Comisia Europeană amenință Polonia cu sancțiuni dure pe tema reformei Justiției

Comisia Europeană amenință Polonia cu sancțiuni dure pe tema reformei Justiției

Comisia Europeană pregătește Poloniei sancțiuni fără precedent dacă guvernul de la Varșovia nu va corecta reformei Justiției, care periclitează statul de drept.

„Suntem acum foarte aproape de a declanșa articolul 7 din Tratatul UE, un sinonim pentru posibile sancțiuni, cum ar fi suspendarea drepturilor de vot ale Poloniei în cadrul Uniunii” a avertizat vice-președintele  Comisiei Europene,  Frans Timmermans, potrivit AFP.com.

În acest sens, Executivul UE a cerut   autorităților  poloneze să pună ”în așteptare” noile legi ale justiției și totodată să reia dialogul cu oficialii CE întrucât există ”îngrijorări serioase” cu privire la respectarea statului de drept în Polonia.

 Guvernul conservator din Polonia a declanșat un amplu proces de reformă a Justiției pe care opoziția l-a numit drept ”o lovitură de stat” și împotriva cărora duminică s-a demonstrat în țară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Două texte de lege adoptate de Parlamentul polonez, săptămâna trecută, pe domeniul Justiției provoacă îngrijorare la Bruxelles.

Unul dintre acestea despre Consiliul Național Judiciar și prevede că membrii săi vor fi  aleși de parlament iar celălalt modifica sistemul instanțelor ordinare, al căror președinți sunt numiți direct de ministrul Justiției.