IA, desemnat cuvântul anului 2023: Este omniprezent în viețile noastre
- Cristian Raducanu
- 1 noiembrie 2023, 12:40
Sintagma ”Inteligența Artificială” este din ce în ce mai des folosită atât în discuții cât și în căutările de pe Internet. Efectele și-au pus amprenta asupra umanității și în 2023 și este foarte probabil ca anii următori aportul IA asupra lumii să crească semnificativ. Tocmai din acest motiv, AI primește titlul de cuvântul anului 2023 în dicționarul britanic Collins.
În acest an frecvența cuvântului AI (inteligența artificială) a crescut aproape exponențial devenind astfel o constantă a vocabularului uzual. Este la fel de omniprezent și încorporat în viețile noastre ca e-mailul, streamingul sau orice altă tehnologie care nu avea prea mulți sorți de izbândă, dar care au devenit indispensabile.
AI (Inteligența Artificială), cuvântul anului 2023
„Selectarea AI drept cuvântul anului de către Collins Dictionary reflectă impactul profund al inteligenței artificiale asupra lumii noastre aflată în evoluție rapidă, unde inovația și transformarea sunt conduse de puterea algoritmilor și date”.
Afirmația anterioară reprezintă chiar concluzia emsiă de ”Inteligența Artificială” redată prin ”vocea” chatbot-ului ChatGPT atunci când a fost programat să comenteze faptul că IA a devenit cuvântul anului 2023.
Anuntul dicționarului Collins vine în contextul în care, Rishi Sunak este gazda unui summit mondial. Reuniune în cadrul cărei cele mai luminate minți vor dezbate asupra procesului de dezvoltare a tehnologiei, astfel încât beneficiile să fie maxime, iar riscurile minime.
Definită ca fiind "modelarea funcțiilor mentale de către programe de calculator", inteligența artificială a fost aleasă pentru că "a accelerat într-un ritm atât de rapid și a devenit conversația dominantă a anului 2023", informează The Guardian.
Lista scurtă propusă de lexicografi
Termenul de ”inteligența artificială” a fost ales dintr-o listă de cuvinte noi. Termeni care reflectă "limbajul nostru în continuă evoluție și preocupările celor care îl folosesc". Printre aceștia se numără "greedflation", definit ca utilizarea inflației, pretext pentru a crește artificial prețurile. "Debanking", este un alt termen de pe listă. Se traduce prin acțiunea de a priva o persoană de facilitățile bancare.
Cuvântul anului este selectat de lexicografi care monitorizează o serie de surse. Inclusiv rețelele de socializare. Termenul de anul trecut a fost "permacriză". În timp ce "NFT" și ”lockdown” au fost alese în 2021 respectiv 2020. Alex Beecroft, directorul general al Collins, a declarat că nu există "nicio îndoială" că inteligența artificială a fost "punctul de discuție al anului 2023".
„Știm că AI a fost un punct de interes important în acest an prin modul în care s-a dezvoltat și a devenit rapid la fel de omniprezent și încorporat în viețile noastre ca e-mailul, streamingul sau orice altă tehnologie cândva futuristă, acum cotidiană", precizat directorul general al Collins, Alex Beecroft.