Persoanele care adoptă copii ar putea beneficia de un concediu de acomodare de doi ani. O lege în acest sens a fost votată în Senat și merge la Camera Deputaților care este for decizional. Odată cu concediul, părinții adoptivi primesc și o indemnizație lunară de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori pronunțării hotărârii instanței cu privire la adopție.
Senatul a votat un proiect legislativ care mărește durata concediului de acomodare la care au dreptul cei care adoptă copii. Mai exact, conform propunerii de lege, durata concediului de acomodare va crește de la un an, cât este în prezent, la doi ani. Actul normativ urmărește modificarea Legii 273/2004 privind procedura adopției.
„Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare (...) poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani”, se precizează în proiectul legislativ care a fost aprobat la Senat.
Cadrul legal care stă la baza procesului de adopție stabilește că durata concediului de acomodare este de numai un an. Legea adopției stabilește că au dreptul la acest tip de concediu cei ce au venituri supuse impozitului pe venit, potrivit Codului fiscal, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, din activităţi independente, drepturi de autor ori activităţi agricole.
„Având în vedere faptul că respectarea principiului egalităţii se verifică atât prin raportare la diferenţă, cât şi la discriminare şi comparând legea care stabileşte durata maximă a concediului de acomodare a copilului adoptat (Legea nr. 273/2004) cu legea care stabileşte durata concediului de creştere a copilului (OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor), se constată faptul că în timp ce naşterea unui copil asumat şi însuşit de familie dă naştere unui drept de concediu cu durata de maximum doi ani pentru unul dintre părinţi, adoptarea unui copil dă naştere unui concediu de acomodare de doar maximum un an”, se arată în expunerea de motive.
Proiectul promovează egalitatea în fața legii
Conform inițiatorilor proiectului de lege adoptat la Senat, prin dublarea duratei concediului de acomodare s-ar elimina o diferență de tratament între părinții naturali și cei adoptivi. Cei dintâi beneficiază de un concediu de creștere a copilului de doi ani. În aceste condiții, inițiatorii proiectului consideră că este nevoie de o corelare a celor două tipuri de concedii, prin care să se respecte principiul egalității cetățenilor în fața legii.
„Considerăm că este normal ca, pentru a respecta principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii (şi, implicit, egalitatea copiilor în faţa legii), să crească şi durata maximă a concediului de acomodare la doi ani, pentru că durata procesului de adaptare la familie nu trebuie să fie diferită nici în funcţie de momentul în care copilul ajunge să facă parte din familie (momentul naşterii ori cel al adopţiei), şi nici în funcţie de modul în care acesta devine parte din familie (prin procesul naşterii ori prin procesul adopţiei)”, subliniază inițiatorii.
Părinții adoptivi primesc și o indemnizație
Pe de altă parte, pe lângă concediul de acomodare, părinții adoptivi au dreptul al o indemnizație lunară. Valoarea acesteia este calculată la nivelul a 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei emiterii hotărârii judecătorești de încredințare în vederea adopției.
Suma nu poate fi mai mică decât cea rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 3,4 la valoarea indicatorului social de referință (525,5 lei). La limita superioară, cuantumul maxim al acestei indemnizații nu poate depăși valoarea de 8.500 lei, conform avocatnet.ro.