Comisia Europeană aprobă un ajutor în valoare de 60,7 milioane euro pentru România. Ce sector va beneficia de acești bani
- Antonia Hendrik
- 29 iunie 2022, 07:15
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare României cu o valoare de 60,7 milioane euro (300 milioane lei) pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri și persoane în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina.
Schema a fost aprobată ca parte a Cadrului temporar de criză privind ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022, în temeiul prevederilor Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, în care se recunoaște faptul că economia UE se confruntă cu perturbări grave.
Măsura va fi accesibilă pentru toate întreprinderile, indiferent de mărime, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier de mărfuri şi persoane, care deţin o licenţă comunitară valabilă şi care sunt afectate de criza actuală.
Ajutorul vine în sprijinul celor mai afectați de prețurile la combustibili
„Prin această schemă de ajutoare, cu o valoare de 60,7 milioane euro, România va sprijini sectorul transportului rutier, care este grav afectat de creşterea preţurilor combustibililor pe fundalul crizei geopolitice actuale şi al sancţiunilor adoptate ca răspuns la aceasta. Această schemă este o măsură importantă, menită să atenueze impactul economic al războiului purtat de Putin împotriva Ucrainei. Continuăm să ne afirmăm sprijinul faţă de Ucraina şi de poporul său şi, în acelaşi timp, continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a ne asigura că măsurile naţionale de sprijin pot fi puse în aplicare în timp util, în mod coordonat şi eficace şi că sunt protejate, totodată, condiţiile de concurenţă echitabile pe piaţa unică”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedinte executiv, responsabilă cu politica în domeniul concurenţei.
În cadrul schemei, beneficiarii vor avea dreptul să primească ajutoare sub formă de granturi directe ce vor avea o valoare limitată.
„Comisia a constatat că schema de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul nu va depăşi 400 000 EUR per întreprindere şi se va acorda până la 31 decembrie 2022. Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”, se menţionează în comunicat.
Cadrul temporar de criză prevede următoarele tipuri de ajutoare care pot fi acordate de statele membre:
-scheme de ajutor cu o valoare limitată, acordate sub orice formă, respectiv cu o valoare de până la 35.000 euro pentru întreprinderile afectate de criză care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele agriculturii, pescuitului şi acvaculturii şi scheme de ajutor cu o valoare de până la 400.000 euro per întreprindere;
-pentru întreprinderile afectate de criză care îşi desfăşoară activitatea în oricare din celelalte sectoare;
-sprijin pentru lichidităţi sub formă de garanţii de stat şi de împrumuturi subvenţionate şi ajutor prin care să se ofere compensaţii întreprinderilor pentru preţurile ridicate la energie.
Ajutorul, care poate fi acordat sub orice formă, va oferi compensaţii parţiale întreprinderilor, în special marilor consumatori de energie, pentru costurile suplimentare datorate creşterii excepţionale a preţului gazului şi al energiei electrice. Ajutorul total per beneficiar nu poate depăşi 30 % din costurile eligibile, respectiv un plafon maxim de 2 milioane euro, în orice moment.
În cazul în care întreprinderea înregistrează pierderi din exploatare, poate fi necesară acordarea unui ajutor suplimentar pentru a se asigura continuarea activităţii sale economice. Prin urmare, pentru utilizatorii mari consumatori de energie, intensităţile ajutoarelor sunt mai mari, iar statele membre pot acorda ajutoare care depăşesc aceste plafoane, până la 25 milioane euro, iar întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele şi subsectoarele afectate în mod deosebit, până la 50 de milioane euro.
Entităţile controlate de Rusia cărora li s-au aplicat sancţiuni vor fi excluse din domeniul de aplicare al acestor măsuri. Cadrul temporar de criză se aplică până la 31 decembrie 2022, informează Agerpres.