Cum poți fi furat la cumpărăturile online. Când se va schimba legea
- Iulia Moraru
- 7 noiembrie 2023, 18:46
Cei care obișnuiesc să facă cumpărături online se confruntă frecvent cu diferite tactici folosite în comerțul online, cu scopul de a le extrage mai mulți bani decât estimaseră inițial.
Astfel, cei care fac comerț online s-au confruntat tot mai mult cu o tactică numită „drip pricing”. Aceasta a fost folosită de comercianți pentru a majora costurile înainte ca aceștia să finalizeze plata pentru produsele sau serviciile comandate.
Guvernul britanic a anunțat marți intenția de a lua măsuri împotriva acestei practici.
Comerț online fără practici înșelătoare împotriva clienților
Guvernul Rishi Sunak a comunicat că intenționează să supună dezbaterii publice un set de măsuri legislative legate de comerțul online. Guvernul are în vedere modificarea Legii privind piețele digitale, concurența și protecția consumatorilor, pentru a acorda autorităților competențe extinse în lupta împotriva practicii cunoscute sub numele de „drip pricing”.
Această practică se caracterizează prin afișarea inițială a doar unei părți a costului real al unui produs sau serviciu. Ulterior prețul total este dezvăluit pe măsură ce clientul parcurge procesul de achiziție.
Ea este utilizată de numeroase companii, de la cele de livrare a mâncării la domiciliu până la companiile aeriene care vând bilete de avion, sau cele care comercializează bilete pentru concerte și alte evenimente.
„O modalitate necinstită de a stoarce bani în plus”
O organizație de apărare a drepturilor consumatorilor a caracterizat această practică drept „o modalitate necinstită de a stoarce bani în plus” de la clienți.
Aceasta a subliniat că practica este cu atât mai preocupantă în contextul crizei economice. Acum, mulți cumpărători se străduiesc să gestioneze un buget limitat.
Guvernul britanic intenționează să aducă modificări la legislația privind piețele digitale și protecția consumatorilor. Totul cu scopul de a acorda autorităților competențe extinse pentru a combate recenziile false și etichetele care pot induce în eroare.
Toate aceste practici complică procesul de evaluare a produselor de către consumatori.
Clienții ce fac comerț online, constrânși de comercianți să plătească ceva ce nu-și doresc
De exemplu, guvernul condus de Sunak vizează să creeze un cadru mai restrictiv pentru comercianții considerați „lipsiți de scrupule” care încearcă să mențină clienții ce fac comerț online sub abonamente pentru servicii online pe care aceștia nu le mai doresc.
Autoritățile de la Londra estimează că această practică determină britanicii să cheltuiască anual 1,6 miliarde de lire sterline.
În perioada aprilie 2020 - aprilie 2021, 69% din consumatorii din Marea Britanie au raportat dificultăți în legătură cu produsele sau serviciile comandate online.