Comisia Europeană va dezbate situația tezaurului sechestrat de Rusia. Mai exact, o rezoluție conexă va fi adoptă în timpul sesiunii de vot de joi, 14 martie.
Comisia Europeană va dezbate situația tezaurului sechestrat de Rusia. Joi dimineață, PE va susține o declarație în fața eurodeputaților pe tema restituirii tezaurului românesc, însușit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial.
O rezoluție conexă va fi adoptă în timpul sesiunii de vot de joi la prânz (intervalul 12.00-14.00 ora locală, 13.00-15.00 ora României), potrivit unui comunicat remis luni de Parlamentul European.
Comisia Europeană va dezbate situația tezaurului național al României sechestrat de Rusia
Pe ordinea de zi a plenarei PE din 11-14 martie se află şi tema restituirii tezaurului românesc, însuşit ilegal de Rusia în timpul Primului Război Mondial.
În timpul Primului Razboi Mondial, între 1916 și 1917, România a trimis în Rusia țaristă tezaurul național (ce a inclus cantități însemntate de aur, obiecte de partimoniu, colecții de artă, bijuterii, arhive), pentru a fi protejate în cazul ocupației teritoriului național.
După instalarea la putere a regimului comunist, Rusia a sechestrat tezaurul și a refuzat înapoierea acestuia, o mare parte din valori rămânând nerestituite până în ziua de astăzi, se arată în comunicatul Parlamentului European.
Ce a declarat Guvernatorul BNR
Anul acesta se împlinesc, în decembrie, 107 ani de la evacuarea la Moscova a tezarului României. Începând din anul 1991, BNR a pus consecvent în aplicare o strategie privind prezentarea pentru opinia publică internă și externă a problemei tezaurului trimis la Moscova și apoi sechestrat de Uniunea Sovietică.
„Problema tezaurului BNR a marcat relațiile româno – sovietice și apoi româno – ruse din ultimul secol, deoarece, deși au avut loc două restituiri, în 1935 și, respectiv, 1956, acestea nu au vizat aurul BNR depozitat la Moscova. De aceea, potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, „nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunțat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului Băncii Naționale a României.
Banca Națională a României a fost prezentă la toate cele patru sesiuni ale Comisiei, în cadrul cărora a prezentat documentele originale care atestă predarea tezaurului său reprezentanților statului rus, fapt acceptat de componenta rusă a Comisiei, se arată în comunicatul BNR