Concurență de 1,4 pe loc la Concursul de Rezidențiat. CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ APAR NEREGULI

Concurență de 1,4 pe loc la Concursul de Rezidențiat. CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ APAR NEREGULI

Un număr de 5661 de candidaţi vor participa, pe 23 noiembrie, la concursul naţional de rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, organizat de Ministerul Sănătăţii în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, pe cele 3909 locuri şi posturi scoase la concurs la nivelul ţării.

„Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1128/ 2014 stabileşte specialităţile deficitare pentru care se organizează rezidenţiat pe post în spitale clinice cu secţii clinice universitare, institute sau centre medicale clinice în sesiunea din 23 noiembrie 2014, după cum urmează: anestezie şi terapie intensivă, chirurgie cardiovasculară, epidemiologie, farmacie clinică, hematologie, medicină de laborator, medicină de urgenţă, neonatologie, oncologie medicală, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, radioterapie, radiologie şi imagistică medicală', potrivit Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”

Potrivit Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 1126/ 2014, cuantumul taxei de participare la concursul de rezidenţiat este de 360 lei per participant. Sursa citată precizează că sumele încasate din plata taxelor vor merge către bugetul Ministerului Sănătăţii şi se vor utiliza pentru acoperirea cheltuielilor de personal şi materiale necesare susţinerii concursului de rezidenţiat. Din sumele încasate, o cotă de maximum 80% se va repartiza universităţilor de medicină şi farmacie din Bucureşti, Craiova, Cluj-Napoca, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, în vederea acoperirii cheltuielilor privind organizarea concursului de rezidenţiat. „Pentru organizarea concursului de rezidenţiat este desemnată o comisie centrală de rezidenţiat, formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai universităţilor de medicină şi farmacie din România, aprobată prin ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi al ministrului sănătăţii', prevede metodologia de concurs. La nivelul centrelor universitare care organizează concursul, se desemnează comisii locale de concurs, aprobate prin act administrativ al rectorului universităţii, întreaga responsabilitate privind organizarea şi desfăşurarea concursului, alcătuirea clasificărilor şi alegerea locurilor/ posturilor aparţinând comisiei locale de rezidenţiat. În cazul în care într-un centru universitar se vor constata încălcări flagrante ale metodologiei de concurs sau vicierea rezultatelor de concurs, Ministerul Sănătăţii îşi rezervă dreptul de a anula rezultatele concursului din centrul universitar respectiv, situaţie în care concursul va fi reluat în acelaşi centru, pe cheltuiala universităţii de medicină şi farmacie respective.

Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore, punctajul minim de promovare fiind 60% din punctajul realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Candidații sunt așteptați de la ora 8,30

Ocuparea locurilor/ posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/ posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu. 'Începând cu ora 8,30, candidaţii pot intra în sala în care au fost repartizaţi. La intrare se legitimează în faţa şefului de sală cu buletinul/ cartea de identitate sau paşaportul, documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate. Cei fără un astfel de document valabil nu sunt primiţi în sala de concurs', se arată în metodologia de desfăşurarea a examenului. Tematicile concursului de rezidenţiat şi bibliografia aferentă sunt diferite pe domenii, acestea fiind avizate de către Colegiul Medicilor din România, de către Colegiul Medicilor Dentişti din România, respectiv de către Colegiul Farmaciştilor din România, şi sunt aprobate de către ministrul Sănătăţii.

 

Ne puteți urmări și pe Google News