Colibița, marea ardelenilor din inima Carpaților. La ce prețuri se ridică cazările

Colibița, marea ardelenilor din inima Carpaților. La ce prețuri se ridică cazărilesursa: dreamstime

Deși nu au marea aproape, ardelenii au alte atracții și locuri de poveste de care se pot bucura și care atrag turiștii. Lacul Colibița, de pe Valea Bistriței, este un exemplu.

Micul sătuc pitoresc aflat pe malurile lacului de acumulare a cunoscut o transformare uimitoare. Într-un timp foarte scurt, s-a transformat într-o stațiune luxoasă, presărată cu vile și hoteluri elegante, iar pentru a te bucura de toate acestea trebuie aă scoți bani buni din buzunare.

Cât costă să te cazezi la Colibița

În ultimii șase ani, numărul locurilor de cazare clasificate în această zonă a crescut impresionant, de la 100 la 600. În plus, se estimează că există încă aproximativ 300 de locuri care nu sunt înregistrate oficial.

Când am venit la cazare, am văzut că e de patru stele, şi când am intrat în cameră şi când am văzit cum este dotat, cu ce este dotat, ce privelişte are, am zis că nu e de 4, e de 5 stele sută la sută!”, a spus o turistă.

Tariful pentru o cazare care include micul dejun este de 700 de lei, iar dacă se adaugă și cina, costul crește la 900 de lei pe zi, pentru două persoane.

Legende despre Lacul Colibița. De la șarpele uriaș de pe Bistriţa până la satul înghițit de lac. Video

Sursa foto: romanian-adventures.ro

Stațiunea se află într-o perioadă de dezvoltare activă. Primăria Bistrița Bârgăului, care se ocupă de gestionarea zonei Colibița, investește în modernizarea sistemului de canalizare pentru a îmbunătăți infrastructura și confortul turiștilor.

În prezent sunt fose. Bazine vidanjabile şi fose ecologice. E o mare poveste cu deversarea în lac. Ei, eu spun că sunt unul dintre proprietarii de teren pe malul lacului şi niciodată nu o să deversez în locul în care o să fac baie a doua zi”, a declarat Răzvan Cerceja, de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bistrița-Năsăud.

Marele dezavantaj al locului

Colibița încă nu dispune de un loc amenajat unde turiștii aflați doar în trecere să se poată plimba pe malul lacului. Deși Primăria are terenurile și planurile pentru viitoarele promenade, lucrările încă nu au început. De asemenea, este nevoie de eforturi în domeniul arhitecturii.

Între timp, prețul terenului crește constant în Colibița. În ultimii 20 de ani, prețul a crescut semnificativ, trecând de la un euro pe metrul pătrat la impresionanta sumă de 130 de euro pe metru pătrat pe malul lacului. Această evoluție indică interesul crescând pentru zona Colibița și potențialul său de dezvoltare în viitor, potrivit știrileprotv.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News