Cîțu îl amenință pe Ludovic Orban cu sancțiuni. Premierul tremură pentru guvernare. Criza politică ajunge la CCR
- Ionel Sclavone
- 8 septembrie 2021, 12:20
Florin Cîțu încearcă să tragă de timp căutând să rămână în fruntea guvernului până la Congresul PNL din 25 septembrie. Iar pentru aceasta nu se dă în lături nici de la amenințări cu sancțiuni împotriva actualului președinte al partidului, Ludovic Orban. Criza politică va fi tranșată la Curtea Constituțională, sesizată să se pronunțe pe legalitatea moțiunii de cenzură inițiată de USR PLUS și AUR.
Guvernul va sesiza Curtea Constituțională pentru conflict între Guvern şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură, a anunţat premierul Florin Cîţu, miercuri, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PNL.
„Decizia de astăzi se referă la legalitate. Nu ne opunem procedurii parlamentare şi dreptului constituţional ca un partid parlamentar care are semnături legale să depună moţiune de cenzură. Ceea ce noi vrem este să ne asigurăm şi ăsta era rolul Parlamentului să se asigure că toate procedurile sunt respectate din punct de vedere al legalităţii.
Noi ce am văzut şi informaţiile pe care le-am primit şi acele tipuri de semnături mai multe, pe unele chiar scrie că le-am redepus pentru că au fost în fotocopie, să admiţi că ai depus nelegal nişte semnături din punctul meu de vedere este inadmisibil. Am sesizat Curtea Constituţională, singura care poate să ne spună dacă a fost respectată Constituţia de Parlamentul României. Nici eu, nici altcineva nu poate să vă spună. Avem opinii, păreri, dar opinia Curţii Constituţionale este singura, a afirmat Florin Cîțu.
Echipa premierului speră să câștige timp la Curtea Constituțională
Declarația lui Florin Cîțu vine după ce președinții celor două camere parlamentare, Ludovic Orban și Anca Dragu, au convocat plenul Parlamentului pentru a da citire textului moțiunii. Acest lucru se va petrece joi după amiază, de la ora 16.00. Prin sesizarea Curții Constituționale, echipa lui Cîțu speră să mai câștige câteva zile și, astfel, prin tergiversarea termenelor din Parlament să depășească data congresului.
Potrivit premierului, în cazul în care CCR va stabili că moţiunea a fost depusă legal, procedurile vor merge mai departe.
„La toate moţiunile parlamentarii PNL au participat, dar nu votează, este o cutumă pe care am avut-o de fiecare dată. Şi aici după ce se îndeplinesc condiţiile de legalitate vom lua o decizie ce vom face. Dar trebuie să ne asigurăm întâi că totul este legal. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla, ar fi o premieră în România în ultimii 30 de ani, să participăm la această mascaradă, mergem mai departe şi e o decizie a Curţii care spune că totul a fost ilegal. Ce facem atunci? Trebuie să avem o decizie a Curţii Constituţionale. Azi cred că e depusă. Dacă Curtea ne spune că a fost legal depusă procedurile curg şi mergem mai departe”, a susţinut el.
Cîțu, amenințări pentru parlamentarii PNL
Tot în acest context, conducerea PNL a decis să adopte o decizie menite să împiedice ca un parlamentar liberal să facă demersuri pentru dărâmarea propriului guvern prin moțiune de cenzură.
„Biroul Politic Naţional a luat mai multe decizii astăzi, în conformitate cu atribuţiile sale prevăzute de statutul PNL. Articolul 1: «Nici un parlamentar PNL nu va face demersuri în Parlament sau în afara lui pentru dărâmarea propriului guvern şi a premierului desemnat de PNL, domnul Florin Cîţu. În caz contrar, se vor supune sancţiunilor statutare».
Articolul 2: «Partidul Naţional Liberal nu va face guvern cu PSD». Articolul 3: «Se mandatează parlamentarii PNL să nu participe la plenul reunit convocat de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului la şedinţele Birourilor Permanente reunite, unde se va discuta calendarul moţiunii URS PLUS - AUR, depusă nelegal, până la verificarea semnăturilor»”, a anunțat Florin Cîțu.
Se prefigurează sancționarea lui Ludovic Orban
Premierul Florin Cîțu și echipa sa iau în considerare sancționarea președintelui Camerei Deputaților, Ludovic Orban, pentru convocarea Parlamentului în vederea citirii moțiunii de cenzură. Cîțu a declarat că vor fi sancțiuni în cazul în care se constată că Orban a încălcat aceste prevederi statutare, chiar dacă au fost aprobate după convocarea celor două Camere.
„Vreau să vedem întâi dacă a încălcat statutul prin această convocare, dacă este o convocare nelegală şi este împotriva statutului şi împotriva Partidului Naţional Liberal, şi după aceea vor fi sancţiuni. Dar sancţiunile sunt...”, a declarat Florin Cîțu.
Premierul îi curtează pe cei de la USR PLUS
Echipa lui Florin Cîțu insistă pe verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură în condițiile în care nici un parlamentar dintre cei care au semnat nu le-a contestat. Însă, în același timp îi curtează pe cei de la USR PLUS să-și retragă semnăturile și să revină la masa negocierilor. Aceasta, deși, în urmă cu câteva zile îi îndemna să demonstreze că au onoare și să demisioneze din guvern.
„Să te aliezi cu inamicul PNL, să vrei să dai jos propriul Guvern și apoi să zici că tu vrei să te întorci, așa nu merge. Se pot retrage semnăturile de pe moțiune ale celor de la USR-PLUS, iar ulterior putem discuta. Am trimis demisiile celor de la USR la Cotroceni pentru a-i salva pe cei de la USR, ca să nu fie puși în situația ca miniștrii să depună moțiune împotriva propriului Guvern. Există o cale: pot să retragă moțiunea și atunci ne așezăm la masă să discutăm. Astăzi, în România, avem o coaliție toxică USR-PSD-AUR, care doresc să-și impună un nou premier. Înțeleg că domnul Ciolacu se erijează în soluția de premier a acestei alianțe toxice USR-PSD-AUR”, a spus Florin Cîțu.