Colonelul SRI Ion Dedu face dezvăluiri din culisele statului paralel la HAI România: „M-am luptat împotriva lui Maior, Coldea și Cocoru”

Colonelul SRI Ion Dedu face dezvăluiri din culisele statului paralel la HAI România: „M-am luptat împotriva lui Maior, Coldea și Cocoru” Sursa foto: Arhiva companiei

Jurnalistul Laurențiu Dan Ionescu l-a avut ca invitat în cadrul ediției de marți, 2 iulie, a podcastului „Legea Junglei”, găzduit pe canalul YouTube „HAI România”, pe colonelul în rezervă SRI Ion Dedu, care a făcut dezvăluiri incendiare despre statul paralel și despre lupta sa împotriva conducerii SRI reprezentată de Florian Coldea, Dumitru Cocoru și Dumitru Dumbravă.

Activ în cadrul SRI din 1992 până în 2010, când a fost forțat să iasă la pensie, colonelul în rezervă Ion Dedu este un cunoscător al luptelor de culise din cadrul serviciului. Cărora le-a căzut și el victimă în confruntarea cu tripleta Coldea - Cocoru - Dumbravă.

În 2010 a părăsit SRI în urma unui conflict intern. „În 2009 am făcut un raport împotriva unor decizii interne. Cei din conducerea SRI de la acea vreme, adică domnul Maior, prim-adjunctul Coldea și echipa, doreau să facă anumite reglementări interne prin care, încălcau niște prevederi legale în România. Am făcut un raport, că așa scrie la lege. (…) Și l-am înaintat direct dlui Maior. În aceea perioadă, eu aveam o dublă coordonare: a prim-adjunctului și a adjunctului tehnic pe domeniul tehnic, Dumitru Zamfir. Acesta, ulterior, la începutul lui ianuarie 2009, a fost înlocuit de Dumitru Cocoru. Am ajuns astfel să fac opoziție împotriva lui Maior, Coldea, Cocoru. La juridic era, în aceeași perioadă, un alt «celebru», Dumbravă. Am avut un litigiu cu cei care astăzi fac deliciul atât al opiniei publice, cât și al organelor de anchetă”, a explicat Ion Dedu.

Atacat de capii SRI

Raportul prezentat directorului SRI la acel moment, George Maior, a fost realizat cu sprijinul conducerii din structura în care activa. Însă, în momentul în care au început represaliile, a rămas singur.

Ne puteți urmări și pe Google News

„A început un control asupra activității mele. Până atunci aveam calificativ foarte bun de 10 ani și funcție de general de brigadă. În mod normal ar fi trebuit să fi fost înaintat în grad la general.”, a explicat fostul colonel SRI.

Nu doar raportul a contribuit la căderea și eliminarea forțată a lui Ion Dedu din serviciu. „În perioada aceea, în 2009 când Dumitru Zamfir a ieșit la pensie, pe un canal a ajuns la mine propunerea să preiau funcția de director tehnic. Am spus că nu m-ar deranja dar am avut nesăbuința să afirm că dacă voi ajunge se va cam termina cu multe lucruri privind zona de interceptări.”, a precizat acesta.

Potrivit colonelului, după declanșarea controlului a fost mutat într-o altă unitate. Pe aceeași funcție și grad, dar într-o unitate neoperativă. „Aici este o altă problemă prevăzută de legiuitor. Un cadru militar operativ de informații are statut de înalt funcționar public. SRI a uitat însă de de acest aspect”, a punctat Dedu.

După control și mutare a urmat o anchetă. Practic a fost pus la dispoziția unității din care făcea parte. Apoi, a pierdut și funcția. După câteva luni s-a trezit și cu o sancțiune disciplinară – consemnare, adică arest la domiciliu.

„Am contestat, am luptat împotriva ei. Am făcut rapoarte interne sute și către prim-adjunct, Coldea, și către directorul Maior. Dar, de câte ori ceream o audiență, mă trezeam că Maior nu era la serviciu și trebuia să ajung la Coldea.”, a explicat fostul colonel.

Justiția europeană este o apă și un pământ

Ion Dedu a fost forțat să se retragă din serviciu în 2010: „Am ieșit din SRI la pensie. Nu înainte de a-i spune lui Dumitru Cocoru că aceste lucruri nu vor rămâne așa, ci vor fi atacate în instanță. Lucru pe care l-am și făcut. I-am mai spus atunci că activitatea lor s-ar putea să aibă urmări în timp. Nu am bănuit că peste 14 ani dânșii or să ajungă într-o zonă foarte «interesantă».”

A urmat lupta cu statul în instanțe. Dar a pierdut toate procesele. „Am fost și la CEDO și am pierdut și aici după 9 ani. Deja a început să nu mă mai intereseze. Pentru că se pare că este o apă și un pământ și în zona de justiție europeană. Vorbim de reținerea la domiciliu a unui cetățean fără să existe o prevedere concretă în lege. Consemnarea era o sancțiune disciplinară a cadrelor militare. În anul 2009 a fost și abolită de către sistemul militar. Mai mult, Curtea Constituțională a decis ulterior în 2011 că aceste sancțiuni sunt neconstituționale. Și s-a făcut o reglementare. Dar a apărut după ce am făcut eu procesul și nu am mai putut să atac.”, a mai declarat Ion Dedu.

Puteți viziona aici înregistrarea integrală a ediției de marți, 2 iulie, a podcastului „Legea Junglei” pentru a afla mai multe din dezvăluirile colonelului în rezervă SRI.

Revista presei