sunt atribute ale Președintelui României. Apreciem că răspunsul de față este suficient de clar, nemaifiind în măsură să vă oferim alte informații în legătură cu solicitarea dvs”, a răspuns consilierul de stat Gheorghe Angelescu.
Mai mult același Angelescu îl atenționează pe cetățeanul care a formulat cererea că este inutil să facă vreo revenire la memoriu: „în cazul în care veți reveni cu o nouă petiție, sesizând o problemă la care deja vi s-a răspuns, a 2 oară, petiția dvs. va fi clasată”.