Procurorul general pregăteşte câteva reguli care, odată puse în practică, ne vor scăpa de arestaţi puşi în libertate după câteva zile de închisoare.

Pentru a evita pe viitor "joacă de-a arestările", lucru care afectează extrem de mult încrederea în Justiţie, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, lucrează la un ghid care urmează a fi pus în practică atât de judecători cât şi de procurori. Acest ghid a rezultat în urma mai multor întâlniri între magistraţi, urmând a fi analizat de toţi factorii sistemului judiciar. "Sunt convinsă că toţi oamenii se întreabă de ce o persoană este arestată şi după trei zile, pe aceeaşi lege, pe acelaşi dosar - este pusă în libertate (...) Eu cred că aceste situaţii sunt de natură să creeze neîncredere în ceea ce face sistemul judiciar, indiferent că vorbim de procuror sau de judecător... Dacă noi, ca sistem judiciar continuăm astăzi să arestăm un om şi mâine să-l punem în libertate, cetăţenii nu o să mai înţeleagă de ce", a declarat Laura Kovesi, într-un interviu pentru "Evenimentul Zilei". O tentativă asemănătoare de unificare a practicii judiciare în acestă chestiune sensibilă a mai avut loc în 2009. Propunerea de definire fără echivoc a conceputului de "pericol concret pentru ordinea publică" a fost atunci respinsă.

Procurorul general mai arată că s-ar fi aşteptat din partea CSM şi a magistraţilor care au judecat propunerile de arestare în dosarul "PetromService" să reacţioneze la afirmaţiile lui Vîntu, potrivit cărora "procurorii sunt ofiţeri acoperiţi" ai serviciilor secrete. "Mă aşteptam din partea magistraţilor care au judecat dosarul, din partea CSM, să aibă o poziţie cu privire la aceste afirmaţii. Până la urmă nu era vorba de procurorii care au instrumentat dosarul, ci era vorba de întreg corpul profesional al procurorilor, că toţii sunt ofiţeri acoperiţi şi alte afirmaţii, motiv pentru care eu am sesizat CSM pentru a-i obliga să aibă o poziţie cu privire la acest lucru", a continuat Kovesi. Evenimentul Zilei: În lumina ultimelor evenimente, magistraţii nici nu vor să audă de legea promovată de Ministerul Justiţiei privind răspunderea disciplinară. Unele adunări generale au declarat că se impune "iniţierea unei forme radicale de protest" dacă se adoptă propunerile ministerului. Care este poziţia Parchetului General faţă de aceste ameninţări? Laura Codruţa Kovesi: Cu privire la acest proiect de lege, Parchetul General a formulat un punct de vedere tehnic, care a fost transmis Consiliului Superior al Magistarturii (CSM) pentru şedinţa în care s-a dat aviz pe această lege. Ca un comentariu general, dacă ne referim la acestă lege, eu cred că ea trebuie să existe, trebuie reglementată răspunderea disciplinară în primul rând.

Încă de mai mult timp am susţinut că trebuiesc prevăzute abateri disciplinare şi încălcări ale codului deontologic şi am văzut foarte multe situaţii în care magistraţi au încălcat codul deontologic şi nu au răspuns. În ceea ce priveşte răspunderea materială a magistraţilor, noi am opinat că nu ar trebui să existe o astfel de instituţie decât în situaţia în care ar fi colerată cu o asigurare de răspundere care să existe în astfel de situaţii. Cine ar trebui să suporte această asigurare?Ar trebui din partea statului să existe o asigurare, aşa cum există şi în alte profesii. Şi avocaţii şi medicii care sunt acuzaţi de malpraxis au astfel de asigurări. Acest lucru ar trebui să existe şi pentru magistraţi. Referitor la aceste proteste, nu cred că aceastea ar fi varianta prin care s-ar rezolva eventuale nemulţumiri. Deocamdată vorbim de un proiect de lege care este transmis Parlamentului.

Eu cred că asociaţiile de magistraţi, magistraţii, instituţiile din sistemul judiciar ar trebui să formuleze puncte de vedere tehnice care să fie susţinute în Parlament, să fie o dezbatere serioasă pe acestă lege, însă cred că ideea acestor proteste a plecat de la o reglementare referitoare la posibilitatea ca ministrul Justiţiei să exercite acţiunea disciplinară. Aceasta a fost principala nemulţumire. Vă pot spune că am consultat şi eu sistemul cu privire la acestă problemă şi opiniile au fost pro şi contra.

