Un război în Orientul Mijlociu care ar putea crește prețul petrolului în condițiile în care Rusia nu mai este un furnizor pentru Europa este inacceptabil la Casa Albă mai ales acum în timpul campaniei electorale. O ”coaliție tăcută” a făcut posibil faptul ca Israelul să nu aibă victime în urma atacului iranian. Câteva pagube la un avion cargo C-130, la un depozit și la o pistă nefolosită de la baza aeriană Nevatim. Patru rachete au lovit Baza Aeriană Nevatim din Israel, unde sunt plasate avioanele israeliene F-35.

Se pare ca baza a fost una din țintele principale ale Iranului, deoarece Teheranul a evaluat că lovitura din Damasc a fost efectuată de un avion F-35 cu baza la Nevatim. Peste 300 de drone și rachete au navigat deasupra vecinilor Iranului, inclusiv Iordania și Irakul - ambele cu baze militare americane - înainte de a pătrunde în spațiul aerian al inamicului de moarte al Iranului, Israel. Aliații Israelului au ajutat tacit la doborârea acestora, dar nu au putut preveni ceea ce s-a crezut mult timp a fi scenariul apocaliptic al Orientului Mijlociu, primul atac al Republicii Islamice asupra Israelului.

La rândul său Tel Avivul cu sistemul său stratificat de apărarea aeriană nu i-a dezamăgit pe israelieni. Cum spuneam mai sus doar câteva locații au fost afectate, inclusiv o bază militară și o zonă din deșertul Negev, rănind un copil beduin, în timp ce ”Domul” a respins unul dintre cele mai mari atacuri cu drone din istorie.

Atacul a devoalat două lucruri: în primul rând Teheranul și-a compromis capacitatea de a dăuna Israelului pentru ca a epuizat elementul surpriză; în al doilea rând a demonstrat faptul ca odată cu informația unui atac iminent, s-a constituit, la Tel Aviv sub coordonarea generalul Michael Kurilla, șeful Comandamentului Central al Statelor Unite, care acoperă Orientul Mijlociu și Asia Centrală, o celulă de criză la care au participat ministrul apărării Yoav Gallant și Herzl „Herzi” Halevi șeful Marelui Stat Major al armatei israeliene, celulă care a stabilit modul de acțiune în cazul unui atac iranian. Președinte Biden a promis Israelului sprijin „de fier” împotriva agresiunii Iranului. Și l-a dat! Și totuși lumea a stat cam patru ore cu ”sufletul la gură” să vadă dacă începe sau nu un război apocaliptic!

Coaliția tăcută (!?)

Într-o convorbire cu Netanyahu, Biden a spus că israelienii ar trebui să procedeze cu prudență după operațiunea comună de succes pentru a contracara atacul Iranului. SUA, Franța și Regatul Unit au interceptat dronele, rachetele de croazieră și rachetele balistice care se îndreptau spre Israel sâmbătă seara, în timp ce Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au convenit în mod privat să împărtășească informații cu aliații occidentali. Iordania, care a cerut Israelului în repetate rânduri încetarea focului în Gaza, a declarat că va permite utilizarea spațiului său aerian de către avioanele de război ale SUA și ale altor țări și că va folosi propriile aeronave pentru a ajuta la interceptarea rachetelor și dronelor iraniene.

Avem un război în Orient? Nu. Avem o stare conflictuală în punctul de fierbere. 16 state sunt implicate și  includem aici prima lovitură a Iranului de pe propriul teritoriu împotriva Israelului. America, deși Biden este în cursa electorală, nu poate să nu sprijine în această confruntare Israelul, singura democrație reală a Orientului. SUA a construit o rețea de apărarea antiaeriană pentru Israel la care Pentagonul a adăugat o piesă importantă și anume dislocarea portavioanele americane în zonă (un portavion are în dotare 80 de avioane de luptă de la F-35 la F-18 pus avioane de recunoaștere, de război electronic și elicoptere).

Ceea ce nu va spun analiștii este că din punct de vedere militar lipsa ”coaliției tăcerii” nu ar fi dus la o rată de eliminare a atacului de peste 99%. Israelul ar fi fost lovit de cel puțin 30% din rachete trase de Teheran. O operațiune aeriană de lovire a rachetelor de croazieră este extrem de complicată pentru piloți mai ales dacă se desfășoară noapte când pilotajul se face instrumental. Aici contează experiența acestora căpătată în zeci de ore de antrenament atât în Israel cat și în așa numitul exercițiu Red Flag în SUA (Red Flag este un exercițiu de antrenament de luptă care implică forțele aeriene ale Statelor Unite și aliații săi;  el este derulat la baza forțelor aeriene Nellis, Nevada, în poligonul de testare și antrenament de acolo-NTTR).

