Complicitatea criminală a UE cu Iranul amenință Occidentul

Complicitatea criminală a UE cu Iranul amenință Occidentul

Interesele financiare fac ca UE să treacă peste amenințarea teroristă, crimele și încălcările barbare ale drepturilor omului ale regimului de la Teheran.

O analiză de Judith Bergman pentru Gatestone Institute.

Pe 31 ianuarie, Marea Britanie, Franța și Germania au anunțat crearea unui nou mecanism de plată numit Intrument pentru Sprijinirea Tranzacțiilor Comerciale (INSTEX). Acesta a fost prezentat ca un mijloc care să permită supraviețuirea Joint Comprehensive Plan of Action (JCPOA), adică Acordul privind programul nuclear iranian din care Statele Unite s-au retras în mai 2018, restabilind sancțiunile împotriva Teheranului în noiembrie 2018.

Scopul principal al INSTEX este de a permite Europei – și potențial unor țări terțe – de a face comerț cu Teheranul la adăpost de sancțiunile americane.

„INSTEX va susține tranzacțiile comerciale europene legitime cu Iranul, concentrându-se într-o primă etapă asupra sectoarelor esențiale pentru populația iraniană, cum ar fi produsele farmaceutice, aparatura  medicală și produsele agro-alimentare”, au declarat miniștrii de Externe britanic, francez și german într-un comunicat comun.

Pe termen lung, INSTEXva fi deschis altor țări care doresc să facă comerț cu Iranul, arată comunicatul.

Federica Mogherini, Înaltă Reprezentantă a UE pentru Afaceri Externe și politică de securitate și vicepreședinta Comisiei Europene, a declarat că INSTEX este „esențială pentru punerea în aplicare plenară și integrală a acordului privind domeniul nuclear”.

Mogherini dă dovadă de o mare determinare pentru ca Iranul – și Europa – să tragă profit de pe urma acordului nuclear iranian, ilegal, nesemnat și neratificat.

„Ridicarea sancțiunilor, care este un element esențial al Acordului cu Iranul. Vom continua să lucrăm pentru prezervarea dividendelor economice ale acestei ridicări a sancțiunilor”, declara recent Mogherini.

„Securitatea noastră colectivă are nevoie de o solidă arhitectură multilaterală a non-proliferării și dezarmării. De aceea UE va continua să lucreze pentru prezervarea acordului nuclear cu Iranul”, a adăugat Mogherini, care a reafirmat că Iranul acționează în conformitate cu termenii JCPOA.

Ceea ce este fals. Pe baza documentelor obținute de Israel din Iran, secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat că acordul nuclear cu Iranul este „construit pe minciuni”.

De altfel, directorul Organizației pentru Energnie Atomică a Iranului, Ali Akbar Salehi, într-un recent interviu pentru canalul 2 al televiziunii iraniene a lăsat limpede să se înțeleagă că acest „fragil acord nuclear” inițiat de fostul președinte american Barack Obama nu a încetinit cu nimic programul nuclear al Iranului.

Expertul în afaceri iraniene dr. Majid Rafizadeh scria recent că „ultimele informații privind progresele nucleare ale Iranului arată că acesta este în măsură astăzi să industrializeze producția sa de uraniu înalt îmbogățit, ingredient de bază al oricărei arme nucleare”.

Statele membre UE, ca Marea Britanie, Franța, Germania, afirmă sus și tare că Iranul acționează în conformitate cu acordul pe care l-a semnat; dar aceste țări vor doar să poată continua să facă afaceri cu regimul mollahilor.

Oficiul federal german pentru statistică a dezvăluit recent că exporturile Germaniei către Iran au atins 2,4 miliarde de euro pe primele zece luni ale lui 2018, adică o creștere cu 4% față de perioada corespunzătoare a anului precedent.

În 2019, exporturile Germaniei către Iran au avut un ritm de 200-250 de euro pe lună.

În octombrie 2018, germanii au exportat aproape 400 de milioane de euro în produse industriale către Iran, adică o creștere de 85% în raport cu ocrombrie 2017. Această cifră este cea mai ridicată din 2009 încoace, notează Reuters.

Un raport al serviciilor de informații germane arată fără dubiu că „Iranul continuă fără pauză un ambițios plan de achiziții de tehnologii necesare programului său de rachete”. Această politică de achiziții se bazează în special pe produse din Germania.

În 2017, Fox News dezvăluia că numai în landul Renania de Nord-Westfalia „32 de tentative de achiziție... erau legate în mod sigursau foarte probabil de programul de proliferare nucleară iranian”.

Germania refuză astăzi să ofere amănunte privind tentativele Iranului de a obține arme nucleare și tehnologii balistice; potrivit Fox, Germania susține chiar că nu ține evidența statistică a acestor date.