Cei care au susţinut argumente contra au plecat de la ideea că ministrul reprezintă Executivul. Ori, cu privire la acestă problemă, opinia noastră este că ar trebui să existe o astfel de instituţie doar în situaţia în care ar exista suficiente garanţii că acestă atribuţie nu ar fi exercitată discreţionar sau arbitrar.

Împotriva Parchetului General şi a unităţilor de parchet din subordine s-au înregistrat până în acest moment 73 de cereri de executare silită din partea propriilor angajaţi, vorbim aici de sporurile şi stimultente câştigate în instanţe. Este normală această practică?În prezent există o ordonanţă de Guvern care suspendă plata drepturilor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti nu doar în sistemul judiciar, ci şi în toate celelalte instituţii publice. Această ordonanţă prevede că plata se face eşalonat. Din păcate, au fost unii care au formulat astfel de cereri şi noi ne-am opus, am cerut suspendarea executării silite şi vă spun şi de ce. Nu pentru că n-am vrea să plătim sau nu am vrea să executăm aceste hotărâri. În primul rând, din lipsa fondurilor. Pentru că, vă asigur că dacă am avea aceste sume de bani am achita toate hotărârile judecătoreşti care sunt rămase definitive.

În al doilea rând, dintr-un principiu de corectitudine: dacă am fi de acord cu astfel de executări silite, cei 73 de magistraţi şi-ar executa toată suma, în timp ce alţi colegi care şi ei au de primit bani, n-ar primi nimic şi se creează o stare de incorectitudine. Unii din sistem să primească aceste sume restante, iar alţii, nu. Opinia noastră este că toate aceste plăţi ar trebui să se facă în mod corect către toţi cei care au hotărâri judecătoreşti şi în acelaşi cuantum, nu unii să primească 100% şi alţii să nu primească nimic. Acesta este motivul pentru care noi ne-am opus la aceste executări silite, deci nu faptul că nu am vrut să executăm hotărârile judecătoreşti.

Plecând de la acestă practică neunitară a instanţelor, unii au admis aceste cereri, alţii le-au respins, noi am formulat un recurs în interesul legii. Urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la începutul lunii decembrie, să tranşeze această problemă: dacă este posibil sau nu este posibil să se execute silit, prin poprire a conturilor, aceste hotărâri judecătoreşti. În februarie 2012 expiră mandatul domnului Daniel Morar la şefia DNA. Veţi propune delegarea acestuia până în vara anului viitor, atunci când va fi prezentat raportul Comisiei Europene pe justiţie?Delegarea procurorului şef al DNA în acestă funcţie se face de către procurorul general. Însă, numirea unui nou procuror şef se face la propunerea ministrului Justiţiei, de către preşedintele ţării. Pentru a vă putea răspunde la această întrebare, cred că trebuie să avem o discuţie atât cu domnul Daniel Morar cât şi cu ministrul Justiţiei pentru a vedea ce doreşte cel din urmă. Dacă ministrul Justiţiei nu doreşte în luna februarie să propună pe altcineva şi se merge pe ideea de continuitate, atunci sigur că există această posibilitate. Eu cred că până nu am această discuţie cu domnul ministru, nu vă pot răspunde.

În schimb, vă pot spune că, în situaţii similare, atunci când au expirat mandatele pe funcţii de conducere altor colegi din sistem s-a mers pe ideea de continuitate şi au fost delegaţi pînă la numirea altor persoane în funcţie sau până s-a susţinut concursul pentru şefie. Deci acestă posibilitate există, dar, repet, trebuie să avem o discuţie cu ministrul Justiţiei şi cu domnul Daniel Morar cu privire la acestă delegare.

DESPRE INTERCEPTĂRILE TELEFONICE

Care este poziţia Parchetului General în chestiunea cererilor de expertiză a interceptărilor telefonice invocate de inculpaţi în faţa instanţelor? Sunt situaţii în care se invocă aceste expertize. Uneori, procurorii pun concluzii de admitere, uneori pun concluzii de respingere. Sigur, face parte din dreptul la apărare, care nu poate fi negat în cazul persoanelor trimise în judecată. Există o singură problemă pe care vreau să o aduc în discuţie şi anume unele expertize care se dispun de către instanţă şi care durează foarte mult până ele se aduc la îndeplinire.

