Britanicii de la Coldplay au realizat o lansare inedită, nemaivăzută în muzică. Artiștii s-au întreținut cu un astronaut francez ce se află în spațiu.
Britanicii de la trupa Coldplay au lansat „Higher Power” pe platformele de streaming, iar videoclipul a fost publicat pe YouTube. Artiștii și-au prezentat noua compoziţie, pentru prima dată, cu ajutorul astronautului francez Thomas Pesquet, cel care se află pe Staţia Spaţială Internaţională pentru o misiune ce se întinde pe durata a șase luni.
Astronautul din Hexagon a dialogat timp de opt minute cu membrii trupei Coldplay. „Cântecul vorbeşte despre cum să găsim astronautul din fiecare, acea persoană capabilă să facă lucruri extraordinare. Este o premieră în toată galaxia!”, a afirmat solistul Chris Martin în timpul acestei convorbirii virtuale.
Trupa Coldplay, un nou album după o pauză de trei ani
Astfel, după o pauză de trei ani, cunoscuta formație revine pe piața muzicală cu un nou proiect mult așteptat de către fani. Ultimul album, cel din anul 2018 s-a numit „Everyday Life”. Cel de-al optulea disc al celor de la Coldplay a fost vândut într-un milion de exemplare la nivel mondial.
Muzicienii l-au luat la întrebări pe astronautul francez, care a vorbit despre ceea ce trăiește în spațiu, în timpul misiunii. „Îmi place mult seara, când toată lumea merge la culcare. Stingem luminile, îmi pun căştile, ascult muzică şi plutesc prin Staţie”, a afirmat Thomas Pesquet. El a mai fost întrebat ce crede despre Pământ şi oameni atunci când se află în spaţiu.
Astronautul francez, detalii despre senzațiile trăite în spațiu
„Nu vezi graniţe, vezi doar ape şi munţi. Acum, de exemplu, zburăm deasupra Senegalului. Ceea ce m-a frapat, fiind şi prima misiune, a fost cât de mici şi fragili suntem. Nu ai aceeaşi impresie când eşti pe Pământ unde totul pare aşa de mare”, a mai spus astronautul francez. „Când te ciocneşti de ceva, reacţionezi încet şi vei pluti în altă direcţie. Este cu adevărat minunat, pentru că te simţi complet liber. Eliberat de constrângerile corpului tău într-un fel şi te poţi concentra pe muzică.”