Liberalii susțin comasarea alegerilor pentru a reduce riscul extremismului politic

Liberalii susțin comasarea alegerilor pentru a reduce riscul extremismului politic Alegeri. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Comasarea alegerilor a aprins spiritele în PNL și cu toate că majoritatea liberalilor a fost de acord, au existat și voci care s-au arătat împotrivă. Printre cei care s-au opus se numără Ilie Bolojan și Robert Sighiartău.

Comasarea alegerilor ar reduce riscul ca partidele extremiste să vină la conducere, sunt de părere liberalii.

Comasarea alegerilor ar reduce riscul ca extremismul să preia conducerea

În acest context, Gheorghe Falcă a spus că PNL a gestionat extrem de bine crizele prin care am trecut. Referitor la comasarea alegerilor, acesta a punctat că întotdeauna trebuie găsit un compromis.

Un compromis care să ne ducă în situația în care extremismul să nu conteze în România. Când am preluat mandatul de europarlamenar, toată lumea ne-a felicitat că nu am adus niciun extremist în PE.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cred că ar trebui să ieșim din această ședință întăriți. Astăzi ar trebui să fim cât mai cumpătați, pentru că astfel și negocierile vor fi mai bune”, a spus Gheorghe Falcă, în ședința BPN a PNL, potrivit surselor politice.

La rândul lui, europarlamentarul Cristian Bușoi a spus că decizia pentru comasarea alegerilor este una pragmatică luată de PNL, iar ea răspunde așteptărilor populației.

„Poate maximiza mesajul european și prezența în PE a cât mai mulți pro-europeni și nu a extremiștilor”, ar fi spus Bușoi, potrivit surselor politice.

Comasarea alegerilor

Sursa foto: Arhiva EVZ

Nicolae Ciucă spune că mai mulți români vor ieși la vot

De asemenea, președintele PNL a spus că o comasare a alegerilor va putea sa asigure o prezenta cat mai mare a cetățenilor la vot.

Va anula riscul creșterii curentelor extremiste și nu în ultimul rând va asigura: stabilitatea politica, coerența actului de guvernare si evitarea unei situații de degringolada în condițiile în care la granița României există un conflict care din păcate are un potențial care vizează nu numai Ucraina, ci și Repuplica Moldova.

Fiind vorba de o negociere, am ținut cont de ceea ce a însemnat activitatea PNL din momentul în care și-a asumat guvernarea până astăzi și nevoia de a asigura activitatea politica și continuarea actului de guvernare.

PNL a avut ca obiectiv principal dezvoltarea României. Și îl are în continuare. În acest sens, s-au depus toate eforturile pentru absorbția fondurilor europene într-un procent cat mai mare. Am încheiat anul 2023 cu o absorbție de peste 95%”, a spus liderul PNL.

Potrivit acestuia, investițiile au fost o prioritate pentru PNL, având în vedere atât consolidarea încrederii investitorilor și absorbția investițiilor străine în sume record, cât și preocuparea pentru asigurarea resurselor financiare pentru investiții și modernizarea mediului rural în România.

Comasarea alegerilor

Sursa Foto: Arhiva EVZ

Ciucă spune că partidul a urmat linii directoare clare, cum ar fi menținerea cotei unice, consolidarea sistemului de pensii de stat, sprijinirea și promovarea mediului de afaceri și a capitalului autohton.

S-au depus eforturi considerabile pentru sprijinirea proiectelor care vizează industrializarea țării și pentru asigurarea sprijinului pentru fermierii români. În plus, s-au făcut demersuri pentru dezvoltarea sectorului energetic, luând în considerare măsurile necesare pentru a gestiona criza energetică.

Comasarea alegerilor, un prim pas pentru o „guvernare responsabilă”

Nicolae Ciucă a mai spus că România a fost apreciată pentru formula sa de stabilitate.

La finalul negocierilor, pornind de la cele spuse, am reușit ca în final să venim cu o formulă agreata de comasare a alegerilor europarlamentare cu locale și la liste comune la europarlamentare, care să permită continuitatea proiectelor noastre. Este un prim pas pentru o guvernare responsabilă după 2024.

O guvernare puternică pentru România. Este un efort important, dar trebuie să primeze mai mult interesul României și al românilor. De aici și de peste hotare”, a mai spus liderul PNL, la ședința BPN a PNL