Au fost situaţii, în unele dosare penale, în care s-a cerut expertizarea tuturor convorbirilor care au avut loc într-un dosar. Ori dacă vorbim de persoanele suspectate de comiterea unor fapte penale care au vorbit, de exemplu, patru luni şi au avut mii de convorbiri, să expertizezi astfel de convorbiri durează ani de zile, plus că sunt nişte costuri imense. Şi atunci, poziţia noastră şi mesajul transmis către procurorii de şedinţă a fost că, în astfel de situaţii, cel care solicită o astfel de expertiză să spună concret care anume convorbiri crede că au fost trunchiate sau n-au fost puse în integralitate şi pe care le contestă. Sunt interceptări de genul "mă duc în oraş", "mă întorc la ora cinci", care nu au nicio relevanţă din punct de vedere al probatoriului. Cine plăteşte aceste expertize? Trebuie făcută o selecţie riguroasă pe care dintre interceptări se fac astfel de expertize. Pentru că altfel ajungem în situaţia în care se dispune o astfel de expertiză şi stăm 3 - 4 ani doar ca expertul să poată analiza mii de minute de convorbiri. Oricum, există o problemă cu privire la durata expertizelor şi la plata acestora. Nu avem doar expertizele de voce. Cel mai des ne întâlnim cu expertize fiscale şi expertize financiar contabile. Am constatat că uneori se face, dacă vreţi, un abuz cu privire la dispunerea acestor expertize. Dar abuz cu ghilimele de rigoare.

Sunt situaţii în care noi apreciem că nu ar trebui dispuse astfel de expertize. Spre exemplu, sunt situaţii în care se analizează tranzacţiile din anumite conturi bancare. Şi este foarte uşor să te uiţi în dosar, să iei extrasul de cont şi să te uiţi ce sumă a intrat la o anumită dată şi ce sumă a ieşit din contul respectiv. Sunt situaţii în care se dispun astfel de expertize, spunem noi, oarecum nejustificat. Pentru că nu trebuie să vină un expert să-ţi spună cum trebuie citit un extras de cont. Este şi problema plăţii expertizelor.

După cum ştiţi, dacă se solicită o expertiză sau se dispune de către procuror o expertiză în cursul urmăririi penale, aceste expertize se plătesc de către parchet sau de către organul de cercetare penală, respectiv de către poliţie. Şi avem problema expertizelor medico-legale la care se adună nişte sume foarte mari, de ordinul miliardelor (de lei vechi, n. red.) şi care grevează asupra bugetului instituţiei. Sigur că sunt şi situaţii în care fără astfel de expertize nu poţi să dai o soluţie în cauză. AVERILE ILEGALE ŞI SECHESTRUL

"Numărul cazurilor de confiscare în România a bunurilor obţinute ilegal este extrem de redus, în special din cauza posibilităţilor limitate de confiscare oferite de lege, de practica restrictivă a instanţelor şi de lipsa unui comportament proactiv al procuraturii" - se arată în ultimul Raport de ţară pe justiţie. Ce măsuri aveţi în vedere pentru a determina procurorii să impună sechestru asigurator? În primul rând, cred că o atitudine pro-activă pe acest domeniu a fost necesară şi pot să vă spun că cel puţin în ultimul an acest lucru a fost schimbat radical. Potrivit legii, instituirea măsurilor asiguratorii în cazul în care se produce un prejudiciu prin fapta penală este obligatoriu. Plecând de la acestă dispoziţie legală, noi am solicitat tuturor procurorilor ca în dosarele penale să se întocmească o fişă în care să fie trecute toate bunurile care au fost indisponibilizate sau în măsura în care nu s-au indisponibilizat bunuri, să spună motivele pentru care nu s-au luat astfel de măsuri. Este extrem de important, zic eu, ca atunci când vorbim de fapte penale cauzatoare de prejudiciu, să încercăm să recuperăm prejudiciul. De multe ori, cetăţenii care apelează la justiţie nu aşteaptă ca inculpatul să fie pedepsit, ci aşteaptă să-şi recupereze paguba. Şi cred că trebuie să fie o prioritate în activitatea noastră.