Dacă programul de înarmare nucleară al Iranului nu are nici un efect descurajant asupra marilor puteri ale UE, bilanțul îngriâozitor al mollahilor în materie de drepturi ale omului ar putea frâna dorința lor de a întreține relații comerciale cu Iranul?

Europa afirmă în toate ocaziile că „drepturile fundamentale sunt obligatorii pentru toate instituțiile și organele Uniunii”; ea nu uită să menționeze că UE „a fost fondată pe un angajament hotărât să promoveze și să apere drepturie omului, democrația și statul de drept peste tot în lume”. Și UE adaugă: „drepturile omului sunt în centrul relaților UE cu alte țări și regiuni”.

Politica UE :

- „promovează drepturilor femeilor, copiilor, minorităților și tuturor persoanelor refugiate”;

- „se opune pedepsei cu moartea, torturii, amenințării și discriminării ființelor umane”;

- „apără drepturile civile, politice, economice, sociale și culturale”;

- „apără drepturile omului în cadrul parteneriatelor active cu țările partenere, cu organizațiile internaționale și regionale și cu asociațiile și grupurile la toate nivelurile societății”;

- „integrează clauze relative la drepturile omului în toate acorturile comerciale sau de cooperare încheiate cu țări ne-membre UE.”

Însă, îndată ce vine vorba despre Iran, Europa pierde imediat din vedere nobilele sale principii. Bilanțul 2017-2018 al Amnesty International despre Iran arată:

„Autoritățile au impus restricții severe libertății de expresie, de asociație și de întrunire pașnică, ca și libertății religioase și de convingere. Ele au încarcerat zeci de persoane care și-au exprimat opoziția față de guvern. Toate procesele au fost inechitabile. Actele de tortură și alte rele tratamente au fost aplicate cu regularitate și nu au fost nepedepsite. Pedepsele cu flagelarea și cu amputarea s-au numărat printre tratamentele crude. Autoritățile cauționează discriminarea și violența generalizată bazate pe sex, opinii politice, convingeri religioase, origine etnică, handicap, orientare sexuală și identitate de gen. Mai multe sute de persoane au fost executate, uneori în public, și alte mii sunt condamnați la moarte, așteptând să fie executați. Unele au mai puțin de 18 ani la data săvârșirii faptelor reproșate.”

Femeile au reprezentat o țintă aparte:

„Femeile sunt tot timpul ținta unei discriminări sistematice în legislație ca și în practică, mai ales în materie de divorț, de muncă, de moștenire și de acces la funcții politice, ca și în familie și în dreptul penal... Violențele sexuale nu sunt considerate infracțiuni... Vârsta minimă de căsătorie pentru fete este în continuare de 13 ani și  este posibil ca tații sau bunicii să obțină o autorizație din partea tribunalului pentru a-și mărita fiicele sau nepoatele chiar și de la vârste mai fragede.

Consiliul gardienilor revoluției a respins în totalitate cele 137 de candidaturi ale femeilor la alegerile prezidențiale. În ciuda cererilor din partea societății, președintele Hassan Rouhani nu a numit nici o femeie ministru în guven.

Obligația de a purta văl (hijab) permite poliției și forțelor paramilitare să hărțuiască și să încarcereze femeile care lasă să iasă afară vreo șuviță din vălul lor, sunt prea machiate sau poartă haine prea mulate.”

Evident, nimic din toate aceste realități nu par s-o deranjeze pe Mogherini și compania. Iar faptul că Iranul este sponsorul nr. 1 al terorismului în lume nici atât.

Din 2015, Iranul a pus la cale nu mai puțin de patru atentate teroriste pe pământul european, a informat guvernul olandez. Iranul ar fi comis două asasinate în Olanda, ar fi planificat un atac terorist în Danemarca și un altul în Franța – cel din urmă cu ocazia unei întruniri a disidenților.

Să fim cinstiți, UE a emis totuși un infim și jalnic semn căeste preocupată de terorismul iranian: au fost impuse sancțiuni ministerului iranian al informațiilor și pentru doi cetățeni iranieni. Nu este exclus că acest gest de protest contra unui stat sponsor al terorismului să fi fost negociat chiar între UE și Iran pentru a prezerva un acord ilegal și nesemnat. Cine știe?

Nici o violare a drepturilor omului, oricât de atroce ar fi; nici o amenințare teroristă la adresa cetățenilor europeni; nici o înșelăciune pentru a se dota cu o capacitate nucleară amenințătoare la adresa Israelului, SUA și în fine a întregului Occident – nu afectează complicitatea fatală a UE cu Iranul.

Cu ochii larg deschiși, Europa înaintează hotărâtă spre prpria sa distrugere.