Ce au introdus americani în rețeaua de apărare antiaeriană creată? 

Ca parte a acestei rețele de apărare antiaeriană din jurul Israelului, americani au pus bateriile de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune Patriot și Terminal High Altitude Area Defense care au fost desfășurate în Irak, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Arabia Saudită, Iordania și pe site-ul secret 512 amplasat în Israel.

Aceste active - plus avioanele americane cu sediul în Kuweit, Iordania, Emiratele Arabe Unite, Qatar și Arabia Saudită – au cooperat pentru a comunica între ele, pentru a oferi o cupolă peste Israel și peste propriile baze regionale americane. Regatul Unit este, de asemenea, strâns legat de rețeaua de război regională, în timp ce alte țări, precum Bahrain, au achiziționat rachete Patriot pentru a face parte din rețea. Ca parte a rețelei de război regionale, nave americane, parte a grupului de luptă USS Dwight D. Eisenhower (CVN 69), au jucat un rol central în contracararea atacurilor susținute de Iran.

Navele sunt echipate cu rachete sol-aer Standard M3 cu rază lungă de acțiune, cu sistemul de arme Phalanx și cu un tun Gatling care servește drept ultima linie de apărare a navei împotriva atacurilor. Toate navele au desfășurat operațiuni ofensive și defensive în Marea Roșie și Golful Aden, concentrate pe atacurile Houthi (toate au folosit rachete de croazieră Tomahawk lansate de pe mare în ținte din Yemen începând cu 12 ianuarie 2024). Potrivit Defense distrugătorul USS Gravely (DDG 107) desfășoară operațiuni defensive și ofensive în Marea Roșie și Golful Aden de la jumătatea lunii martie. A fost implicat în lovirea dronelor și rachetelor  lansate din interiorul Yemenului de Houthi către Israel și către traficul maritim.

În zonă mai sunt distrugătorul USS Mason (DDG 87) care operează și el în Marea Roșie alături de distrugătorul USS Laboon (DDG 58) care a sosit în regiune în decembrie și operează mai ales în Golful Aden. Crucișătorul cu rachete ghidate USS Philippine Sea (CG 58) a sosit în preajma Crăciunului și servește drept principal centru de comandă și control al apărării aeriene. Interceptorii SM-3 au fost lansați de două distrugătoare din clasa Arleigh Burke - USS Arleigh Burke (DDG-51) și USS Carney (DDG-64) doborând o serie de rachete balistice iraniene (rachete balistice iraniene desfășurate în teren: Sejjil- rază 2.000 km; Haj Qassem- rază 1.400 km Ghadr - rază 1.600 km; Emad – rază 1.800 km). Bun, o să ziceți și...?

Folosirea rachetelor SM3 validează scuturile din Polonia și România (Deveselu). Navele americane au făcut escale în porturile din Oman, Arabia Saudită și Djibouti (portul Duqm din Oman a fost cel mai des vizitat port). SUA mai au un avion de realimentare al Forțelor Aeriene ale SUA, staționat în Qatar, care a zburat în misiuni deasupra Irakului în timpul atacului iranian. Iranul a tras în noaptea de sâmbătă,13 aprilie 2024, aproximativ 170 de drone, peste 30 de rachete de croazieră și peste 120 de rachete balistice. Forțele americane au fost responsabile pentru peste 100 de interceptări de drone și rachete iraniene, potrivit oficialilor israelieni.

Armata israeliană a mai spus că marea majoritate a proiectilelor au fost interceptate în afara granițelor țării. Iordania a doborât, de asemenea, unele dintre rachetele îndreptate spre Israel, în timp ce zburau prin spațiul aerian iordanian. Apărarea Israelului de rachetele iraniene weekend-ul trecut și lupta împotriva atacurilor Houthi asupra navelor din Marea Roșie – inclusiv 130 de „atacuri directe” asupra navelor de război americane din octombrie 2023 încoace– au necesitat cheltuirea de aproape un miliard de dolari în rachete, a declarat secretarul Marinei Carlos Del Toro, în încercarea de a-i convinge pe parlamentarii Camerei Reprezentanților să aprobe 95 de miliarde de dolari în finanțare suplimentară a Ucrainei Taiwanului și Israelului. În afară de rachetele SM-3 au mai fost trase rachete SM-2 și SM-6.

Unde au avut loc mai exact atacurile?