Pentru a avea rezultate mai bune în acest domeniu, noi am creat o reţea a procurorilor anume desemnaţi care să lucreze pe infracţiuni economico - financiare, am făcut ghiduri de bune practici în care am spus proceduri şi paşii pe care trebuie să-i urmeze procurorii în a indisponibiliza aceste bunuri. Am creat acces la diverse baze de date pentru a avea operativitate şi avem un sistem de abordare internă în care monitorizăm săptămânal sau lunar modul în care procurorii instituie măsuri asiguratorii. Pot să vă spun că, în cursul anului trecut, s-au indisponibilizat bunuri în valoare de aproape 300 de milioane de euro. Şi în acest an, deşi nu suntem la final, suma a fost depăşită. Exemplificaţi.. V-aş exemplifica cu un singur dosar care este în instrumentare la secţia de urmărire penală şi criminalistică (Petromservice, n. red), unde procurorii au aplicat sechestre pe aproape 100 de imobile şi au fost indisponibilizaţi bani în conturi de aproape un miliard de lei. Deci iată că acolo unde există proactivitate, se pot dispune şi astfel de măsuri. Există în acelaşi timp şi probleme în legislaţie, de aceea noi am susţinut proiectul ministerului Justiţiei privind confiscarea extinsă şi credem că, dacă acest proiect ar trece, şi rezultatele noastre pe acest segment de activitate ar fi mai bun.

V-aş spune doar că, în ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală, în primele şapte luni din acest an s-au indisponibilizat bunuri în valoare de peste 600 de milioane de lei, ceea ce este o sumă foarte mare raportat la anii anteriori. Însă aici cred că trebuie să existe o cooperare foarte bună şi din partea organelor fiscale, în special a ANAF-ului care deţine baze de date cu bunuri şi cu situaţia tranzacţiilor financiare.

Aveţi o asemenea colaborare cu ANAF-ul? Există o colaborare în acest sens, există o colaborare cu toate instituţiile statului care au atribuţii în acest sens. Cred că în urma acestei colaborări s-au obţinut şi rezultate. Putem vorbi de zone geografice imune la evaziunea fiscală? Întreb acest lucru deoarece aţi declarat, acum un an, "că există aproape 100 de unitaţi de Parchet care nu au întocmit niciun rechizitoriu pentru infracţiuni de evaziune fiscală, deşi în aria lor de competenţă existau sute sau poate mii de firme". S-a schimbat ceva de atunci? Da, s-a schimbat foarte mult. Această susţinere am făcut-o cu ocazia prezentării raportului de activitate pe anul 2009 şi m-am referit la o sută de unităţi de parchet, care înseamnă aproximativ jumătate din unităţile de parchet locale ale Ministerului Public, pentru că avem 181 de unităţi de parchet locale. După implementarea unor decizii luate la nivel de conducere a Ministerului Public, s-a schimbat radical abordarea pe acest segment de activitate.

Avem, în primul rând, o reţea despre care v-am spus, a procurorilor care lucrează doar pe acest segment de activitate, ei au fost specializaţi, au participat la cursuri de pregătire, am elaborat ghiduri de bune practici şi ceea ce este mai important, am implementat decizia luată la nivelul Consiliului Suprem de Apărare al Ţării şi am constituit acele grupuri operative la nivel teritorial în care sunt implicaţi poliţişti, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, ofiţeri ai serviciilor de informaţii şi persoane cu responsabilitate din cadrul Gărzii financiare şi ANAF.

La nivelul fiecărui judeţ s-a cerut primilor procurori să elaboreze strategii de combatere locală a acestui fenomen, pentru că una este evaziunea fiscală pe care o întâlnim la Constanţa şi alta este evaziunea fiscală pe care o întâlnim la Harghita, nu? Harghita este un judeţ în care poate ponderea infracţiunilor economico-financiare în domeniul comerţului cu material lemnos este mult mai ridicată decât la Constanţa. Şi în Constanţa, totuşi, avem un port unde există un specific local. Atunci, în funcţie de zona geografică şi de specificul local, fiecare unitate de Parchet şi-a stabilit o strategie. A crescut în mod spectaculos numărul trimiterilor în judecată, dar în acelaşi timp şi măsurile asiguratorii instituite, motiv pentru care acum nu există unităţi de Parchet la care să nu se fi făcut rechizitorii pe acest sector de activitate. Cum aţi caracteriza relaţia Ministerul Public - CSM în acest moment? Ce nu funcţioneaza cum trebuie? Pot să spun că există o disponibilitate mai mare la diaolg între noii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi ministerul Public. Există totuşi lucruri care încă nu au fost rezolvate şi v-aş da un exemplu în ceea ce priveşte modul în care se desfăşoară concursurile pentru funcţiile de conducere.

