Ciucă: România nu trebuie să devină proprietatea binomului PSD-AUR

Ciucă: România nu trebuie să devină proprietatea binomului PSD-AURNicolae Ciucă. Sursă foto: Captură video Facebook

Nicolae Ciucă este de părere că trebuie să ieșim la vot și să avem grijă ca „România să nu devină proprietatea binomului PSD-AUR”. Liderul PNL consideră că, „cu PSD și AUR la guvernare, România va intra în 2025 în criză economică”

Nicolae Ciucă, îndemn la alegerea unui candidat „decent și pregătit”

Cadidatul la președinție îndeamnă cetățenii români să aleagă „decența și pregătirea” și să refuze „impostura, populismul, lipsa de educație și de caracter, duplicitatea și falsitatea”

Alegerile acestea sunt foarte importante pentru că lupta pe care Partidul Național Liberal o duce este una pentru siguranță și prosperitate.

„E o luptă pentru viitorul democratic și euro-atlantic al României. Este o luptă pentru siguranța și prosperitatea românilor.

Luptăm, de fapt, pentru ca România să nu devină proprietatea binomului PSD - AUR. Voi sunteți cei care puteți demonstra cu fapte că PNL nu va lăsa această țară pe mâna unui plan periculos și toxic.

Marcel Ciolacu și George Simion Lucian Romașcanu

Marcel Ciolacu și George Simion. Sursa foto: facebook

Suntem partidul care a ținut democrația în picioare când era pe cale să fie călcată în picioare. Suntem partidul care poate ține economia puternică, atunci când alții vor s-o distrugă”, afirmă liderul PNL Nicolae Ciucă.

Cinci teme de care nu ar trebui să „fugă” niciun candidat

Campania electorală a liderului PNL, Nicolae Ciucă, se bazează pe cinci teme mari, care ar trebui abordate de fiecare candidat în parte dacă nu ar „fugi” de ele.

„Contracandidații mei fug de temele mari, care vizează cu adevărat viitorul României. Dar fug și de temele simple care reprezintă urgențele fiecărui român. Fug pentru că nu se pricep.

Îi provoc pe contracandidații mei principali să lase deoparte retorica de campanie negativă și să le vorbească românilor despre cinci teme mari: Economia, urgențele românilor și siguranța zilei de mâine; Relația stat-cetățean; Poziția României în dezbaterile din interiorul UE; Politica externă și de apărare.

Când am plecat din funcția de prim-ministru am lăsat una dintre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană - bazată pe investiții. A fost pentru prima dată în România când am avut o creștere economică sănătoasă, care s-a bazat pe investiții, nu pe consum.

Singurul aliat al clasei de mijloc și al mediului de afaceri este PNL. Singurul partid cu soluții economice și oameni pregătiți să le aplice este PNL”, declară Nicolae Ciucă.

Cetățenii alegători nu trebuie să facă jocul PSD-AUR

Condiția pe care trebuie să o îndeplinească cetățenii români pentru a nu intra în criza economică din 2025 ar fi să nu facă jocul PSD - AUR.

Planul PNL de a susține economia țării în 2025: „Păstrăm cota unică. Nu vom majora TVA. NU acceptăm și nu introducem taxe și impozite noi. Păstrăm pilonul doi de pensii, pe care PSD a vrut să-l distrugă și mărim treptat contribuția de la 4,75% la 6%. Apărăm pragul pentru microîntreprinderi.

PNL a salvat cota unică. PNL a salvat microîntreprinderile. PNL a salvat banii oamenilor din pilonul doi de pensii.

Dacă PSD și AUR ajung la putere, urmează taxe noi, poveri noi pentru clasa de mijloc, urmează impozit progresiv. Asta vrea PSD. Un stat gras care să ia de la cetățean și mediul privat și să dea la clienți politici”, mai afirmă candidatul la președinție.

„România produce”, proiectul prin care Ciucă vrea să modernizeze România

Programul „România produce” este planul care are trei piloni pentru modernizarea României. Aceștia sunt:

„1) Vom atrage investiții record în economie. Proiectele de peste 150 de milioane de euro, și știu câteva care vor înflori în Moldova, vor primi un grant de 30 la sută din valoare. 2) Vom reduce masiv diferențele dintre regiunile țării. Și am prevăzut pentru acest lucru 450 de milioane de euro 3) Vom decarboniza accelerat industria și pentru acest lucru am prevăzut un miliard de euro.

Cred că știți deja despre mine că sunt un candidat CU profesie, NU DE profesie. Sunt un om care crede în familie, în corectitudine și în cinste. Sunt un om care crede în Dumnezeu. Îmi iubesc țara și nu fac din asta un titlu de laudă.

Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă. Sursă foto: Facebook

Voi fi un președinte care va lupta să readucă în societatea românească respectul pentru valori, pentru munca cinstită, pentru meritocrație. Voi fi un președinte care pune în centrul atenției cetățeanul”, afirmă Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, candidatul care este în slujba țării prin vocația de a fi militar

Nicolae Ciucă încheie discursul său cu îndemnul de a alege un candidat real, decent, pregătit, care va fi mereu în slujba țării, aceasta fiind vocația sa.

„Oamenii au de ales nu între candidați ideali, ci între candidați reali. Uitați-vă la ofertele noastre, la partidele noastre și alegeți. Alegeți decența, alegeți pregătirea. Refuzați impostura, populismul, lipsa de educație și de caracter, duplicitatea și falsitatea. Refuzați agresivitatea și afinitățile cu Rusia.

Veți găsi în mine un președinte care va munci cu credință și va fi mereu în slujba țării. Veți găsi în mine un președinte pentru care funcția nu este un privilegiu, ci cea mai mare onoare și responsabilitate încredințată de poporul român”, a încheiat Nicolae Ciucă.

Ne puteți urmări și pe Google News