În timpul atacului, armata israeliană a ordonat locuitorilor din nordul Înălțimilor Golan ocupate de Israel – lângă granițele cu Siria și Liban – și din orașele sudice Nevatim, Dimona și Eilat să rămână în apropierea adăposturilor anti-bombe. Nevatim este locul unei baze aeriene israeliene, în timp ce Dimona are un reactor nuclear la periferie. Eilat este portul Israelului la Marea Roșie, care a suferit o scădere bruscă a operațiunilor din cauza atacurilor repetate ale milițiilor Houthi din Yemen asupra navelor care folosesc această cale navigabilă.

Cum va reacționa Israelul?

Între timp, în Israel, cabinetul de război s-a reunit în zile consecutive pentru a determina un răspuns la atacul iranian, răspuns care pare aproape inevitabil. Într-o vizită în Israel în zilele acestea, ministrul britanic de externe David Cameron a declarat că Israelul a luat clar decizia de a răspunde, deși speră că va fi evitată escaladarea serioasă. Dacă Israelul ar riposta dur ne vom confrunta cu un război regional. Este un scenariu despre care eu nu cred că se va întâmpla, mai ales, după ajutorul foarte clar și impresionant al Statelor Unite pentru Israel. Amploarea sprijinului administrației Biden înseamnă că Israelul va trebui să urmeze sfatul guvernului SUA de a nu riposta după atacul de aseară sau mai bine spus nu de a riposta proporțional ci moderat. Probabil serviciile secrete israeliene vor găsi o soluție de a răspunde atacului. 

Care sunt opțiunile Israelului în lovirea Iranului și riscurile asociate?

Acestea includ o operațiune clandestină Mossad care vizează personalul Corpul Gărzilor Revoluționare Iraniene, un atac cibernetic paralizant sau atacuri aeriene cu mize mari asupra facilităților cheie de știință și cercetare iraniene sau chiar asupra celor militare. Una dintre provocările majore cu care se confruntă Israelul este modul de a evita implicarea țărilor regionale în efortul de răzbunare al Israelului, care ar pune în pericol cooperarea în creștere cu statul evreu. Vânătoarea liderilor grupărilor teroriste va continua. 

Ce ar putea urma în continuare pentru Iran, Israel și regiune?

Orice conflict regional iraniano-israelian va atrage și țările din Golf, dar și SUA, Rusia și China, creând o confruntare globală potențial explozivă. Atacul a servit drept răzbunare împotriva atacurilor aeriene israeliene asupra consulatului Iranului din Damasc, la începutul lunii aprilie. Conducerea Iranului s-a simțit obligată să lovească Israelul pentru a-și reitera poziția de putere regională și pentru a risipi afirmația ca Iranul este în fapt un tigru de hârtie. Iranul și-a dublat demonstrația de forță lansând operațiunea de pe propriul teritoriu și nu prin procură în Siria, Liban, Yemen sau Irak.

Ideea este că Teheranul trebuia să încerce să evite declanșarea unui război total pentru care nu este pregătit. Economia sa a cedat sub greutatea sancțiunilor din epoca lui Trump și există o nemulțumire tot mai mare pe străzile sale cu privire la politicile represive ale guvernului. Ministrul iranian de externe Hossein Amir Abdollahian a declarat că a dat țărilor vecine, inclusiv aliaților importanți ai SUA, un preaviz de 72 de ore pentru a limita consecințele propriilor operațiuni. Stilul de atac amintește de răspunsul Teheranului la uciderea de către fostul președinte Donald Trump a celui mai cunoscut general al Iranului, Qassem Soleimani, în ianuarie 2020.

Teheranul a acordat trupelor americane 10 ore de avertizare înainte de a  trage o salvă de rachete balistice asupra pozițiilor militare americane din Irak (au lovit baza aeriană al-Asad la 8 ianuarie 2020, într-o operațiune militară codificată Operațiunea ”Martir Soleimani” - Corpul Gărzii Revoluționare Islamice al Iranului au lansat atunci peste 12 rachete balistice). Atacul a făcut ravagii, lăsând cratere deschise în pământ, dar nu a provocat victime americane cunoscute. În acest proces, forțele iraniene au doborât accidental un avion comercial care decola de pe aeroportul din Teheran, ucigând peste 100 de pasageri și alimentând furia publicului împotriva unui regim văzut ca fiind incompetent.

La acea vreme, iranienii erau preocupați să demonstreze ce putea face armata. SUA nu au ripostat, evitând războiul regional. Patru ani mai târziu, cartea de joc al Iranului s-ar putea să nu se desfășoare în același mod. Israelul a promis deja că va răspunde. SUA au declarat public că nu vor participa la o ripostă israeliană, ceea ce ar putea liniști Iranul. Cu toate acestea, Israelul lui Netanyahu s-a dovedit din ce în ce mai imprevizibil. 