De exemplu, nu se testează în niciun fel abilităţile şi capacităţile profesionale ale colegilor procurori, se dă un examen teoretic din management şi alte materii, dar nu sunt verificaţi din punct de vedere al cunoştinţelor profesionale. Ori, principala atribuţie a unui conducător de Parchet este să verifice legalitatea soluţiilor date de procurorii din subordine. Pot, în ceea ce priveşte relaţia cu Consiliul Superior al Magistraturii, să spun că, deşi mare parte din membri când au candidat au avut priorităţi stabilite, au avut programe care mi s-au părut foarte corecte. Mi s-a părut că se va schimba ceva, dar există o deficienţă în ceea ce priveşte funcţionarea ca şi organ colectiv.

Deci chiar dacă individual fiecare dintre ei doreşte să schimbe, când este vorba să ia o decizie ca şi organ colegial există o problemă, spun eu, de eficienţă şi de consecvenţă. Care a fost răspunsul CSM la sesizarea făcută în legătură cu decizia de recuzare a Tribunalului Bucureşti din dosarul lui S.O. Vântu, cel de favorizare a infractorului? Noi am făcut o sesizare pentru că am considerat că nu s-au respectat toate dispoziţiile legale, am primit răspuns cred că după două luni de zile, prin care ni s-a spus că solicitarea noastră a fost respinsă. Am făcut contestaţie, ni s-a admis contestaţia, însă nu am primit un răspuns final după acestă nouă evaluare.

În urmă cu doi ani declaraţi că există procurori care nu au ce căuta în sistem. Sunt şi acum în magistratură? Dacă da, de ce? Nu m-am referit la o situaţie neapărat particulară, m-am referit în general şi din două perspective am spus acel lucru, pe care-l susţin şi în prezent. Din nefericire avem colegi care comit fapte penale, cel mai des legate de exercitarea atribuţiilor de serviciu, dar avem şi colegi care nu totdeauna sunt foarte bine pregătiţi din punct de vedere profesional. Parţial, această problemă s-a rezolvat, în sensul că aţi observat şi dumneavoastră rezultatele DNA-ului în ceea ce priveşte faptele de corupţie în sistem din acest an. Însă, cred că ar trebui să existe mai multă eficienţă în ceea ce priveşte Inspecţia Judiciară. Şi aici este o problemă de sistem pe care aş vrea să o ating. Multă vreme s-a discutat despre eficienţa sau ineficienţa Inspecţiei judiciare a CSM.

Este adevărat că ei au un volum foarte mare de activităţi. Ei trebuie să verifice şi dacă conducătorul instituţiilor respectă deciziile, verifică toate sesizările venite de la cetăţeni sau de la conducători de instituţii şi eu personal adresez foarte multe solicitări în acest sens CSM-ului. Trebuie să răspundă şi solicitărilor magistraţilor de cereri de apărare a independenţei şi a reputaţiei, trebuie să facă controale tematice şi de fond şi poate uneori sunt depăşiţi. Dar plecând de la acestă realitate, eu cred că Inspecţia Judiciară trebuie să stabilească nişte priorităţi în activitate, priorităţi pe care trebuie să şi le îndeplinească.

