Concedieri fără milă la un colos IT. Cenzura din China a făcut ravagii

Workers protest against Google's handling of sexual misconduct allegations at the company's Mountain View, Calif., headquarters on Thursday, Nov. 1, 2018. (AP Photo/Noah Berger)

Sunt tensiuni crescute în industria IT, acolo unde tot mai mulți angajați contestă managementul șefilor.

Dacă ani de zile era văzut drept Raiul locurilor de muncă, de ceva vreme Google are parte numai de scandaluri și procese. Într-un ritm alert, compania și-a dezvoltat o reputație total diferită de cea din trecut și asta urmare a numeroaselor critici venite ...din interior.

Angajații colosului IT se plâng de tot felul de lucru, de la acuzații de conduită sexuală până la relațiile de afaceri pe care firme le dezvoltă cu Armata americană! Lucrătorii au ridicat semne de întrebare și asupra unui proiect „top secret”, cerut și plătit de Beijing, în care Google dezvoltă un motor de căutare menit a satisface regimul de cenzură din China!

La începutul acestei săptămâni, tensiunea a atins punctul de fierbere când compania a demis mai mulți angajați printr-un anunț intern. Aceștia sunt acuzați că au încălcat politicile de securitate a datelor, însă mulți văd în asta o încercare a Google de a suprima criticile constructive.

„Google a concediat patru dintre colegii mei doar pentru că au îndrăznit să pună întrebarea „Ajută Google în vreun fel familiile separate sau copiii ținuți în cuști la granița cu Mexicul?”. Amr Gaber este un inginer software la Google cunoscut și pentru că anterior a mai organizat proteste ale angajaților. Din câte se pare, ultimii concediați ar fi găsit informații cu privire la „contractul” pe care Google îl are cu Poliția de frontieră din SUA și imediat au dat alerta în companie, anunțând printr-un mail intern că firma se face vinovată de prinderea și deportarea imigranților!

Marți, un purtător de cuvânt al Google a declarat pentru CNN că angajații au fost concediați deoarece au accesat informații restricționate în temeiul unei politici de confidențialitate de care ei ar fi trebuit să știe. Astfel, compania IT îl acuză pe unul dintre lucrători că s-a abonat la „calendarele” de muncă ale colegilor fără știrea lor, iar aceștia din urmă au raportat superiorilor violarea secretului profesional.

Fricțiunea tot mai mare dintre Google și angajații săi este un punct de cotitură în industria IT. În Silicon Valley, sute de angajați Facebook au luat cuvântul la o ședință opunându-se față de acceptarea publicității politice. Și lucrătorii de la Amazon s-au reunit în septembrie pentru a-l forța pe Jeff Bezos (CEO al Amazon) să întreprindă acțiuni suplimentare legate de schimbările climatice. La Microsoft și Salesforce, angajații au trimis scrisori șefilor prin care solicită încetarea tuturor contractelor guvernamentale (în special cu cei de la imigrări și vamă).