O expoziție internațională, prima de acest fel, care urmărește dezvoltarea unora dintre primele comunități agricole din sud-estul Europei până la apariția regatelor și monarhiilor tribale, se deschide la Field Museum din Chicago la data de 31 martie.
Expoziția „Primii conducători ai Europei” prezintă comori culturale din 11 țări de pe Bătrânul Continent, păstrate în 26 de muzee, și este prima colaborare de acest gen la scară largă între America de Nord și Europa de Sud-Est. Un loc central în proiect îl ocupă trei muzee bulgare: Muzeul Național de Istorie (MNI), Muzeul Regional de Istorie - Ruse și Muzeul Regional de Istorie - Varna. Participarea bulgară se realizează cu sprijinul financiar al fundației „America pentru Bulgaria” și cuprinde 32 de exponate care au păstrat spiritul popoarelor care au pe locuit aceste pământuri în primele ere ale dezvoltării civilizațiilor, relatează Centrul de presă al Muzeului Național de Istorie de la Sofia, scrie publicația bulgară SEGA.
„Unul dintre cele mai remarcabile și speciale lucruri care s-au întâmplat în timp ce pregăteam expoziția “Primii conducători ai Europei” a fost colaborarea internațională pe care am realizat-o”, a comentat Bill Parkinson, curatorul expoziției de la Field Museum.
Expoziția conține în total peste 700 de obiecte de cultură care datează din neolitic până în epoca fierului. Principalul accent de la Chicago sunt comorile unice bulgare: comoara de la Borovo din prima jumătate a secolului al IV-lea î.Hr. și descoperirile de la mormântul tumular al unui aristocrat trac din Movila Mare de lângă satul Zlatinița, datate de la mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. Printre acestea se numără o coroană unică de aur cu aplicații, un inel cu sigiliu, două exponate de riton de argint, precum și un cercel de aur din prima jumătate a secolului al III-lea î.Hr. cu imaginea zeiței grecești antice Nike, descoperită lângă Sinemoreț.
O parte din descoperirile celui mai vechi aur prelucrat din lume, descoperit în Necropola Calcolitică din Varna și datat în perioada cuprinsă între 4600 și 4200 î.Hr., sunt incluse în partea a doua a proiectului - expoziția itinerantă „Primii conducători ai Europei”, care se realizează în Muzeul Field. Expoziția dezvăluie modul în care oamenii au câștigat putere și influență acumulând bogăție și controlând comerțul, tehnologia, ritualul și războiul.
Țările care își prezintă moștenirea culturală la Chicago, împreună cu Bulgaria, sunt Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Ungaria, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Serbia și Slovenia. Publicul american și internațional va avea ocazia unică de a vedea artefacte care au fost plasate unul lângă altul pentru prima dată, care nu și-au părăsit niciodată teritoriile de origine, iar unele nu au fost nici măcar expuse într-un cadru muzeal.
„Sperăm că această expoziție va atrage mai mulți turiști americani să viziteze Bulgaria și să facă cunoștință cu cultura sa bogată, frumusețea și oportunitățile turistice din țară”, notează Nancy Schiller, președintele Fundației “America pentru Bulgaria”, cu al cărei sprijin se realizează participarea Bulgariei.
„Primii conducători ai Europei”
Debutul proiectului internațional de amploare - expoziția itinerantă „Primii conducători ai Europei” de la Field Museum a avut loc în luna septembrie a anului trecut, când la Institutul pentru Studiul lumii antice din New York s-a deschis o expoziției cu titlul Ritual și memorie - Balcanii antici și dincolo de ei, la care au fost expuse artefacte de la Muzeul Național de Istorie și de la Muzeul Regional de Istorie din Ruse. Proiectul de anvergură este implementat în trei dintre cele mai prestigioase instituții muzeale din America de Nord - Institutul pentru Studierea Lumii Antice din New York, Field Museum din Chicago și Muzeul Canadian de Istorie din Gatineau, Quebec.
Printre inițiatorii proiectului inedit se numără dr. Petranka Nedelcheva de la MNI, care a petrecut doi ani la Chicago în timpul specializării sale postdoctorale la Muzeul Field, realizată cu o bursă de la „America pentru Bulgaria”. În această perioadă, s-a născut ideea de a ne prezenta bogata moștenire culturală și istorică la Chicago, unde se află și cea mai mare comunitate bulgară.
Cu această expoziție, Bulgaria impresionează din nou publicul american din Chicago la exact 130 de ani de la prima participare a țării devenite libere la un eveniment internațional. În 1893, Bulgaria a fost invitată să participe cu standul său la Expoziția Mondială de la Chicago, eveniment descris și în lucrarea emblematică a scriitorului bulgar Aleko Konstantinov „To Chicago and Back”. (Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR)