După o ușoară scădere la mijlocul verii a prețurilor la imobiliare în Cluj-Napoca, în august și-au reluat trendul ascendent, iar valoarea unui metru pătrat a ajuns să fie de peste 2.000 de euro în zonele rezidențiale.
În Cluj, pe segmentul de vânzări, valorile de listare ale proprietăților rezidențiale au înregistrat o creștere de aproape 4% în luna august, ajungând până la 2.137 euro/mp, în contextul în care în luna iunie era de 2.067 euro/mp.
Totodată, în județul Cluj au fost încheiate, în luna august, din cauza creșterii prețurilor, 2.606 de tranzacții, în scădere față de luna iulie, când s-au înregistrat aproape 3.000 de tranzacții.
Prețurile au sărit plafonul de 2.000 euro/mp în ultimele cinci luni, având în vedere că în aprilie se situa la 1.824 euro/mp. În mai, prețurile la imobiliare au suferit o corecție minoră, înregistrând în iunie o revenire la nivelul recordului stabilit anterior.
Cele mai accesibile zone din Cluj
Cu toate acestea, prețurile au scăzut puțin, în contextul creșterii inflației și a dobânzilor, dar și ca urmare a tendințelor speculative ale unor proprietari de a profita de pe urma prețului crescut al pieței.
De asemenea, prețurile au fost în creștere în luna august, în cele mai accesibile zone din Cluj. Spre exemplu, în Apahida, prețul a crescut cu +12,09%, până la 1.289 euro/mp, în Florești, cu+1,86%, până la nivelul de 1.312 euro/mp, iar în Baciu cu 11,95% până la nivelul de 1.1471 euro/mp. În Someșeni, prețul a scăzut cu aproape 5%, ajungând la valoarea de 1.482 euro/mp.
Totodată, doar trei cartiere din Cluj-Napoca, Dâmbul Rotund, Iris și Mănăștur, prețul unui metru pătrat poate începe de la 1.600 și ajunge la maxim 2.000 de euro. Cartierele cu prețurile cele mai mari se regăsesc pe zona rezidențială:
- Grigorescu, cu -4,05%, până la nivelul de 2.130 euro/mp.
- Bună Ziua, cu -18,73%, până la nivelul de 2.2167 euro/mp.
- Gruia, cu +3,13% până la 2.242 euro/mp.
- Mărăști, cu +4,88%, până la 2.257 euro/mp.
- Gheorgheni, cu -3,82%, până la 2.291 euro/mp.
- Semicentrală, cu +7,26%, până la 2.259 euro/mp.
- Între Lacuri, +1,09%, până la valoarea 2.325 euro/mp.
- Zorilor, cu +9,66%, până la nivelul de 2.452 euro/mp.
- Sopor, cu -10,25%, până la valoarea de 2.435 euro/mp.
- Plopilor, cu +0,52%, până la 2.514 euro/ mp.
- Europa, cu -0,35%, până la 2.579 euro/mp.
- Andrei Mureșanu, cu +14,6%, până la valoarea de 2.983 euro/mp.
În zona centrală a orașului, nivelul prețurilor a atins de asemenea un nivel record la nivelul de 2.649 euro/mp, în scădere cu -1,12% față de luna precedentă, scrie Gândul.ro.