Dacă conduita procurorilor şi rezolvarea acestei probleme privind modul în care îşi exercită atribuţiile de serviciu este o prioritate pentru Inspecţia Judicară, atunci controalele ar trebui să se axeze pe acest gen de activiţăţi. Altfel, volumul de activitate şi de controale pe care ei le au de făcut depăşeşte de multe ori aşteptările pe care noi le avem atunci când sesizăm că anumite lucruri din sistem nu funcţionează. POLITICIENII ŞI ANCHETELE

Poate politicul influenţa o anchetă penală în care este cercetat un coleg de partid? Care ar fi pârghiile pe care le aveţi la îndemână pentru stoparea acestei practici? Aici mă refer indeosebi la cazul de la Argeş a domnului preşedinte de Consiliu Judeţean, Constantin Nicolescu, reţinut iniţial pentru fapte de corupţie şi sprijinit de colegii de partid. Categoric, nimeni din politic nu mai poate influenţa deciziile procurorilor şi nici soluţiile pe care aceştia le dau. Dosarele din ultima perioadă arată că procurorii au atins zone care până nu demult erau considerate intangibile. Cu privire la aceste poziţii publice, aceste mitinguri, noi nu avem pârghii să împiedicăm desfăşurarea lor, dar aş vrea aici să ating o altă problemă. Nu neapărat presiuni directe asupra procurorilor. Dar au fost foarte multe situaţii, cel puţin la structurile specializate DNA şi DIICOT, în care conducători de instituţii au refuzat să pună la dispoziţia procurorilor date sau informaţii sau documente necesare susţinerii probatoriului.

Unii, chiar au declarat că nu se constituie parte civilă în anumite dosare în care s-a creat prejudiciu, creând astfel posibilitatea unor apărări din partea persoanelor suspectate că au comis fapte penale. Şi, de multe ori, colegii procurori au fost puşi în situaţia să ridice silit anumite documente sau chiar să facă percheziţii pentru a ridica astfel de documente. Dar de presiuni directe nu pot să spun că au existat. Şi atunci când s-au făcut totuşi presiuni, a fost sesizat Consiliul Superior al Magistraturii. Declaraţi cândva că este necesar ca ofiţerii de poliţie judiciară să treacă în subordinea Parchetului. Ce s-a ales din această idee? Noi am trimis un proiect ministerului Justiţiei, este în dezbatere, şi susţin în continuare ideea că poliţia judiciară care funcţionează sub autoritatea procurorului general trebuie să treacă în subordinea Ministerului Public. În prezent, toate avizele pentru poliţiştii care funcţionează în poliţia judiciară se dau de către procurorul general şi am cerut chiar extinderea atribuţiilor din acestă perspectivă.

Să vă dau un exemplu: un inspector şef, când este numit în funcţie, se solicită avizul din partea prefectului şi nu avizul din partea, ştiu eu, primului procuror. Şi aici când mă refer la poliţia judiciară, mă refer doar la acei poliţişti care instrumentează dosarele penale. Şi interesul nostru este ca acei poliţişti să lucreze în echipă cu procurorul, să fie alături de magistraţi, care sunt independenţi, care se bucură de stabilitate, să extindem aceste efecte şi asupra lor şi să nu fie influenţaţi în niciun fel în ceea ce priveşte instrumentarea dosarelor penale de către şefii ierarhici sau de către oameni politici.

Există acum un proiect prin care o parte a poliţiei va trece în poliţia locală, ştiu că sunt opinii pro şi contra. Sunt foare mulţi poliţişti care susţin acest proiect de a trece în subordinea Parchetului, sunt în schimb voci din Ministerul Admnistraţiei şi Internelor care se opun. Însă, cred că este mult mai util pentru investigarea faptelor penale, pentru corpul profesional al poliţiştilor, dar nu în ultimul rând şi pentru procurori, ca poliţiştii să nu lucreze în subordinea oamenilor politici, ci să ucreze în subordinea unor magistraţi independenţi.

Şi cred că toţi cei care lucrează în dosarele penale nu trebuie să lucreze decât în poliţia judiciară şi să lucreze alături de procurori. S-a dovedit din practica ultimilor ani că acolo unde au existat echipe comune procurori - poliţişti şi s-a lucrat împreună, rezultatele au fost mult mai bune. Din păcate au fost unii care au preferat să dea aviz favorabil pentru a trece o parte a poliţiei în subordinea oamenilor politici şi nu pentru a trece la Parchet. TUPEUL LUI VÎNTU ŞI CAZUL BÂRSAN

