Comisia Europeană, nemulțumită de Planul Național de Redresare și Reziliență prezentat de România. Sunt mari greșeli

Comisia Europeana

Există mari probleme, din nou, cu Planului Național de Redresare și Reziliență, iar reprezentanții Comisiei Europene au făcut mai multe observații.

Comisia Europeană a făcut mai multe observații în privința Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) întocmit de oficialii din România. Deja, acest plan s-a întors de două ori de la Bruxelles, chiar și acum conține multe greșeli și inexactități.

PNRR, greșeli mari și inexactități, Comisia Europeană are semne de întrebare

„Este o situație fără precedent pentru țara noastră pentru că s-a spus de la început că dacă nu vom reuși să accesăm acest Plan Național de Redresare și Reziliență, dacă nu prindem acest tren al celor 30 de miliarde de euro, România nu va mai putea niciodată modernizată - este ultimul tren. Și pare că nici aici, la ultima strigare, nu ne-am putut concentra așa cum trebuie", a spus Radu Tudor la Antena 3.

Comisia Europeană atrage atenția că suma de 100 de miliarde de euro pe care o solicită pentru un proiect în domeniul educației nu este clară. Mai exact, deoarece planul național prevede 29 de miliarde, nu poate să aibă o subcomponentă de 100 de miliarde de euro.

Observații făcute de oficialii de la Bruxelles

O altă observație a Comisiei Europene este legată de plata pentru persoanele fizice, pentru consultanță: Costul mediu de 133.000 de euro pentru consultanță în cazul unei persoane fizice pare puțin excesiv, conform sursei citate.

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat acest subiect extrem de important pentru viitorul economic al României.

Reacția lui Marcel Ciolacu, liderul principalului partid de Opoziție

„Pur și simplu, în acest moment, Comisia Europeană a pulverizat PNRR-ul. Am spus de la început că acești bani au destinație către consultanțele politice ale lor. (...) Comisia spune cum puteți să cheltuiți 133.000 de euro pa trainingul unui singur om. Cred că le-a sărit pixul din mână când au citit aceste grozăvii.

Unde e România educată a lui Iohannis. E făcută praf, toate documentele trimise pe Educație sunt făcute praf. O rușine. Am depus moțiunea simplă și va fi luni în dezbatere în Parlament”.

O altă problemă, conform Aleph News este legată de faptul că datele din documentele .xls nu corespund cu cele din documentele word.