Probleme la Autostrada Moldovei. CNAIR nu mai are bani să plătească constructorul
- Cristian Raducanu
- 17 noiembrie 2023, 21:13
Visteria ministerului Transporturilor nu mai are banii necesari să achite în totalitate facturile constructorului Umbrărescu pentru lucrările de la Autostrada Moldovei.
Compania deținută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu are de încasat de la CNAIR două facturi restante în valoare de peste 28 de milioane de lei.
CNAIR a refuzat să onoreze plățile către firma SA&PE administrată de omul de afaceri. Motivul: lipsa de bani. Compania Națională de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră nu mai are bani pentru decontarea lucrărilor.
CNAIR trebuie să plătească omului de afaceri peste 4 miliarde de lei
Facturile parțiale au fost emise de firma omului de afaceri pentru construcția sectorului de drum „Autostrada Buzău-Focșani” (Autostrada Moldovei).
În luna septembrie a anului trecut CNAIR atribuia asocierii de firme SA&PE, Spedition UMB și Tehnostrade SRL contracte pentru construirea loturilor 1 și 4 a autostrăzii Buzău-Focșani. Pentru construcția primului tronson între Buzău și Vadu Pașii a fost semnat un contract de aproximativ 690 de milioane de lei. Pentru tronsonul 4, cuprins între Mândrești Munteni și Focșani Nord, compania națională trebuie să plătească peste 760 de milioane de lei.
La finalul anului trecut, firmele amintite au câștigat licitațiile pentru loturile 2 și 3. Construcția sectorului de drum cuprins între Vadu Pașii și Râmnicul Sărat va costa 1,31 miliarde de lei. Pentru cel de-al treilea tronson CNAIR va plăti 1,46 miliarde de lei.
Umbrărescu va construi peste 80 de kilometri de autostradă
Într-un final sectoarele de drum construite de Dorinel Umbrărescu vor avea o lungime totală de 82,44 km și vor costa bugetul de stat 4,22 miliarde de lei. Asociația de firme SA&PE a somat compania de stat să onoreze plata a doua facturi emise pe 23/25 octombrie.
De avizul pentru controlul financiar s-au ocupat Victor Oțelea și Cătălin Țicu. Ambii au refuzat să dea undă verde pentru plata facturilor pentru că CNAIR a rămas fără bani în visterie.
CNAIR, aviz nefavorabil de plată
„În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr.119/1999, cu modificările și completările ulterioare, vă aducem la cunoștință refuzul de viză de control financiar preventiv pentru: suma de 23.525.992,66 lei din valoarea totală de 36.126.037,76 lei a facturii 78/25.10.2023 și suma de 4.910.138,05 lei din valoarea totală de 11.366.418,17 lei a facturii 77/23.10.2023 emise de SA&PE Construct pentru obiectivul de investiții Autostrada Buzău – Focșani”.
Cristian Pistol, directorul CNAIR a explicat că de fapt nu ar fi vorba de o problemă financiară. Mai degrabă este un viciu de procedură. Dat fiind faptul că CNAIR se află la final de buget, visteria companiei nu are suma totală, motiv pentru care inspectorii de la controlul financiar nu pot acorda calificativul CFP.
„Noi, dacă am făcut plăți parțiale, nu am avut toată suma de bani pentru că suntem la final de buget și se reașează valorile de bugete pe proiecte. Nici o factură de-a domnului Umbrărescu nu este scadentă și neachitată. Nu suntem în situația asta cu nici o factură.
Pentru fiecare proiect de investiții îl avem pe câte o linie bugetară. Linia bugetară se alimentează în funcție de facturi, cum vin ele la plată. Toată această operațiune durează. Când s-a emis factura, se duce la controlul financiar preventiv. Ei identifică că pe linia bugetară respectivă nu este întreaga sumă de bani și dau refuz de viză CFP”, a explicat Cristian Pistol.
CNAIR, probleme din cauza rectificării bugetare
Mai departe directorul CNAIR a explicat care sunt pașii pentru ca plățile să fie onorate. În primul rând creditele bugetare sunt reordonate și ulterior se operează efectuarea plăților. Mai mult, spune Pistol, în momentul de față, nu există riscul ca facturile să nu fie plătite până la data scadentă.
„Atunci, colegii de la financiar se duc și reașează creditele bugetare pe linia respectivă. În momentul în care este reașezat bugetul, i se plătește diferența sau integral. Facturile pe care le avem la plată sunt plătite în termenele contractuale. Termenul contractual este respectat. Dacă vă uitați la data facturii, vedeți că nu este trecut de 60 de zile”, a explicat Pistol.
Chestionat dacă CNAIR a suferit din cauza faptului că Marcel Ciolacu nu a ordonat rectificarea bugetară, Pistol nu a negat faptul că au existat probleme. Mai ales pe co-finanțări, dar problemele au fost soluționate din rezerva bugetară.
„Am avut probleme pe cofinanțări. Dar Guvernul României a emis fonduri de rezervă bugetară și ne-au dat banii”, a adăugat Pistol. Alexandru Șerbănescu, consilierului ministrului Sorin Grindeanu și purtătorul de cuvânt al CNAIR, a sugerat într-o primă fază că documentul ar fi fals.
Nu avem nici un fel de întârziere pe nici un fel de contract. Nici un constructor nu ne-a sesizat că ar fi întârzieri contractuale. Nu avem probleme de insolvabilitate”, potrivit defapt.ro.