Companiile Municipale Parcuri și Grădini vor fi desființate. Nicușor Dan: „Nu vom reveni asupra acestei decizii"
- Andreea Vlad
- 19 februarie 2021, 17:51
Nicușor Dan a confirmat anunțul făcut vineri, în urma unei întâlniri cu reprezentanții angajaților Companiei Municipale Parcuri și Grădini. Companiile vor fi desființate.
Companiile Municipale Parcuri și Grădini vor fi desființate! „Am avut azi o întâlnire cu reprezentanții angajaților Companiei Municipale Parcuri și Grădini. La această companie, salariile sunt plătite la zi. Însă, din cauza dezinformărilor la care sunt supuși permanent, aveau senzația că nu își vor primi salariile pentru perioada cât va mai funcționa Compania", începe postarea primarului Capitalei.
Companiile Municipale vor fi desființate! Angajații disponibilizați pot da concurs pe post
Edilul a făcut și o serie de precizări legate de situația actualilor angajați ai companiilor.
„Aceste companii municipale vor fi desființate și nu este bine ca oamenii să se mai lase amăgiți că vom reveni asupra acestei decizii. I-am încurajat, așa cum am spus de mai multe ori, să se înscrie la concursurile pe care ALPAB le va organiza, pentru a se angaja acolo unde vor trece aceste servicii după desființarea companiei. De altfel, pentru a nu mai exista o stare de tensiune și dezinformare, am decis ca în prima ședință a Consiliului General al Municipiului București să retragem delegarea acestor servicii ale Primăriei către companie".
Nicușor Dan: Companiile au crescut cheltuielile Primăriei Capitalei cu 30%
Politicianul a acuzat companiile că au contribuit semnificativ la creșterea cheltuielilor Primăriei Capitalei.
„Pentru cine nu este la curent cu risipa care s-a făcut de către fosta administrație, serviciile Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement au fost transferate în anul 2018 către 3 companii municipale: Compania Parcuri și Grădini, Compania Întreținerea Arborilor și Spațiului Verde și Compania Agrement București. Rezultatul acestor delegări a fost creșterea cheltuielilor Primăriei Capitalei cu 30%".
Primarul general al Capitalei a avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanții angajaților Companiei Municipale Parcuri și Grădini. La final, edilul a anunțat că salariile acestora sunt plătite la zi, potrivit B1. În același timp, edilul Bucureștiului a anunțat că decizia de desființare a companiilor municipal e definitivă.
Într-o discuție recentă despre bugetul Primăriei Capitalei pe 2021, Nicușor Dan a reiterat intenția de desființare a companiilor municipale. ”Evident că vom reduce cheltuielile pe care primăria și instituțiile din subordine le fac.(...) Companiile municipale au fost un dezastru pentru Primăria Capitalei. Reafirm din partea mea și a majorității din Consiliul General voința de a le desființa”, a spus Nicușor Dan.