Condamnări grele pentru directorii șpăgari de la RADET. Ion Voicu: 8 ani! Dan Mavrodin: 9 ani! Ovidiu –Daniel Gărduș: 7 ani!

Condamnări grele pentru directorii șpăgari de la RADET. Ion Voicu: 8 ani! Dan Mavrodin: 9 ani! Ovidiu –Daniel Gărduș: 7 ani!

Foştii directori de la RADET Ion Voicu, Dan Mavrodin şi Ovidiu Gărduş au condmnați de Tribunalul București la pedepse grele, și au fost găsiți vinovați că ar fi cerut mită de la reprezentanţii unor societăţi comerciale. Decizia nu este definitivă.

Codamnările Tribunalului București:

  • Ion Voicu, fost director general şi director general adjunct la RADET: 8 ani de închisoare
  • Dan Mavrodin, fost director economic şi comercial: 9 ani de închisoare
  • Ovidiu –Daniel Gărduș, fost director al Direcţiei Exploatare şi Mentenanţă: 7 ani de închisoare

Tribunalul a dispus confiscarea următoarelor sume de bani de la inculpaţi:

  • de la inculpatul Voicu Ion – sumele de 18.335 euro, 131.200 lei, 6.460 USD şi 80 lire (găsite la locuinţa inculpatului potrivit procesului – verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 22.03.2013 şi consemnate la CEC Bank);
  • de la inculpatul Mavrodin Dan – sumele de 189.850 lei şi 58.000 euro (găsite la locuinţa inculpatului potrivit procesului – verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 22.03.2013 şi consemnate la CEC Bank);
  • de la inculpatul Gărduş Ovidiu – Daniel – sumele de 5.450 lei, 1.020 euro, 72 USD şi 40 GBP găsite la locuinţa inculpatului potrivit procesului – verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare din 22.03.2013) şi 55.000 lei (consemnată la ING BankN.V. Amsterdam).

Sechestrele asiguratorii

Ne puteți urmări și pe Google News

Menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr.89/P/2013 din 04.07.2013 şi extinde sechestrul asupra sumelor de 1.328 USD, 805 USD, 18.335 EURO şi 80 GPB ridicate de la inculpatul Voicu Ion şi consemnate la CEC BANK S.A. Menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţele nr.89/P/2013 din 04.07.2013 şi 02.09.2013 şi extinde sechestrul asupra sumei de 58.000 euro ridicată de la inculpatul Mavrodin Dan şi consemnată la CEC BANK S.A. Menţine măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanţa nr.89/P/2013 din 04.07.2013 şi extinde sechestrul asupra sumelor de 5.450 lei, 1.020 euro, 72 USD şi 40 GBP ridicate de la inculpatul Gărduş Ovidiu – Daniel şi consemnate la CEC BANK S.A. În baza art.274 alin.2 NCPP obligă inculpaţii la plata a câte 15.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.09.2014.

 

Acuzațiile DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată pe Ion Voicu, director general şi director general adjunct la RADET, funcţii ocupate consecutiv la data comiterii faptelor, şi pe Daniel Ovidiu Gărduş, fost director al Direcţiei Exploatare şi Mentenanţă, pentru luare de mită, în formă continuată.

Alături de cei doi a fost trimis în judecată şi Dan Mavrodin, director economic şi comercial în cadrul RADET la data comiterii faptelor, pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită în formă continuată.

Șpăgile

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna februarie, Ion Voicu şi Dan Mavrodin au cerut de la reprezentantul unei societăţi comerciale, denunţător în cauză, 600.000 de lei, reprezentând 10 la sută din suma pe care RADET Bucureşti trebuia să o plătească societăţii respective în baza unui contract. În schimbul banilor, cei doi directori de la RADET s-au angajat să înceapă efectuarea plăţilor aferente materialelor livrate de către această societate.

"În perioada februarie-martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranşe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remişi lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion", au precizat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Procurorii îl acuză pe Ovidiu Daniel Gărduş că, în 25 februarie, a primit de la reprezentantul aceleiaşi societăţi comerciale 5.000 de lei, bani ceruţi anterior "pentru a nu exercita unele atribuţii de serviciu ce ar fi avut consecinţe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET Bucureşti cu respectiva societate".

Gărduş ar mai fi primit alţi 50.000 lei, în 22 ianuarie, prin intermediul aceleiaşi persoane, de la reprezentantul altei societăţi comerciale care avea contracte cu RADET Bucureşti, după ce, anterior condiţionase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani.

"În acelaşi scop, al derulării în bune condiţii a contractului, inculpatul Gărduş Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăţi comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care inculpatul împreună cu alte persoane intenţionau să o facă în luna aprilie 2013. Deşi cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza iniţierii prezentei anchete penale", se mai arată în rechizitoriu.

Procurorii au mai stabilit că, în februarie 2013, Dan Mavrodin a cerut şi a primit de la un alt denunţător, administrator al unei societăţi comerciale, 43.000 de lei, pentru a dispune efectuarea unor plăţi restante pe care RADET le datora societăţii administrate de denunţător, în baza unui contract de lucrări.

Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe mai multe sume de bani aparţinând lui Voicu, Mavrodin şi Gărduş, în vederea confiscării, până la concurenţa sumei care ar fi fost luată cu titlu de mită.

Cei trei foşti directori de la RADET au fost arestaţi în 26 iulie, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti. Aceştia au contestat decizia, Curtea de Apel Bucureşti dispunând, în 3 iulie, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicţie de a pleca din Bucureşti şi, respectiv, judeţul Ilfov.