Combined Space Operations. Franța, admisă de Trump în războiul stelelor

Combined Space Operations. Franța, admisă de Trump în războiul stelelor

Franța s-a alăturat deplin inițiativei operațiunilor spațiale inter-aliate, lansată de Statele Unite

La nivel militar, Franța și Statele Unite au cooperat mult timp în domeniul spațial, în special pentru a monitoriza resturile spațiale pe orbită. În plus, soldații francezi participă în mod regulat la „Schriever Wargame”, exercițiu care, organizat în Statele Unite, privește planificarea și desfășurarea operațiunilor spațiale și cibernetice.

În 2016, în timpul unei deplasări la Washington, Jean-Yves Le Drian, pe atunci ministru al Apărării, a convenit cu șeful Pentagonului (Ashton Carter, la vremea respectivă) pentru a înființa un cadru global” pentru îmbunătățirea cooperării franco-americane în sectorul spațial pentru „următorii zece ani”.

Atunci s-a pus problema identificării „oportunităților pentru cele două țări de a lucra împreună”. Apoi, în același an, ca și Germania, Franța a fost admisă ca observator pentru a participa la inițiativa „Combined Space Operations (CSpO) adică un echivalent al celebrului club de informații „Five Eyes”, scrie Opex 360.

De atunci, Franța a adoptat o strategie spațială în materie militară, iar în septembrie 2019, Comandamentul interarme al spațiului, devenit „Comandament al spațiului”, o structură plasată sub autoritatea Forțelor Aeriene.

Și, în conformitate cu indicațiile definite de această strategie, generalul Michel Friedling, care deține frâiele acestui nou comandament, a fost mandatat de ministrul Forțelor Armate franceze, Florence Parly, să semneze apartenența deplină a Franței la CSpO. Ceea ce a fost făcut săptămâna aceasta.

Conform explicațiilor ministerului Apărării francez, această inițiativă de „operațiuni spațiale interaliate” trebuie să permită coordonarea eforturilor membrilor săi în materie de apărare spațială, în același timp căutând să-și îmbunătățească capacitățile în acest domeniu, „fie ele naționale sau colective” .

Mai precis, potrivit Forțelor Aeriene SUA, acest CSpO permite membrilor săi să se coordoneze mai bine pentru a-și „promova interesele naționale”, pentru a avea o „mai bună cunoaștere a situației spațiale” și pentru a-și partaja datele în vederea „susținerii activităților spațiale”.

Ne puteți urmări și pe Google News