Care este riscul ca forțele americane sau alte forțe din regiune să fie implicate? 

Rămâne de văzut dacă Iranul își activează și numeroșii proxi pentru a ataca personalul american. Din perspectiva Teheranului, ei au ripostat pentru uciderea, în urmă cu două săptămâni, a ofițerilor lor superiori staționați la Damasc și, prin urmare, sunt pregătiți să pună capăt conflictului aici.

Dar, desigur, unii dintre proxi, cum ar fi Houthii din Yemen, ar putea încă acționa independent. Teheranul va încerca, în mod evident, să evite să vizeze direct trupele americane. Cum ar putea fi posibilă detensionarea tensiunilor și care țări ar putea juca un rol influent în relaxarea ostilităților? Poate Consiliul de Securitate al ONU să joace un rol? ONU nu mai joacă de mult un rol important iar Consiliul este divizat. Trebuie să existe o diplomație de mediere considerabilă. China a emis o declarație prin care își exprimă îngrijorarea gravă. Administrația Biden va încerca, de asemenea, cel mai probabil să facă acest lucru cu Israelul și intenționează, de asemenea, să solicite ajutor pentru sancțiuni țărilor din Grupul 7. 

Discuții la nivel înalt Germania-China...și despre situația din Orient

Vizita lui Scholz în China confirmă slăbiciunea politică a Germaniei pentru China. O vizită oficială în China este ca un pelerinaj pentru liderii germani și un ritual pentru șefii companiilor germane. În afară de comerț, coaliția lui Scholz nu a reușit să înțeleagă cum ar putea fi un jucător esențial care să ofere Europei profunzimea strategică și politică care îi lipsește. Vizita lui Scholz în China confirmă o reticență persistentă a celei mai mari economii a Europei de a juca un rol central în UE, în NATO și în alte organizații multilaterale. Având în vedere că ordinea globală nu mai este stabilă, ci mai degrabă zvâcnind de la o criză la alta, stabilitatea și securitatea Europei sunt puse sub semnul întrebării. Pentru Germania, economia sa depinde de stabilitate și predictibilitate.

Întrucât niciunul nu este un dat, Berlinul trebuie să-și schimbe mentalitatea cu privire la trecerea de la o politică externă reactivă, nefericită, la una proactivă, strategică. Așa cum este, președintele Vladimir Putin exploatează instabilitatea din Orientul Mijlociu, războiul continuu al Israelului în Gaza și acum atacurile nesăbuite ale Iranului asupra Israelului pentru a escalada războiul său împotriva Ucrainei. Germania ar fi putut juca un rol în medierea unui încetări a focului în războiul Israel-Hamas.

Trecutul relației între cele două înseamnă că angajamentul Berlinului față de securitatea Israelului este solid. Guvernele israeliene succesive știu asta și o folosesc atunci când vine vorba de a influența politica UE față de Orientul Mijlociu. Un lucru este clar Scholz a vorbit despre sprijinul acordat de Beijing Moscovei în războiul din Ucraina pe lângă problemele economice care într-adevăr frământă Berlinul. Scholz vrea ca Xi să oprească războiul în Ucraina iar Xi vrea ca Scholz să oprească războiul comercial cu China. Vom vedea dacă cele două opțiuni se vor îndeplini.

În loc de concluzii

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, le-a argumentat americanilor că, pentru a supraviețui în Orientul Mijlociu, Israelul are nevoie de o descurajare puternică - și că apărarea nu este neapărat suficientă pentru a descuraja Iranul. Gallant, care a devenit o voce din ce în ce mai importantă în „cabinetul de război”, a fost în contact frecvent cu secretarul Apărării Lloyd Austin și cu alți oficiali de rang înalt din SUA. Oficialii israelieni își cântăresc răspunsul la atacul cu rachete al Iranului, ei se confruntă cu dilema perenă a descurajării: cum își poate demonstra o țară disponibilitatea de a folosi forța – și de a domina ciclul escaladării – fără a crea tocmai criza pe care încearcă să o evite?

Abordarea dură a Israelului cu privire la această întrebare a descurajat unele conflicte, dar, probabil, a creat altele. Ucraina, privind cum coaliția americană protejează Israelul, se simte singură. Când Iranul a dezlănțuit sute de rachete și drone mortale în Israel în acest weekend, israelienii s-au bazat pe un instrument crucial pe care Ucraina încă nu îl are: asistență instantanee, directă din partea Statelor Unite și a altor parteneri cu mijloace militare în regiune.