V-au deranjat afirmaţiile lui Sorin Ovidiu Vântu din ultima şedinţă de judecată, potrivit cărora procurorii sunt ofiţeri acoperiţi. A stat câteva zile la închisoare, a declarat acest lucru în faţa instanţei, după care a plecat acasă. Ce puteţi face pentru a stopa aceste "ieşiri"?Aici sunt două probleme. În primul rând, de fiecare dată când o persoană suspectată că a comis fapte penale a făcut afirmaţii calomnioase, jignitoare cu privire la activitatea procurorilor, am sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Şi în acest caz am fost consecventă în ceea ce am făcut. Mă aşteptam din partea magistraţilor care au judecat dosarul, din partea CSM, să aibă o poziţie cu privire la aceste afirmaţii. Până la urmă nu era vorba de procurorii care au instrumentat dosarul, ci era vorba de întreg corpul profesional al procurorilor, că toţi sunt ofiţeri acoperiţi şi alte afirmaţii, motiv pentru care eu am sesizat CSM pentru a-i obliga să aibă o poziţie cu privire la acest lucru.

Cea de-a doua problemă care s-ar putea pune în discuţie este această chestiune a arestării şi a eliberării după câteva zile. Sunt convinsă că toţi oamenii se întreabă de ce o persoană este arestată şi, după trei zile, pe aceeaşi lege, pe acelaşi dosar este pusă în libertate. Ba că nu-i pericol pentru ordinea publică, ba că fiecare avem anumite interpretări. Eu cred că aceste situaţii sunt de natură să creeze neîncredere în ceea ce face sistemul judiciar, indiferent că vorbim de procuror sau de judecător.

Avem numeroase situaţii în care un procuror şi un judecător consideră că o persoană trebuie să fie arestată preventiv şi, după trei zile, instanţa de control spune că nu trebuie să fie arestată, sau invers. Plecând de la aceste diferenţe, care nu sunt noi, ci sunt mai vechi, şi aici aş face o paranteză pentru a vă reaminti că, în anul 2009, am solicitat exact acest lucru CSM-ului: o întâlnire între procurori şi judecători pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte interpretarea acestei noţiuni de pericol concret pentru ordinea publică. La vremea respectivă mi s-a respins acea solicitare, însă problema există în continuare.

Din acestă perspectivă, de la începutul anului am demarat câteva întâlniri comune procurori - judecători, în care am abordat diverse teme în care am constatat că există practică judiciară neunitară. Şi, în prezent, vă pot spune că lucrăm la un ghid de interpretare a acestei noţiuni, ghid pe care atunci când o să-l finalizăm o să-l trimitem şi CSM şi Institutului Naţional al Magistraturii (INM). Sperăm să fie însuşit, nu este un ghid obligatoriu pentru magistraţi, este facultativ, dar să încercăm să găsim împreună o soluţie pentru a vedea cum interpretăm acestă noţiune. Dacă noi, ca sistem judiciar, continuăm astăzi să arestăm un om şi mâine să-l punem în libertate, oamenii nu o să mai înţeleagă de ce. Şi atunci se creează un dubiu, atât cu privire la activitatea procurorilor cât şi cu privire la activitatea judecătorilor.

Tot ca şi ca un comentariu general, nu raportat la o speţă anume, aş vrea să vă spun că, atunci când se motivează cereri de admitere sau de respingere a măsurilor preventive solicitate de procurori, am constatat că există o tentinţă de a judeca oarecum fondul cauzei. Ori să fim bine înţeleşi. În momentul în care soliciţi a se lua o măsură preventivă, Codul spune că trebuie să ai indicii temeinice că s-a comis o faptă penală. Nu înseamnă că urmărirea penală s-a terminat, nu înseamnă că încadrarea juridică a faptei este bătută în cuie, nu înseamnă că nu se mai administrează alte probe. Plecând de la aceste interpretări diferite, noi credem că soluţia cea mai bună pentru sistem ar fi existenţa unui astfel de ghid la care noi lucrăm. O ultimă întrebare. Aţi primit cererea de revocare din funcţie a domnului Daniel Morar, cerere făcută de soţii Bârsan?Am primit trei sesizări, dacă vreţi să le spun aşa, din partea petenţilor pe care i-aţi amintit. Ele au fost înregistrate, au fost trimise pentru competenţă soluţionare la Secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu menţiunea că revocarea din funcţie a unui procuror şef nu se poate face de către procurorul general, competenţa aparţine Consiliului Superior al Magistraturii.