În Franța i se spunea „Le Pape français du polar.” Pe bună dreptate. Claude Mesplède (1939-2018) a fost o autoritate într-un domeniu căruia i s-a dedicat, încă din tinerețe, cu o pasiune ieșită din comun. În reviste, ziare, pe bloguri, la radio și la televiziune a comentat cu însuflețire acest fenomen literar care, în „Hexagon”, cunoaște o înflorire extraordinară (813, L’association des Amis des littératures policières are cam o mie de membri).
A citit enorm, a scris studii, eseuri, prefețe, cronici, chiar și un roman din seria „Poulpe”, a luat și a dat interviuri. Printre contribuțiile lui de seamă figurează o bibliografie de peste 600 de pagini a autorilor care au apărut în Série noire, celebra colecție de la Gallimard creată de către Marcel Duhamel – Les auteurs de la Série noire, 1945–1995, Editura Joseph K., adusă la zi în 2015. La această lucrare de referință l-a avut ca partener pe Jean-Jacques Schleret. Împreună cu Michel Lebrun a alcătuit o prețioasă antologie de povestiri polițiste create de scriitori francezi, La crème du crime (L’Atalante, 1995). Printre cei prezenți în paginile acestui volum – Alphonse Allais, Jean Amila, Guillaume Apollinaire, Honoré de Balzac, Tristan Bernard, Boileau-Narcejac, Émile Gaboriau, Gaston Leroux, Guy de Maupassant, Prosper Merimée, Patrick Raynal, Jean Richepin, Georges Simenon, S.A. Steeman. Dar marea sa realizare este monumentalul Dictionnaire des littératures policières apărut în anul 2007 la Editura Joseph K. (volumul 1 – 1088 pagini; volumul 2 – 1056 pagini).
Cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, Claude Mesplède a oferit o panoramă extraordinară a autorilor de policier din toate epocile și la scară universală, un indispensabil instrument de lucru pentru toți cercetătorii în acest domeniu. În Dicționar figurează un singur scriitor român, Liviu Rebreanu. După ce i se enumeră cele mai importante creații, Le Mesplède – așa e supranumit Dicționarul – prezintă succint romanul Amândoi (titlul în franceză Deux d’un coup): „Intriga polițistă reprezintă ocazia de a descrie într-o manieră aproape naturalistă relațiile sordide dintr-o măruntă comunitate provincială în care mizeria și marginalizarea pot să-i împingă pe cei mai slabi la comportamente monstruoase.”
Desigur, de-a lungul întregii sale activități s-a confruntat deseori cu detractori ai genului polițist. Și într-un interviu pe care mi l-a acordat (apărut în Dacia literară, nr. 3, 2015) le răspunde acestora: „Cel mai evident lucru pe care îl propune romanul polițist… este acela că ne spune o poveste cu cap și coadă, ceea ce literatura a pierdut din vedere de zeci de ani. Este un lucru fundamental, funcția de divertisment. Nu cumperi niciodată o carte ca să te plictisești.” L-am cunoscut în urmă cu doi ani, la un festival organizat la Penmarc’h (Bretania). Mă așteptam să întâlnesc un domn cu morgă, distant din pricina cunoștințelor sale enciclopedice. Eroare. Claude Mesplède mi-a părut prietenos, comunicativ, dornic să împărtășească din experiența sa și, totodată, curios să afle cât mai multe din experiențele literare ale altora. N-am să uit niciodată impresionantul său gest de a mă întâmpina la gară.
Claude Mesplède mi-a făcut onoarea de a-mi prefața traducerea în limba franceză a romanului Atac în bibliotecă (Qui veut la peau d’Andrei Mladin?, Genèse Édition, 2015). Tot datorită lui am fost invitat la câteva dintre festivalurile de „polar” din Franța – sunt peste 80 la număr, număr care arată anvergura fenomenului în această țară. Prin urmare, nu e exagerat să-i acordăm, pe lângă alte titluri pe care le-a avut, și pe acela de ambasador al literaturii polițiste românești.
Recomandările noastre