De mai bine de doi ani, Ucraina s-a confruntat cu atacuri rusești cu rachete și drone, inclusiv drone Shahed fabricate în Iran, precum cele pe care le-a folosit Teheranul în lovitura din Israel. Ca scut, Ucraina se bazează pe un amestec de sisteme de apărare aeriană furnizate de partenerii occidentali, inclusiv trei baterii Patriot trimise de SUA, dar conduse de trupe ucrainene. Luna aceasta, cea mai mare centrală electrică care deservește Kievul a fost distrusă. Pierderile civile sunt frecvente în Ucraina. În schimb, pe măsură ce armele lansate din Iran, Irak, Siria și Yemen au avansat spre țintele lor în Israel în acest weekend, forțele americane s-au pregătit să reacționeze cu avioane de luptă, o baterie Patriot în Irak și cu rachete de pe distrugătoarele americane prezente în Marea Roșie. Marea Britanie, Franța și Iordania au intervenit și ele în asistență.

Împreună cu sistemul de apărare aeriană Iron Dome al Israelului, au doborât 99% dintre cele aproximativ 300 de rachete și drone, evitând daune majore. Discrepanța în răspuns nu a fost pierdută de observatorii din Ucraina. Să spunem clar, aici în Ucraina, este teama de a deschide un conflict direct cu Rusia care ar putea escalada într-un război nuclear, și de aceea Statele Unite și alte țări NATO au respins în mod repetat ideea implicării directe a trupelor în Ucraina. În fapt ideea de a intercepta avioanele, rachetele și dronele rusești înseamnă crearea unei ”no-fly zone” deasupra Ucrainei și folosirea aviație NATO.

Când președintele francez Emmanuel Macron a spus recent că trimiterea de soldați nu trebuie exclusă, alți lideri occidentali au denunțat rapid sugestia ca fiind periculoasă. Oficialii ucraineni spun că au nevoie de 26 de sisteme Patriot, care costă fiecare mai mult de 1 miliard de dolari, pentru a acoperi întreaga țară. Adresându-se reporterilor, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al SUA, John Kirby, a spus că președintele Biden a fost clar în a declara că Statele Unite nu își vor asuma un rol de luptă în Ucraina. Singurul mod de a sprijini Ucraina este de a o echipa cu tehnică antiaeriană. Să nu uităm că într-un război și geografia are rolul ei. Distanțele dintre Rusia și Ucraina și cele dintre Iran și Israel sunt diferite. Ce însemnă acest fapt?

Distanțele mai scurte însemnă un timp de descoperire pregătire și lovire a țintelor mai scurt și astfel ucraineni sunt dezavantajați dintru-un început. Președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Johnson, este cel răspunzător de blocarea proiectul Senatului american de sprijin pentru Ucraina, Israel și Taiwan. Acum s-a decis să-l supună la vot. Cum?  Planul lui Johnson este de a împărți proiectul de lege de ajutor care a trecut deja de Senat în patru părți - câte una pentru Ucraina, Israel și Taiwan și una care cuprinde diverse priorități de politică republicană, cum ar fi confiscarea activelor rusești.

Cele care trec vor fi ambalate și trimise înapoi la Senat. El speră să se voteze sâmbătă 20 aprilie, ceea ce înseamnă că deputații nu se pot plânge că nu au primit preavizul promis de 72 de ore pentru a citi proiectele de lege. Necesitatea adoptării este urgentă, deoarece poziția Ucrainei în război se deteriorează pe zi ce trece. Lipsa de proiectile în apărarea antiaeriană ucraineană lasă armata rusă să domine aerul pentru prima dată în doi ani. Orașele Ucrainei sunt în pericol, iar apărarea sa a putut doborî doar șapte din 11 rachete rusești într-o salvă recentă către o centrală electrică de lângă Kiev.

Tendința actuală anticipează un câștig al Rusiei și țineți cont de faptul că Putin vrea întreg teritoriul până la granița de vest. Ce ar însemna pentru ruși să controleze o nouă graniță enormă cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord? Putin s-ar afla într-o poziție mult mai puternică de a invada statele baltice, pe care le consideră  ca fiind provincii rusești. Și asta pentru început. Cei care cred că Putin nu ar îndrăzni să se confrunte cu NATO au înțeles greșit, în mod constant, ambițiile dictatorului rus și din păcate sunt aceiași care ne-au asigurat că Putin nu va îndrăzni să atace Kievul în 2022. NATO trebuie să se pregătească de acum să descurajeze o astfel de situație. Hai să reanalizăm hărțile privind desfășurările de trupe și de o parte și de alta și să fim pregătiți, cu variante, pentru o discuție la finalul războiului.

Editorialul poate fi văzut AICI