Ofițerul care judeca în Colonie se destăinuie: „Aici, în colonia penitenciară, am fost desemnat judecător, în ciuda faptului că sunt atât de tânăr, şi anume, pentru motivul că îl asistam şi pe fostul comandant în toate chestiunile penale şi că, dintre toți cunosc cel mai bine aparatul. Principiul după care iau hotărârile este următorul: vina e întotdeauna mai presus de orice îndoială. Alte tribunale nu pot urma acest principiu, întrucât sunt alcătuite din mai multe capete şi mai au şi alte instanţe superioare”. Așa este și la noi: „vina este întotdeauna mai presus de orice îndoială”. Suntem vinovați ca națiune că, la 30 de ani de la Revoluția din , 89, sistemul dictatorial din perioada comunistă nu doar că nu a sucombat, ci a prosperat reușind să se reinventeze în ceea ce ni s-a devoalat recent ca Stat Paralel. Învățând din greșelile trecutului, Statul Paralel sau Binomul a reușit să iasă de sub controlul partidului unic și să își creeze propriile marionete adunate prin diverse partide politice. Ni se clama cu un hăhăit sinistru condamnarea comunismului, într-un demers pur demagogic, asemenea medicului ce ne anunță despre o boală fără însă a spune și ce medicamente să luăm.

Am înfierat, aproape cu mânie proletară, de la tribuna Parlamentului o perioadă neagră din istoria României, vag amintind abuzurile și victimele acestora, dar am lăsat pe mai departe în viața publică și politică pe cei ce au contribuit din plin la împilarea noastră. Suntem vinovați că nu ne-a fost de ajuns să lăsăm nesancționați în niciun fel procurorii și judecătorii ce au umplut lagărele și închisorile comuniste, ci am ajuns să îi punem pe magistrații de rit nou fie să dea raportul, fie să facă parte din echipe operative ale serviciilor de informații.

Am ajuns să aflăm cu stupoare de protocoale secrete, de „fetișuri” și „paradeli” ale procurorilor încrezuți, mici dumnezei, de abuzuri incredibile ale judecătorilor. Iar dacă în comunism criminalii și odioșii erau lustrați din societate, în democrație au tupeul fără margini de a fi înscăunați șefi la cel mai înalt nivel al parchetelor. Criminal, pentru că așa se numește cel ce omoară oameni. Odios, pentru că așa se numește cel ce acoperă și ascunde criminalii, după care se înstăpânește, în fals, drept apărător al iluzoriilor valori democratice.

Suntem vinovați că, la fiecare 4 ani, ne-am încrezut în speranța de mai bine, în ceea ce ne spuneau politrucii de la tribuna unei „democrații originale”. De la zâmbetul superior al comunistului la aroganța profesorului de provincie, trecând prin neputința unui învins și hăhăitul unui fost matelot, istoria recentă a originalei noastre democrații a fost marcată de un exacerbat traseism politic. S-au purtat negocieri subterane, de către partide cu interese proprii și politicieni prefăcuți, ce au lăsat în urmă o acută senzație de sărăcire atotcuprinzătoare. Iar în acest răstimp, poporul, cu fiecare zi mai luminat de realitatea crudă, a luat calea bejaniei spre un Vest, ce se dovedește din ce în ce mai mult a fi unul cu adevărat sălbatic.

Și, de parcă asta nu ar fi fost de ajuns, spectacolul intern l-am exportat în Europa, pe care noi o consideram prietenă, prin promovarea unor politicieni care numai români nu se pot numi. Avem un spectacol ieftin, oferit în exteriorul țării astfel că, dacă mai era nevoie de ceva în plus, acest ceva s-a întâmplat. Politicienii Europei, intrați în campanie electorală, abia așteaptă să își dovedească „vitejia” în fața propriului electorat. Iar România este victima sigură: Guvernul ei nu este Popular, iar europarlamentarii români ai opoziției sunt gata să își vândă țara pe nimic, nici măcar pe 30 de arginți. Toate aceste iude primesc în schimb o „bătaie pe umăr”.

Te întrebi atunci: cine era mai trădător și mai ticălos? Ceaușescu, care își înfometa poporul pentru a construi megalomanic sau acești vânzători pe nimic, care în schimbul propriei protecții și pentru propriul orgoliu au vândut viitorul nației și au trădat propriul popor? Aceasta este îndoiala!

 

Te-ar putea interesa și: