Europa. Comisia Europeană a evaluat joi că suspendarea de către Ucraina a tranzitului petrolului de la compania rusă Lukoil către Ungaria și Slovacia prin conducta Drujba nu amenință securitatea aprovizionării cu petrol a acestor două țări.
„Nu există niciun indiciu privind un risc imediat”, a transmis un purtător de cuvânt al CE.
Aceasta declarație a venit după ce Ucraina a sancționat compania petrolieră rusă Lukoil și a suspendat exporturile de petrol ale acesteia prin conducta Drujba, a cărei secțiune sudică traversează teritoriul ucrainean în direcția Ungariei și Slovaciei.
Comisia Europeană, de partea Ucrainei
Ungaria și Slovacia au avertizat Ucraina și Bruxelles-ul despre încălcarea de către Kiev a acordului de asociere la UE, care prevedea angajamentul Ucrainei de a nu restricționa tranzitul produselor energetice.
În plus, săptămâna trecută, ele au cerut intervenția Comisiei Europene pentru a convinge Ucraina să redeschidă tranzitul petrolului furnizat de Lukoil.
În absența unei reacții rapide din partea Bruxelles-ului, guvernul condus de premierul ungar Viktor Orban a afirmat că decizia Kievului de a suspenda livrările de petrol către Ungaria și Slovacia a fost luată cu aprobarea sau chiar la solicitarea Comisiei Europene.
Această măsură ar fi fost motivată de refuzul acestor state de a susține Ucraina în conflictul cu Rusia.
Petrolul transportat de Lukoil, înlocuit deja de cel exportat
Conform analizei menționate joi de purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, sancțiunile aplicate de Ucraina companiei Lukoil nu influențează livrările de petrol prin conducta Drujba.
Asta mai ales atâta timp cât cantitățile furnizate de Lukoil sunt compensate de livrările altor furnizori.
În același timp, același purtător de cuvânt de la Comisia Europeană a subliniat că Bruxelles-ul lucrează împreună cu statele membre ale UE pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu energie, cu scopul de a reduce cât mai mult importurile din Rusia.
Având în vedere că Ungaria și Slovacia sunt două țări fără acces la mare, întâmpinând astfel dificultăți suplimentare în găsirea de surse alternative de aprovizionare, acestea au beneficiat de derogări de la sancțiunile impuse de UE Rusiei după invazia în Ucraina.
Prin urmare, ele pot continua să achiziționeze petrol rusesc.
Ungaria, mare importator de petrol rusesc
Ungaria importă anual aproximativ două milioane de tone de petrol de la Lukoil, ceea ce reprezintă în jur de o treime din totalul importurilor sale de petrol. Rafinăriile companiei MOL din Ungaria și Slovacia sunt complet dependente de petrolul livrat de Lukoil prin conducta Drujba.
În plus, Slovacia poate rafina exclusiv petrolul Ural, care este disponibil doar din Rusia. Procesarea altor tipuri de petrol ar necesita modificări tehnologice, potrivit Agerpres.